Gratie, in principal, romanelor de aventuri si filmelor gen „Piratii din Caraibe”, care au atras in cinematografe zeci de milioane de spectatori, opinia publica si-a creat o imagine romantioasa si idilica despre corsari. In realitate, sustin istoricii, acesti „haiduci” ai marilor, n-au fost nici pe departe eroi, patrioti sau aparatori ai saracimii, ci au luptat pentru propria lor bunastare. Iar cavalerismul lor, manifestat mai ales fata de tinere domnite pe care ei le protejau, in carti sau pe ecran, de tot felul de badarani cu ranguri nobiliare, a fost de fapt inexistent, piratii neavand remuscari in a-si vinde prizonierii in sclavie sau a-i oferi, spre rascumparare, contra unor sume fabuloase. Cei care inca mai cred in imaginea idilica a piratilor vor fi treziti cu siguranta din visare afland despre adevaratele ispravi ale acestor „lupi de mare”.
Edward Lowe
Edward Lowe s-a nascut la Londra, pe la sfarsitul secolului XVII, intr-o familie extrem de saraca. Traind la periferia societatii, printre hoti si talhari, a devenit la randul sau un gainar, pana cand, satul de furtisaguri marunte, a hotarat sa plece in Lumea Noua, auzind ca acolo e rost de imbogatire rapida. Ajuns la Boston, a lucrat mai intai ca marinar, pe o corabie comerciala, dar in mai 1722 s-a alaturat unei bande de camarazi ai sai, ce planuiau sa puna mana pe vas si sa se indrepte cu el spre Honduras, spre a jefui convoaiele spaniole, incarcate cu aur. Dar rebeliunea a fost inabusita iar Lowe si ciracii sai obligati sa paraseasca nava. Descoperiti, la bordul unei mici barci, de o goeleta sub pavilion francez, indivizii, abia scapati de la o moarte sigura, in mijlocul oceanului, s-au napustit asupra salvatorilor lor, masacrandu-i, dupa care au inaltat pe catarg steagul negru al piratilor si „au pornit razboi impotriva lumii intregi”, dupa cum scria o cronica a vremii. Indrazneala lui Lowe era vecina cu nebunia.
Intr-un raid, el a atacat nu mai putin de 13 nave de pescuit britanice, ancorate la Port Roseway si le-a jefuit si scufundat, fara ca aparatorii portului sa-i poata veni de hac. Curand, numele lui a devenit temut in Caraibe si mai departe, spre insulele Azore, unde taia si spanzura. Fara indoiala, individul era un sadic, el obisnuind sa taie limbile victimelor sale, sa le prajeasca in ulei si apoi sa le dea bietilor oameni de mancare, in caz contrar acestia fiind spintecati pe loc. Dar ca orice urcior, si cel al lui Lowe n-a mers de multe ori la apa: indignati de lacomia capitanului, membrii echipajului sau s-au rasculat si l-au dat jos de la bord, intr-o barca. Salvat din nou, tot de un vas francez, piratul n-a mai avut insa scapare: a fost recunoscut si, dupa o judecata sumara, spanzurat si aruncat in ocean.
Thomas Tew
Nascut tot in Anglia si de asemenea plecat in America, pe cand era adolescent, alaturi de parintii sai, Tew nu a intreprins decat doua expeditii pirateresti, in ultima, in 1695, gasindu-si si moartea. Dar el a inaugurat ruta devenita ulterior cunoscuta drept „rondul piratilor”, pe care vor pasi ulterior alti corsari faimosi, precum Henry Every si William Kid. Primul atac l-a dat in Marea Rosie, reusind sa deturneze o nava indiana, in ciuda faptului ca aceasta avea aproape 300 marinari la bord. Bogatiile gasite – aur, fildes, mirodenii, bijuterii si matase – aveau o valoare imensa si i-ar fi ajuns sa traiasca in lux pana la sfarsitul vietii. Dar Tew nu s-a multumit cu atat si, peste doi ani, a atacat un convoi mogul de 25 nave, mizand pe faptul ca nava lui, Amity, este mai rapida decat greoaiele corabii indiene. In lupta care a urmat, el a fost ucis de o ghiulea de tun, care l-a nimerit in plin, practic eviscerandu-l!
Barba Neagra
Pe numele lui adevarat Edward Teach, a fost probabil cel mai renumit pirat englez din Caraibe, la inceputul secolului XVIII, perioada numita „epoca de aur a pirateriei”. Martorii sustineau ca Teach avea nemaipomenita abilitate de a lupta cu mai multe arme deodata, tinand in maini sabii, pistoale si pumnale, ba mai mult, purtand in barba somoioage de canepa aprinse, cu care-si orbea adversarii. Infatisarea sa inspaimantatoare, ca si faima care-l preceda, erau suficiente pentru ca navele intalnite in cale sa i se predea fara lupta. Crud si fioros, el a fost totusi iertat de autoritatile britanice, in schimbul promisiunii ca va renunta la piraterie. Totusi, un grup de „vigilenti”, actionand la indemnul unui bogat armator, jefuit candva de Teach, l-au urmarit si l-au impuscat de cinci ori si l-au injunghiat de peste 20 de ori, inainte de a-l ucide. Capul sau, retezat, a fost dus celui ce ordonase executia dar legenda spune ca trupul lui Barba Neagra, azvarlit in ocean, ar fi inconjurat corabia asasinilor de doua ori, inainte de a se scufunda.
William Kidd
Unii istorici moderni sustin ca renumitul „capitan Kidd” (foto) ar fi fost pe nedrept acuzat de piraterie, intrucat ar fi actionat din ordinul guvernului britanic. Totusi, la un moment dat el a intrat in conflict cu angajatorii sai. Pe 30 ianuarie 1698, el a ridicat pe catarg stindardul francez si a cucerit un vas turcesc, Quedah, incarcat cu bogatii, reusind astfel sa declanseze un imens scandal, intre Poarta otomana si Franta si punand guvernul de la Londra intr-o situatie jenanta. Un bogat negustor, Bellomont, a reusit sa-l atraga pe Kidd in Boston, promitandu-i ca va pleda in favoarea lui, in fata autoritatilor, dar de fapt a pus la cale arestarea lui, pe 6 iulie 1699. Intemnitat mai intai la inchisoarea Stone, in conditii groaznice, care l-au adus in pragul nebuniei, temutul pirat va fi transferat la Londra, unde va fi judecat de Parlament. Gasit vinovat de toate capetele de acuzare – crima si piraterie, el a fost span-zurat pe 23 mai 1701, la Londra.
Henry Morgan
Galez de origine, Morgan si-a cucerit renumele de „rege al bucanierilor” din Caraibe. In 1667, lui i s-a incredintat sarcina, din partea guvernului englez, de a captura mai multi spanioli din Cuba si de a-i pune la cazne, spre a afla planurile vizand cucerirea Jamaicai. Adunand zece corabii cu aproape cinci sute de oameni, Morgan a debarcat in Cuba si a jefuit cumplit orasul Puerto Principe, apoi s-a indreptat spre asezarea fortificata Portobelo din Panama. Aici, spre a cuceri ultimul bastion intarit, Morgan nu s-a sfiit sa foloseasca zeci de calugari iezuiti, pe post de scuturi umane. Pe 27 decembrie 1670, el a cucerit castelul Chagres, ucigandu-i fara mila pe cei 300 de soldati ai garnizoanei spaniole. Morgan a fost unul dintre cei mai sangerosi pirati si fara indoiala ca daca ar fi trait in alte epoci ar fi sfarsit spanzurat. El a stiut insa sa foloseasca disputele dintre Marea Britanie si Spania, pozand in patriot, in vreme ce se imbogatea ca un nabab si a fost poate unul dintre singurii pirati care au murit in patul lor…
GABRIEL TUDOR
Comentarii