Mariajele regale au fost o constanta a istoriei, inca din cele mai vechi timpuri, familii precum Habsburgii realizand constant asemenea casatorii, pentru mentinerea puterii intr-un cerc restrans. Dar mariajele dinastice au avut loc si in lumea islamica, intre suveranii selgiucizi si cei abbasizi. Pe de alta parte insa, casatoriile interconfesionale au fost extrem de rare in trecut, desi se cunosc asemenea cazuri – de pilda mariajul sultanului otoman Orhan I cu Teodora, fiica imparatului bizantin Ioannis.
O alta casatorie, care ar fi putut schimba soarta lumii, a fost impiedicata in ultimul moment. In 1867, sultanul otoman Abdulaziz a pornit intr-o calatorie prin Europa, insotit de cei doi fii ai sai, vizitand Franta, Marea Britanie, Belgia, Prusia si Austro-Ungaria.
Un monarh puternic atat ca fizic, cat si ca vointa, Abdulaziz a condus imperiul cu o mana de fier. Dornic sa cunoasca lumea, el a intreprins numeroase calatorii in Imperiul Otoman, dar si in afara acestuia, fiind primul si singurul sultan care a cutreierat Europa pe timp de pace. Dupa calatoria in Egipt, din 1863, Abdulaziz a primit incantat invitatia imparatului Frantei, Napoleon al III-lea, de a vizita aceasta tara.
Odata ajunsa la Paris, delegatia turca a fost primita cu entuziasm de zeci de mii de localnici. Dar nu sultantul a devenit tinta interesului general, ci printul mostenitor Murad. Tanar, frumos, spiritual, cunoscand la perfectie limba franceza si dansurile occidentale la moda, Murad i-a fermecat pe francezi – si mai ales pe frantuzoaice.
De altfel, in cursul vizitei care a durat zece zile, imparatul Napoleon al III-lea s-a intalnit doar in cadru oficial cu sultanul, dar a solicitat o discutie privata cu sarmantul print mostenitor, spre stupoarea si invidia tatalui acestuia. Totodata, la balurile la care au fost invitati, intotdeauna primul dans a fost deschis de Murad si de sotia lui Napoleon, imparateasa Eugenie.
Delegatia turca a pornit apoi spre Marea Britanie, unde sultanul a fost primit de regina Victoria la castelul Windsor. Imediat, cel care a atras toate privirile a fost tot printul Murad. El a deschis dansul la dineul organizat de primarul Londrei in onoarea sultanului Abdulaziz, dansand cu nepoata reginei, printesa Marie Adelaide.
Dupa numeroase baluri si petreceri, printul a cucerit nu doar inimile londonezilor, ci si atentia reginei. Premierul britanic, lordul Stanley, a solicitat oficial Marelui Vizir Fuad Pasa sa aleaga una dintre nepoatele reginei drept sotie pentru tanarul mostenitor al tronului otoman. Cunoscand temperamentul vulcanic al sultanului, Fuad i-a raportat acestuia pe ocolite solicitarea, dar chiar si asa, cand a auzit-o Abdulaziz a fost cuprins de furie, exclamand: „Tövbe, estagfurullah!” – cu alte cuvinte ca o astfel de casatorie este imposibila, din ratiuni religioase.
Deranjat de insistenta gazdelor sale britanice, el si-a scurtat vizita si a plecat inapoi pe continent. Istoricii nu au putut da inca o explicatie acestui refuz. O alianta dinastica a otomanilor cu Marea Britanie le-ar fi intarit considerabil pozitia pe arena internationala. Dar probabil ca Abdulaziz s-a temut ca nu cumva, odata insurat cu nepoata reginei Victoria, fiul lui sa-l detroneze, cu sprijinul britanicilor. Desi motivul oficial al refuzului a fost faptul ca printul mostenitor turc urma sa fie poligam, ceea ce cu siguranta nu i-ar fi convenit tinerei sale sotii britanice, se pare ca si medicii otomani au avut un cuvant de spus.
Era stiut faptul ca fiicele Victoriei erau purtatoare ale hemofiliei si au transmis boala dinastiilor din Spania, Germania si Rusia, cu consecinte adeseori tragice – sa ne amintim doar de tareviciul Alexei, fiul ultimului tar rus, Nicolae al II-lea. Ca atare, lor nu le-a fost probabil greu sa-l convinga pe sultan sa se opuna acestui mariaj, care, desi ar fi ajutat pe termen scurt Imperiul Otoman, ar fi periclitat, pe termen lung, sanatatea si viata urmasilor la tronul sultanilor.
GABRIEL TUDOR
Comentarii