Toata lumea stie ca aselenizarea, reusita de americani in iulie 1969, n-ar fi fost posibila fara lansarea, din initiativa presedintelui Kennedy, a programului Apollo, un pas indraznet in necunoscut.
Foarte putini cunosc faptul ca, inainte de faimosul discurs prin care JFK se angaja sa duca steagul Americii pe Luna, armata SUA realizase deja un studiu de fezabilitate pentru un plan mult mai ambitios decat aselenizarea in sine. Numit „Proiectul Horizon”, planul armatei viza crearea unui avanpost lunar permanent, populat de 12 militari; avanpostul urma sa fie alimentat cu energie nucleara si inzestrat cu rachete nucleare.
In martie 1959, cand seful directiei de Cercetare si Dezvoltare al US Army, general-locotenentul Arthur G. Trudeau a propus aceasta idee ambitioasa, niciun om nu patrunsese inca in spatiul cosmic. Insa Proiectul Horizon mergea dincolo de obiectivul, inca neatins la momentul respectiv, de a plasa un om in spatiu. Este adevarat, partea deschisa, nesecretizata, a programului urma sa fie explorarea spatiului cosmic, in beneficiul omenirii si dezvoltarea de tehnologii spatiale superioare. Dar, dincolo de aceste deziderate exista un efort militar vizand obtinerea intaietatii in Razboiul Rece.
Ocupand permanent Luna si, mai important, ajungand acolo inaintea sovieticilor, americanii puteau pretinde preluarea si folosirea acestui corp ceresc pentru o serie intreaga de scopuri militare. De pilda, armata urmarea sa foloseasca antene parabolice de pe Luna pentru a inlesni comunicatiile radio pe Pamant.
De asemenea, putea folosi telescoape si aparate foto performante pentru a spiona si supraveghea zone din URSS. Si, nu in ultimul rand, putea instala arme nucleare pe Luna, capabile sa distruga URSS chiar si daca toate marile orase americane ar fi fost anihilate de sovietici. Militarii americani considerau, asadar, ca una dintre conditiile cheie ale castigarii Razboiului Rece era controlarea Lunii.
Ca atare, Pentagonul a incercat sa realizeze un studiu de fezabilitate in acest sens, oferind proiectul spre studiu celei mai calificate persoane: Werhner von Braun, seful Agentiei de rachete balistice a armatei americane (ABMA). Von Braun, alaturi de un alt fost savant nazist, Heinz-Hermann Koelle, care lucra acum pentru americani, au cercetat in detaliu fiecare pagina cu propuneri. Raportul lor final, care cuprindea sute de pagini, a fost inaintat Pentagonului in iunie 1959. Koelle aprecia ca este posibila trimiterea pe Luna a unor rachete puternice, alimentate cu hidrogen lichid (viitoarele rachete Saturn), care sa transporte elemente modulare. Aceste elemente urmau sa fie asamblate la unul dintre polii lunari, alaturi de rezervoarele goale de combustibil si stadiile superioare ale rachetelor respective.
Daca programul debuta in 1959, cel mai devreme asemenea elemente modulare ar fi putut fi trimise pe Luna in 1964. Un an mai tarziu, dupa ce baza ar fi fost construita si vehicule, materiale si provizii aduse, urma sa aiba loc prima aselenizare cu echipaj uman. Urmatoarele lansari ar fi facut ca numarul total de astronauti americani de pe Luna sa se ridice la 16.
Avanpostul de baza, care ar fi necesitat circa 150 de lansari de rachete, ar fi fost locuibil in 1966. Pentru a apara baza de eventuale agresiuni sovietice, pe Luna ar fi trebuit aduse rachete nucleare, gata de lansare. Costul total al proiectului ar fi fost de 6 miliarde de dolari – adica nu mai mult decat SUA cheltuiau deja pe programul lor nuclear – iar savantii de origine germana sustineau ca el este perfect viabil. Si poate ca americanii si-ar fi instalat baze cu rachete nucleare daca factorul politic nu ar fi luat o alta decizie. Nici presedintele american Eisenhower, nici premierul sovietic Hrusciov nu mai doreau prelungirea cursei nucleare in spatiu, asa incat, in ciuda avizului dat de oamenii de stiinta, Proiectul Horizon nu a putut fi dus niciodata la indeplinire.
GABRIEL TUDOR
Comentarii