In perioada Bataliei pentru Berlin (16 aprilie 1945 – 2 mai 1945), cand soarta celui de-al Treilea Reich era deja pecetluita, liderii fortelor aeriene naziste au decis sa foloseasca, in disperare de cauza, programul "Leonidas". Prin aceasta actiune, bombe cu om la bord urmau sa fie lansate spre tintele strategice ale inamicului. Erau actiuni de tip kamikaze, asemanatoare celor japoneze, dar pilotii "Leonidas" aveau posibilitatea de a se parasuta cu putin inainte de lovirea obiectivului.
Exemplul de la Thermopile
Strategia germana de actiune cu bombe conduse de ostasi sinucigasi a fost propusa de locotenent-colonelul Otto Skorzeny (care a trait pana in 1975). Faima si respectul de care se bucura acesta in randul armatei naziste se datorau spectaculoasei operatiuni de salvare a lui Mussolini din captivitate (1943), terminata cu eliberarea lui "Il Duce". Skorzeny a cautat radacini ale actiunilor sinucigase in mitologia germana, pentru a se justifica, avertizand ca amploarea actiunilor aliatilor impune masuri exceptionale. Dar cel mai convingator argument a fost batalia de la Thermopile (anul 480 i.Ch.), cand Leonidas I, regele Spartei, a tinut piept persanilor (condusi de Xerxes I) cu numai 300 de luptatori, care au murit pana la unul. De aceea programul cu bombe cu om la bord s-a numit "Leonidas".
Trebuie spus de la bun inceput ca strategia sinucigasa nu a fost pe placul lui Hitler, care considera ca afecteaza propaganda nazista. Cu toate acestea, Führerul a dat liber programului de antrenament. Sufletul acestor pregatiri a fost celebra aviatoare nazista Hanna Reitsch (1912-1979), o eroina a aviatiei de razboi germane, remarcata prin zborurile ei de incercare si misiuni de lupta. Din cauza panicii care-i stapanea pe liderii nazisti, programul sinucigas a avut mai multe variante, toate ezitante. La inceput s-a propus inzestrarea rachetei V1 (bomba zburatoare) cu pilot parasutabil (cu V1 fusese atacata Anglia in 1944). Apoi s-a propus varianta cu bombardier purtator al unui planor pilotat si dotat cu o bomba de 2 tone ("Pachet supraetajat"). Ambele variante insemnau pierderi umane aproape sigure. Hanna Reitsch a propus, in fanatismul ei, sacrificarea aparatelor tip Messerschmitt, care trebuiau sa cada asupra navelor aliatilor. Ultima varianta a fost folosirea bombelor cu pilot tip Fieseler (0,9 tone). Himmler a propus folosirea de condamnati, dar Hanna Reitsch a reusit sa adune 70 de voluntari dintre recruti. Acestia au fost pusi sa semneze un protocol prin care acceptau ideea mortii pentru Reich, desi ei aveau o mica sansa de a se parasuta inainte de impact. Astfel, intre 17 si 20 aprilie 1945, misiunea "Leonidas" a lansat intre 10 si 20 de "bombe umane" asupra podurilor de pe raul Oder, pentru a stopa inaintarea rusilor spre Berlin. Nu exista date precise asupra succesului operatiunilor sinucigase, cert este doar ca Hitler a oprit acest gen de lupta pentru ca eficienta a fost mult sub asteptari. Nici astazi nu se stie cati "kamikaze nazisti" si-au dat viata.
Hanna, slabiciunea lui Hitler?
Esecul total al programului "Leonidas" si deruta liderilor nazisti au demonstrat ca deciziile erau luate in pripa. Marea "agitatoare" a misiunilor sinucigase, Hanna Reitsch, devenise o prietena apropiata a lui Hitler, care o decorase cu Crucea de Fier inca din 1941. Amicitia dintre ei dusese la acceptul temporar al führerului. Hanna s-a aflat in buncarul lui Hitler, in ultimele lui zile de viata, dar s-a salvat la ordinul Führerului.
PAUL IOAN
Comentarii