Nascut in jurul anului 1028, William era fiul nelegitim al ducelui Robert I de Normandia si al Arlettei, fiica unui tabacar. La moartea tatalui sau, in 1035, William a fost recunoscut de familia acestuia mostenitor, desi astfel se incalcau legile medievale ale succesiunii. Unchiul lui William a guvernat ducatul, pana cand tanarul a ajuns la varsta barbatiei, varsta la care suveranul sau, regele Henric I al Frantei l-a numit cavaler.
Cand nu implinise inca 20 de ani, William a trebuit sa faca fata numerosilor rivali la conducerea ducatului – majoritatea rude de-ale lui, ce pretindeau a fi mai in masura sa conduca tara decat el, un „bastard”. De altfel, in timpul vietii, William nu a fost numit altfel de contemporani decat „Bastardul”, dar desigur, ca nimeni nu indraznea sa-i spuna acest lucru in fata…
Succesele militare ale lui William l-au ajutat sa negocieze o casatorie extrem de profitabila, cu Matilda, fiica contelui Baudoin al Flandrei. La data invaziei Angliei, in 1066, William era deja un comandant incercat si neindurator. El a pretins tronul Angliei sustinand ca in 1051, regele acestei tari, blajinul Eduard Confesorul, i-ar fi promis tronul, dupa moartea sa, ceea ce era cu totul fals, intrucat regele il desemnase succesor pe Harold, un suveran la fel de bland si de intelept.
In lunile august si septembrie ale lui 1066, vanturile nefavorabile i-au impiedicat pe normanzi sa plece la drum, dar acest lucru se va dovedi, in cele din urma, in avantajul lor: la finele lui septembrie, cand flota normanda a reusit in sfarsit sa strabata Canalul Manecii si sa debarce fara probleme la Pevensey, Harold era deja ocupat in nord. De ce? Pentru ca regele Norvegiei, Harald Hardrada, invadase si el Anglia, dorind pentru sine coroana acestei tari.
Lui William, conflictul dintre saxoni si vikingi ii convenea de minune, pentru ca indiferent cine l-ar fi castigat, ar fi iesit din el cu pierderi grele. Si intr-adevar, desi saxonii au invins, in lupta desfasurata la Stamford Bridge pierzandu-si viata chiar suveranul scandinav, ei au fost apoi nevoiti sa intreprinda un mars fortat epuizant, spre a-l opri si pe William. Au avut de strabatut aproape 500 de kilometri in doar noua zile, pentru a face fata noului inamic. Batalia s-a dat nu la Hastings, asa cum eronat se crede pana in zilele noastre, ci langa un sat din apropiere, la Senlac, pe 14 octombrie 1066.
Armata istovita a lui Harold a avut de infruntat cavaleria normanda, proaspata, precum si temutii arcasi normanzi. Batalia a fost crancena. William a dat dovada de vitejie si trei cai au fost ucisi sub el. In timpul uneia dintre sarje, Harold, care de asemenea s-a batut ca un leu, in primele randuri, a fost lovit in ochi de o sageata si apoi un cavaler normand i-a retezat capul cu sabia. Demoralizate, trupele anglo-saxone au fugit de pe campul de batalie.
Domnia lui „zgarie-branza”
In ciuda opozitiei unora dintre membrii Wotanului – adunarea nobililor locali – William a fost incoronat in ziua de Craciun a anului 1066, la Westminster Abbey. Trei luni mai tarziu, el era suficient de increzator in noii sai supusi incat sa se intoarca in Normandia, lasand doi regenti spre a administra proaspata cucerire. In 1068, fiii lui Harold au devastat coasta de sud-vest a Angliei si in zona mlastinoasa a }arii Galilor, in Devon si Cornwall, au izbucnit revolte, reprimate cu mana de fier de catre William, care a numit aici in functie de conducere barbati aspri si fara mila.
In nord, regele Scotiei, Malcolm al III-lea invada adesea tinuturile engleze. Spre a-i veni de hac, William s-a indreptat spre el, conducand personal fortele de pe uscat, in vreme ce un corp expeditionar englez s-a pus in miscare pe mare. Inconjurat, Malcolm al III-lea a fost infrant si, pentru a pecetlui impacarea, s-a vazut nevoit sa-l trimita pe fiul sau cel mare ca ostatic la curtea lui William.
Suveranul englez a inteles insa ca invaziile, venite din nord sau de peste mare, vor continua si a demarat un vast program de fortificare a Angliei. Castele puternice au fost construite in punctele strategice. Initial, aceste castele nu erau decat turnuri de lemn ridicate in varful unor movile de pamant si inconjurate cu palisade, dar multe dintre ele au fost reconstruite, ulterior, din piatra. La sfarsitul domniei lui William, peste 80 de asemenea fortarete fusesera construite, de-a lungul si de-a latul regatului.
Pentru a intretine o armata, cu ajutorul careia sa poate mentine ordinea in interior si face fata atacurilor externe, William a apelat la o practica frecventa in evul mediu: acuzandu-i de sperjur pe nobilii care luptasera pentru Harold, el le-a confiscat pamanturile, vanzandu-le apoi cavalerilor normanzi ce-l insotisera peste Canalul Manecii. Consecinta a fost crearea unei clase puternice de feudali, care de multe ori erau capabili sa intretina propriile armate, fapt ce va avea urmari dramatice in viitor.
In permanenta nevoie de bani, avand impresia ca este furat de supusii sai, care recurg la subterfugii spre a nu-si plati taxele, William a ordonat un recensamant de amploare – faimosul „Domesday Book”. Proportiile, viteza, eficienta si finalizarea acestui recensamant au fost remarcabile pentru acele timpuri si concluziile sale, reunite in cadrul a doua volume groase, constituie si astazi un model pentru statisticieni.
Si pentru ca, orice ar fi facut, avea impresia ca banii tot nu sunt suficienti, el a recurs la aplicarea de amenzi bizare. Scriptele visteriei regale dovedesc cu prisosinta acest lucru: „Walter de Caucy a dat cincisprezece livre pentru permisiunea de a se casatori cand si cu cine va voi… Sotia lui Hugo de Neville – prizonier al lui William la data respectiva – da regelui doua sute de livre „pentru permisiunea de a se culca cu barbatul sau”!? Lacomia regala nu a scutit pe nimeni: episcopul de Salisbury trebuie sa ofere regelui un splendid armasar pentru a putea avea un iarmaroc in orasul sau. Pescarii platesc un bir pentru ca, in marea sa milostivire, regele sa le permita sa sareze pestii…
Zgarcenia lui nu a cunoscut margini atunci cand a fost vorba despre impartirea domeniilor forestiere din Anglia. El a decretat ca toate padurile din sud se vor constitui in domeniul de vanatoare al regelui, interzicand categoric si altora sa mai vaneze aici. Mai mult, cum in Normandia el avea uriase paduri, unde obisnuia sa vaneze mistreti si cerbi, a poruncit ca aproape de Winchester, orasul ales spre a-i fi capitala, sa se planteze o padure – Padurea Noua. Au fost rase de pe fata pamantului zeci de sate, au fost daramate bisericii si lasate in paragina ogoare manoase, iar mii de oameni au ramas muritori de foame.
O istorie macabra
William a petrecut ultimele luni de domnie in Normandia, luptand contra regelui Filip, care voia sa anexeze un domeniu al acestei provincii Coroanei franceze. Pe cand asedia orasul Mantes, a fost victima unui accident absurd: calul i-a alunecat, pe o panta inverzita, si regele s-a lovit puternic cu burta de oblancul seii, suferind o contuzie interna, ce i-a provocat o hemoragie fatala. Pe 9 septembrie 1087, regele si-a dat obstescul sfarsit.
Refuzand sa fie dus dupa moarte in Anglia, William a cerut sa-si afle odihna vesnica in Normandia natala, fiind inhumat la temelia abatiei „Sfantul Stefan” din Caen. Din cauza caldurii, corpul neinsufletit al regelui s-a umflat peste masura, facand sa plezneasca sicriul, spre oroarea celor prezenti – dintre care tocmai fiii Cuceritorului lipseau, avizi sa-si dobandeasca mai repede mostenirea. Astazi, locul unde se presupune ca s-ar mai afla osemintele lui William este acoperit cu o simpla lespede alba, ce nu da nimanui de inteles ca dincolo de ea s-ar putea afla resturile pamantesti ale omului care a schimbat pentru totdeauna destinele Angliei…
GABRIEL TUDOR
Comentarii