Pentru posteritate, regele evreu Irod a ramas drept unul dintre cei mai detestati tirani ai istoriei, om crud si lipsit de suflet, sluga a romanilor si opresor al oricarei opozitii interne. Personaj descris drept „nebunul care si-a asasinat familia si a ucis un numar mare de rabini” si mai ales, potrivit Evangheliei dupa Matei, drept regele care a poruncit „masacrul inocentilor”, la auzul vestii ca in Israel se nascuse un copil ce avea sa ceara de la el tronul lui David. Dincolo de legende si acuze, care este totusi adevarul istoric despre acest suveran iudeu numit, in ciuda reputatiei sale negative, „Irod cel Mare”?
Maestrul combinatiilor
Se stie ca Irod s-a nascut in anul 72 i.Hr., ca fiu al lui Antipater Idemuneanul, un inalt demnitar evreu sub etnarhul Hyrcanus II. O legenda ulterioara va pretinde ca de fapt tatal lui a fost un sclav al lui Antipater. Numit guvernator al Galileei de catre tatal sau, la doar 25 de ani, Irod s-a bucurat de sprijinul romanilor, cumparat cu bani grei. Violent, indraznet si imprevizibil, el a fost considerat insa de batranii din Sanhedrin o primejdie pentru regat dar, inainte de a fi judecat de acest for al evreilor, a fugit la Damasc, revenind in tara doar dupa haosul provocat de otravirea lui Antipater, care oferise sprijin financiar asasinilor lui Caesar. Avand legaturi la nivel inalt in cadrul armatei romane si mituind factorii de decizie de la Roma, Irod a reusit sa-i convinga pe Marcus Antonius si pe Octavian ca tatal sau fusese obligat sa-i ajute pe conspiratorii contra lui Caesar, fiind altfel amenintat sa-si piarda tronul. Cand Antonius a venit in Asia, Irod a fost numit tetrarh al Galileei. Nu se va bucura insa multa vreme de putere, caci nepotul lui Hyrcanus, Antigonus, a invadat Palestina si, a preluat tronul, cu ajutorul partilor. Irod s-a vazut iarasi obligat sa fuga, de asta data la Roma, unde a fost numit rege al evreilor de catre Senatul roman, desigur, bine stipendiat de acest abil „maestru al combinatiilor”.
Stapan crud dar constructor priceput
Ca atare, Irod a revenit in Israel, cu sprijinul romanilor si, spre a-si asigura o mai mare credibilitate in ochii evreilor, care deja il priveau ca pe un „macelar” si un venetic – el era doar pe jumatate evreu – s-a casatorit cu Mariamne, fiica lui Antigonus, desi la data respectiva era deja insurat, cu Doris, si avea si un copil, pe care nu s-a sfiit sa-i alunge pur si simplu de la curtea regala, spre a face loc noii achizitii… Dar Antigonus domnea inca la Ierusalim si eforturile lui Irod si ale soldatilor romani pe care-i avea la dispozitie, de a cuceri orasul, aveau sa dea rod abia peste trei ani, in 36 i.Hr. Antigonus a fost executat iar Irod a devenit singur stapanitor – „basileus” – al Israelului.
Suspectandu-si noua sotie ca ar complota impotriva sa, pentru restaurarea pe tronul tarii a neamurilor lui Antigonus, Irod a poruncit sa fie ucisa, executandu-i de asemenea si pe mai multi suspecti, dintre curtenii apropiati. Nimeni nu poate nega insa ca, in ciuda cruzimii excesive de care a dat dovada, Irod a fost un mare constructor. El a recladit templul din Ierusalim, a construit viaducte pentru aducerea de apa proaspata in capitala regatului, a construit inexpugnabilele fortarete Masada si Herodium si a intemeiat noi orase, precum Caesarea Maritima. In acelasi timp, a obtinut, alaturi de regina Cleopatra – fata de care nutrea o ura fara margini, impartasita de frumoasa egipteanca – monopolul asupra exploatarii asfaltului, la Marea Moarta, si a reusit, tot gratie unor bacsisuri grase, sa primeasca de la romani concesionarea bogatelor mine de cupru din Cipru.
A ucis Irod pruncii din Bethleem?
Personalitate puternica, dominatoare, Irod a facut tot posibilul sa diminueze puterea preotilor evrei. Functia de Mare Preot a incetat, sub regimul lui, sa fie ereditara, regele acordand acest post favoritilor sai si schimbandu-i des, spre a nu deveni rivali ai sai. Politica a dat rezultate, intrucat majoritatea Marilor Preoti nu vor fi decat simple marionete, in slujba lui si a romanilor. Traditia crestina il considera pe Irod autor al unui masacru fara precedent: uciderea tuturor pruncilor sub doi ani din Israel, pentru a-l elimina pe un potential rival la tron, care, prevestisera astrologii lui Irod, l-ar fi putut rasturna pe rege.
Nici o sursa istorica nu confirma acest lucru dar este evident ca agresivitatea incontestabila a lui Irod si usurinta cu care el varsa sange, de multe ori nevinovat, ar fi putut genera o asemenea traditie. Totusi, unii istorici moderni sustin ca incidentul ar fi avut loc dar Bethleemul fiind o asezare minuscula, numarul pruncilor ucisi n-ar fi depasit cateva zeci, ceea ce ar putea explica lipsa referirilor istorice. Sigur e faptul ca Irod si-a ucis cumnatul, pe Aristobul, care era fratele Mariamnei si Mare Preot, dar si pe cei doi fii pe care Mariamne i-i daruise si pe care regele ii suspecta ca i-ar vrea tronul. Nimeni nu a fost sigur de viata sa, sub domnia acestui rege despotic si nu-i de mirare ca insusi Augustus, care i-a fost contemporan si l-a sprijinit, din ratiuni politice, pe tiran, spunea ca „este mai bine sa fii cainele lui Irod decat copilul lui”.
Regele a murit putrezind de viu
Istoricul si arheologul german Emil Schurer a emis, in 1896, ipoteza ca Irod a murit la finele lui martie – inceputul lui aprilie, anul 4 i.Hr. Sursa lui de inspiratie a fost Flavius Iosephus, care scria ca regele a pierit la 37 de ani dupa ce fusese numit in functie de romani si la 34 de ani de la moartea lui Antigonus. Un alt amanunt interesant, mentionat de eruditul evreu – anume ca Irod a murit imediat dupa o eclipsa lunara care, in opinia lui Iosephus, vestea de altfel disparitia unui rege – i-a ajutat pe istoricii moderni sa localizeze mai precis data mortii lui Irod: o eclipsa partiala de Luna, vizibila in Palestina, a avut loc pe 13 martie anul 4 i.Hr. La fel de controversata a fost multa vreme si boala cumplita care l-a rapus pe rege si numita in Antichitate „morbul lui Irod”.
Studiind descrierea simptomelor, lasata de Iosephus, expertii medicali din zilele noastre au ajuns la concluzia ca regele suferea de o afectiune cronica a rinichilor, combinata cu gangrena lui Fournier, motiv pentru care, dupa cum spun sursele antice, „regele efectiv putrezea de viu, mancat de viermi, ca pedeapsa pentru nenumaratele sale pacate”. Nu lipsesc nici teoriile potrivit carora Irod ar fi suferit de o boala de natura sexuala, dat fiind faptul ca avusese, de-a lungul vietii, zeci de neveste si concubine. O alta ipoteza sustine ca regele ar fi fost bolnav, in ultima parte a vietii sale, de scabie, boala care afecteaza si creierul si care ar putea explica depresia si paranoia lui.
Iosephus consemneaza o ultima violenta, socanta, poruncita de Irod: temandu-se ca nimeni nu va plange la moartea sa, regele a poruncit ca un mare numar de demnitari de rang inalt sa fie ucisi, atunci cand el avea sa-si dea ultima suflare, pentru ca manifestarile de jale si de doliu sa aiba intr-adevar loc! Din fericire pentru acestia, fiul lui, Archilaus, si fiica, Salomeea, nu i-au indeplinit ultima dorinta.
GABRIEL TUDOR
Comentarii