Vechea Persie – Iranul de astazi – pastreaza din abundenta monumente istorice fabuloase, constructii ce par a depasi reperele epocii în care au fost ridicate.
Majoritatea atrag atentia prin aspectul artistic specific acestui spatiu de cultura si civilizatie, prin maretie, dar unele prezinta si particularitati surprinzatoare, care demonstreaza ca populatiile de acum multe sute si mii de ani stapaneau tehnici si solutii tehnologice cu totul aparte.
Fabuloasa amprenta a selgiucizilor
Turnul Toghrol (sau Tughrul) reprezinta o emblema a maiestriei arhitecturale a fabulosului Imperiu Selgiucid, fiind terminat în anul 1139, în onoarea fondatorului acestui imperiu, TuČrul Beg.
Ridicat în secolul al XII-lea sub patronajul turcilor selgiucizi, acest monument situat în orasul Shahre Rey, langa Teheran, reprezinta o imensa valoare istorica, arhitecturala si culturala, parte concreta a unui formidabil boom cultural si urban. Situat in prezent într-un oras modern, el continua sa lege în mod tangibil prezentul de trecutul antic, oferind o fereastra catre epoca apusa a domniei selgiucide; trecut care ne trimite înapoi, în timp, cu peste 6.000 de ani!
Constructia de forma cilindrica din caramizi si sarooj (un mortar rezistent la apa) este înalt de 20 de metri – odinioara dominand toate cladirile din jurul sau. Zidul propiu-zis este foarte gros, astfel ca suprafata sa interioara are forma unui cilindru neted cu diametrul de 11 metri, în timp ce forma exterioara este un poligon cu 24 de unghiuri, ale caror varfuri compun un cerc larg cu diametrul de 16 metri.
Pe langa designul foarte atractiv, acest zig-zag arhitectural imprima si o rezistenta ridicata la cutremure, destul de frecvente în zona. Exteriorul este împodobit cu inscriptii cufice, o caracteristica a artei islamice, care reflecta sentimentul religios si cultural al vremii.
Un far pe Drumul Matasii
Foarte interesant, dar si util este faptul ca forma poligonala a turnului, prin interactiunea dintre lumina Soarelui si unghiurile din structura sa îl transforma în dispozitiv de masurare a timpului.
Cand primul dintre unghiuri este „mangaiat” de razele Soarelui, înseamna ca a trecut o ora de la rasarit. Exteriorul sectiunii superioare a turnului este caracterizat de muqarne (un tip de ornament arhitectural tridimensional, sub forma de stalactite sau faguri de miere) care duc la o cornisa, o bolta ornamentala tipica pentru arhitectura islamica.
Stalactitele care compun motivul muqarnelor permit tranzitia între planul stelar si cornisa circulara. Peretele contine un set de scari si o usa care duce spre centrul cilin-drului, lasat in prezent complet gol si deschis spre cer.
Importanta este si acustica din interiorul turnului, vocea persoanei care canta sau vorbeste în timp ce sta în centrul acestuia fiind puternic amplificata. Desi dovezi materiale nu mai exista astazi, se spune ca în trecut turnul era înzestrat si cu o cupola, prabusita în urma cutremurelor repetate din zona.
De asemenea, în varful turnului se aprindea un foc, ca reper care îi ghida pe cei care veneau spre Rey de pe Drumul Matasii, functie comparabila cu cea a farurilor maritime.
În ceea ce priveste functia sa de ceas solar, deosebit de ingenioasa este modalitatea de indicare complexa a timpului: suprafata sa exterioara este împartita în 24 de fatete (reprezentand 24 de ore), iar pe partea superioara a fiecarei fatete exista patru semicercuri, fiecare reprezentand un sfert de ora.
Putin mai în sus, exista sase dreptunghiuri (fiecare reprezentand 10 minute) si caneluri foarte mici pe ele, care arata secundele. Orice pozitie noua a Soarelui va schimba umbrele acestor forme, dezvaluind ora exacta.
Functionalitatea cadranului se extinde dincolo de orele diurne, dupa ce Soarele apune, mecanismul de masurare a timpului folosind in continuare lumina Lunii, cu precizarea ca depinde de cerul senin.
Turnul ramane un exemplu uimitor de arhitectura Razi, un stil care a inflorit in epoca selgiucida caracterizat prin lucrarile sale complexe din caramida si formele geometrice armonioase.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii