Postul, un obicei ancestral, a fost adoptat inainte de aparitia crestinismului. In Egipt, Mesopotamia, apoi in Grecia si Roma se practica abstinenta alimentara asociata, in special, doliului. Un obicei care nu era vazut cu ochi buni de marea masa a populatiilor sarace ale acestor tari bogate. Cea mai veche marturie cunoscuta legata de post parvine din Egiptul secolului al XIII-lea i.Hr. Este vorba de un text scris de un functionar din Memphis, la putin timp dupa decesul sotiei sale, in care vorbea despre marea tristete care l-a coplesit, mentionând ca a trait o lunga perioada de timp fara sa manânce si sa bea, in semn de doliu fata de femeia pe care o iubise.
In cursul primului mileniu i.Hr., egiptenii practicau cultul lui Apis, reprezentat de un taur. Dupa moartea animalului (animalelor) tineau post timp de 79 de zile hranindu-se doar cu fructe si legume in cantitati moderate.
In unele zone se impuneau interdictii alimentare. In Insula Elefantina, din apropiere de Assuan, de pilda, nu era permis sa se consume carne de berbec si oaie, berbecul fiind imaginea zeului Khnum. In Mesopotamia, printre textele concepute de carturarii asirieni figurau si cele in care erau specificate zilele faste si nefaste, asociate recomandarilor privind respectarea posturilor (in zilele – perioadele – nefaste). Intr-unul dintre texte era mentionat faptul ca in a doua zi a lui septembrie era interzis consumul de carne si al unor legume. Cât priveste grecii, acestia asociau postul doliului si anumitor culte. Au urmat exemplul legendar al zeitei agriculturii, Demeter, care a tinut post indelungat dupa moartea fiicei sale Persefona.
La romani, cunoscuti nu doar pentru rafinamentul gastronomic ci si pentru ospetele imbelsugate, acest obicei era putin raspândit. Pentru romani, mesele imbelsugate, care culminau cu celebrele banchete, reprezentau una dintre cele mai mari placeri ale vietii si un prilej de a-si reuni familia.
Existau adepti ai filosofiei lui Platon si a lui Pitagora in ale caror scrieri se regasesc mici tratate de alimentatie sanatoasa, adepti care pledau pentru consumul anumitor alimente si pentru post care sa mentina mintea si corpul sanatoase (mens sana in corpore sano) dar obiceiurile lor culinare n-au avut ecou in societatea romana.
Incepând cu secolul al V-lea i.Hr., se dezvolta medicina „rationala” corelata cu postul terapeutic pentru care pledeaza fervent, in special, Hippocrate. Intr-una dintre scrierile sale mentiona: „Trebuie sa avem masura in toate, sa respiram aer pur (…), sa incercam sa ne vindecam de boli prin post si meditatie si sa lasam la o parte, pe cât ne este cu putinta, leacurile.”
Odata cu aparitia monoteismului si in special a monahismului diferitelor religii, in Egipt, de pilda, postul dobândeste noi particularitati, numerosi adepti religiosi, solitari sau in grup, retragându-se in desert pentru a cultiva ascetismul si a se dedica lui Dumnezeu.
DORIN MARAN
Comentarii