Fabuloasa imagine si destinul tragic al unei creaturi stravechi, considerata o legenda eterna, se suprapune in mod bizar mai multor marturii ce au strabatut epocile civilizatiei umane.
Ca reprezentare artistica, binecunoscutele tapiserii franceze La Dame à la licorne din Muzeul Cluny, care evoca cele cinci simturi umane cunoscute sau remarcabila suita intitulata La Chasse à la Licorne, aflata in New York, constituie efigia cea mai valoroasa a acestei teme de referinta din cultura lumii.
Pe calea „marilor invazii” orientale
Cele doua elemente mentionate mai sus trimit catre viziunea asupra legendei licornei (nume feminin in limba franceza), in maniera artistica, asa cum aparea ea in secolul al XV-lea. Si nu doar in spatiul european. „Calul alb cu corn in frunte”, numit si unicorn, monocer sau monodon, a fost asimilat unor animale reale de pe alte continente, prea putin sau deloc cunoscute de europeni: rinoceri, diverse specii de erbivore, dar si narvalul traitor in ocean.
Daca insa trimiterile livresti pot parea fantezii pure, sunt tulburatoare cele referitoare la aria geografica unde in Lumea Veche „traia” impresionantul animal – din China si India, pana in Persia, Orientul Mijlociu si tarmurile estice ale Mediteranei.
In editia fabulelor lui Esop publicata la Lyon in anul 1486, intre ilustratii apare un detaliu socant. De remarcat ca autorul traitor in secolele VII-VI i.Hr. ar fi adaptat legenda auzita de la un indian.
Desenul referitor la Lupta dintre patrupede si pasari infatiseaza de o parte doua acvile, o barza si un liliac, iar de partea cealalta, confruntandu-se cu zburatoarele, un iepure, o vulpe, un cerb si un licorn! Evident, unicornul era creditat cu atribute absolut speciale, motiv pentru care era mult-cautat si vanat pentru cornul sau „magic”, plin de virtuti terapeutice.
Admitand o asemenea idee, trebuie sa spunem si ca tocmai curiozitatea savantilor ar fi putut duce la disparitia lui, dupa disertatiile asupra originii si a naturii creaturii, a modului de a o captura si a calitatilor medicale ale cornului.
Inainte de Potop…
Partea cea mai impresionanta a legendei licornului este cea a metodei unice prin care acesta putea fi vanat. Potrivit unui fragment din Talmud citat de istoricul farmacist Eugène-Humbert Guitard (1884-1976), a fost imposibil ca animalul sa fie bagat in Arca, astfel ca a fost legat de nava cu ajutorul cornului si el a ramas in apa fara sa se inece. In secolul XVII, naturalistul german Johann Sperling sustinea ca unicornul era un animal antediluvian, disparut insa dupa Potopul biblic.
Descrierile sale din spatiul asiatic evoca mai degraba un animal fioros, cu infatisarea compusa dintr-un adevarat puzzle al lumii mamiferelor. Abia in epoca medievala, trasaturile sale fizice se focalizeaza in simbolismul heraldic, devenind astfel un fel de pursange alb, investit cu virtuti cavaleresti: putere, curaj, puritate si iubire nobila. De aici, si „ratiunea” de a i se utiliza cornul ca antidot si element purificator.
Apoi, Cruciadele au adus in spatiul european acele elemente in plus din legenda licornului potrivit carora numai o fecioara poate ademeni animalul – fara dorinta de a-i pricinui vreun rau – si astfel poate fi capturat sau ucis. Si, foarte interesant, astfel de relatari insolite apar in numeroase opere literare, creatii artistice si relatari macar in parte credibile.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii