Benefic sau malefic, aceasta creatura apare in majoritatea bestiarelor din lume. In viziunea Bisericii, era unul dintre simbolurile Diavolului. In Apocalipsa se vorbeste despre un nou semn care a aparut pe cer: un urias dragon, rosu ca focul, cu sapte capete si zece coarne, fiecare cap fiind impodobit cu o diadema. Acesta se avanta spre o femeie care tocmai a nascut pentru a devora fatul. In acele circumstante au intervenit arhanghelul Mihail si ingerii sai pentru a infrunta dragonul care s-a prabusit pe pamant (in Biblie apare sub diverse denumiri, precum Leviathan – monstru marin – sau Behenot, care traia pe uscat).
Versetele biblice insotite de ilustratii inspaimantatoare au fost folosite de predicatorii medievali care au incercat sa mobilizeze credinciosii in lupta impotriva demonismului intruchipat de aceste creaturi mitologice. Dragonul care a aparut in nenumarate povestiri, mituri din Antichitate a facut "cariera" in Evul Mediu prin infatisarea inspaimantatoare, prin forta si verocitatea sa, fiind asimilat maleficului, infernului. Reptilele, dragonii etc. care bantuie bestiarele ar putea fi simboluri ale sarpelui care i-a ispitit pe Adam si Eva. (Exista marturii despre aceste fiare mitice care dateaza din perioade anterioare, si in zone geografice diferite, ca Orientul Apropiat si Orientul Indepartat.)
Sfantul Augustin, care il numeste "dusmanul antic", nu s-a indoit nicio clipa de existenta sa reala, Pliniu cel Batran a descris "stiintific" morfologia sa si modul de viata. Descrieri reluate si completate de savanti precum Isodor din Sevilla (560-636 d.Ch.) in opera sa "Etimologii" sau de poetul Venace Fortunat (secolul al VI-lea). Dragonii au fost perceputi in diverse moduri de civilizatiile care i-au adoptat: babiloneana, egipteana, celtica, ale Orientului.
De pilda, in sarbatorile celtice din 1 noiembrie si 1 mai, care vizau contactul cu lumea de dincolo, erau simulate confruntari cu reprezentari artizanale (butaforii) ale dragonilor care faceau parte dintr-un univers mitic mai extins decat cel al crestinismului, in contextul mitului dragonului figurand zeite, vrajitori, razboinici din lumea nepamanteana. Unul dintre personajele celebre care au animat acest mit, a fost vrajitorul Merlin, care se afla in stransa legatura cu dragonii.
Unele autoritati ecleziastice si savanti crestini francezi ai Evului Mediu considerau ca distrugerea fortelor raului, a dragonului, in special, nu este de bun augur in perspectiva crearii unei noi societati, a omului nou, inzestrat cu principii crestine si morale menite sa-l mantuiasca. Fortele demonice trebuie imblanzite si nu distruse. Acest mit complex, bizar, cu ramificatiile sale particulare, in functie de mediul in care a fost consacrat de fiecare civilizatie, continua si azi sa fie insufletit in cadrul unor ceremonii.
DORIN MARAN
Comentarii