Primii cultivatori ai arborelui de cacao au fost mayasii din zona actualului Mexic. Vorbim despre un arbore sacru si, prin urmare, extrem de valoros: pastaile de cacao erau folosite deopotriva ca bautura extrem de energizanta si nutritiva, dar si ca moneda de schimb pentru alte tipuri de hrana. Credem ca ar fi cazul sa stim ca sus-amintita bautura – ce purta un nume nu foarte diferit de cel cunoscut de noi, Xocoatl – se afla, ce-i drept, la originile ciocolatei calde de azi, însa gustul si savoarea erau cu totul diferite.
Fiindca Xocoatl, ciocolata mayasilor, foarte amara, se prepara din seminte macinate si fierte, piper, carora li se adaugau multe alte condimente. Ceva mai târziu, toltecii si aztecii au facut ca arborele de cacao sa devina o cultura curenta în America Centrala.
Tragica eroare care a distrus o civilizatie fabuloasa
Quetzalcoatl, regele-preot al cetatii toltece antice Tollan, era venerat ca un zeu, sub numele faimos „sarpele-cu-Pene”, pentru ca le-a oferit oamenilor arborele de cacao si i-a învatat cum sa-l cultive. Legenda spune însa ca acesta era foarte orgolios si se credea nemuritor, motiv pentru care un vrajitor l-a determinat sa bea un filtru care l-a înnebunit. Drept urmare, suveranul a luat-o la goana catre un tarm, unde s-a urcat pe o pluta alcatuita dintr-o „împletitura” de serpi, lasând în urma predictia ca se va întoarce doar în „anul trestiei”.
În calendarul aztec, 1519 este plasat sub semnul trestiei si atunci, Moctezuma, regele aztec, astepta cu nerabdare întoarcerea promisa a lui Quetzalcoatl. Din pacate, la vremea respectiva, s-a petrecut una dintre cele mai mari tragedii din istoria omenirii. Pe continentul sud-american au debarcat conchistadorul spaniol Hernando Cortez împreuna cu sângerosii sai razboinici echipati cu platose lucitoare, asemanatoare solzilor de sarpe, si cu coifuri împodobite cu pene. Iar în mintea lui Moctezuma nu a existat niciun dubiu: nou-venitul nu era altul decât „sarpele-cu-Pene”! Iar inertia a fost totala. Aztecii si-au predat regatul în mâinile spaniolilor, oferindu-le totodata bautura sacra asortata cu ghimbir si miere. Si astfel, Cortez s-a întors în Spania ducând cu el, printre multe alte bogatii, un adevarat tezaur: arborele de cacao.
Totusi, Columb. Si Vaticanul…
Daca e vorba sa tinem seama de cronicile vremii, trebuie sa precizam ca primul european care s-a delectat cu „bautura zeilor” a fost Cristofor Columb, dupa debarcarea sa pe Insula Guanaja, în 1502. Asadar, cu vreo 17 ani înainte de „conquista” lui Cortez. Dar cine mai tine cont astazi de asemenea detalii?! Sa remarcam ca miraculoasa bautura s-a raspândit, începând din anul 1521, în toata America Spaniola, din Cuba pâna în Venezuela. În Spania si în Occident a ajuns abia din 1527 si nu a devenit „interesanta” decât în mânastiri si în comunitatile religioase, însusi Vaticanul autorizând-o pentru consum în perioadele de post. Totusi, calitatile sale au fost recunoscute rapid, astfel ca diverse retete au fost adoptate cu mare generozitate. În Italia, ducele de Savoia a preluat-o în 1559, iar la Torino ciocolatierii au devenit adevarati experti, producând cam 350 de kilograme pe zi.
Nu a fost însa usor pentru ciocolata sa cucereasca (si) „Batrânul continent”. Abia în 1615, Anna de Austria a introdus-o în Franta, dupa ce a ajuns la Curte însotita de o cohorta de specialisti în prepararea acesteia si seducând astfel multi nobili cu influenta (putem sa-i consideram si nitelus snobi!), datorita ideii de excentricitate pe care o presupunea insolita bautura, rezervata doar anumitor persoane!
Apoi, însusi cardinalul Mazarin si-a angajat un ciocolatier recrutat din Italia, ulterior ciocolata devenind la mare moda: se servea în fiecare luni, miercuri si joi, în toate saloanele Curtii. Cât despre Anglia, prima tableta de ciocolata a aparut în 1847, într-o ciocolaterie din Londra. Bautura nobiliara, ce mai, asa ca va închipuiti ca despre patrunderea ei ca atare în spatiul românesc cam nimeni nu poate vorbi cu dovezile „pe masa”. Din pacate!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii