Amulete, talismane, lapidare… Pana in secolul al XVII-lea, pietrele pretioase si semipretioase au dat nastere la o paleta larga de credinte. Unele erau venerate, altele erau folosite ca panacee. In urma cu 50.000 ani, Omul de Neanderthal a manifestat interes pentru pietrele care aveau un aspect atragator, adunandu-le in pesteri. In timp, dincolo de miza estetica, s-a dezvoltat un adevarat cult pentru aceste pietre care au fost puse in evidenta in diverse monturi. Li s-au atribuit puteri miraculoase, asociate formelor sau unor particularitati (gauri, striatii, excrescente, culori etc.).
Primele atestari scrise pe aceasta tema au fost descoperite in India vedica (1800-800 i.Ch.) ai carei savanti vedeau in aceste "emanatii" ale naturii prezenta divinitatii dar si a demonilor. Este vorba, in special, de tratate ale caror copii au ajuns in Persia, Orientul Mijlociu, Egipt, pana in Occident. In cursul peregrinarilor, documentele au fost completate cu informatii legate de credinte babiloniene si mesopotamiene in care si-au facut loc si doctrine magice locale.
Din Antichitate, prestigiul lor a inceput sa se intareasca spectaculos atat in Orient cat si in Europa. Romanii, de pilda, credeau cu tarie in puterile lor magice. Unele pietre erau gravate, altele erau purtatoare de inscriptii menite sa castige inima unei femei sau sa starneasca fortele raului asupra unui dusman, fixate pe diverse suporturi: bijuterii, manere de arme (sabii, pumnale) etc.
De-a lungul secolelor au aparut o serie de povestiri, credinte in randul unor populatii, care au suscitat interesul savantilor epocii, si, in timpurile moderne, al oamenilor de stiinta, altele au imbogatit tezaurul folcloric constituit pe baza acestor obiecte. De pilda, intr-o poveste islandeza din secolul al XII-lea aparea "piatra Soarelui" – solarsteinn – folosita ca busola de navigatori vikingi, care indica pozitia astrului chiar si pe vreme innorata; in Evul Mediu s-a vanturat ideea ca, in mai multe tari europene, aceste pietre primitive au fost fasonate de fulgere; in Atlas – Africa de Nord – populatia era convinsa de faptul ca "trandafirii de nisip" (formatiuni din gips cristalizat) erau obiecte cazute din cer sau zamislite de creaturi supranaturale…
Un rol important in dezvoltarea acestui tip de cultura l-au jucat si intelectualii din secta harranienilor din Siria care au redactat tratate de magie legate de pietrele folosite ca talismane sau amulete. Acelasi particularitati au fost evocate si in lapidariile de magie ale coptilor, din Egipt, manuscrise redactate in greaca, care au fost raspandite in secolul al XIII-lea in Sicilia si Spania, comunitatile de savanti crestini, evrei si musulmani din Toledo si Sevilla transcriindu-le in latina, ebraica si araba.
Printre lapidariile remarcabile, figureaza cel numit Secretul Secretelor, in care este dezvoltata, printre altele, tema pietrei filozofale. In diverse centre si scoli de medicina europene, in special din Italia si Franta, savantii elaboreaza tratate de litoterapie studiate pana in secolul al XVII-lea, importanta lor, scazand cu timpul. (Va urma)
DORIN MARAN
Comentarii