Nativii continentului nord-american, impropriu numiti initial indieni (confuzia ii apartine lui Columb, care a crezut, in 1492, ca ajunsese in Indiile Orientale, dar atinsese in realitate coastele estice ale Americii de Sud), au devenit foarte cunoscuti in Europa, dupa invadarea teritoriilor lor de catre spanioli si portughezi, apoi de englezi si francezi. Ulterior, ei au devenit „pieile-rosii”, datorita obiceiului de a-si proteja pielea cu anumite preparate de culoare rosie, de regula cu praf de ocru sau cu o pasta obtinuta din planta urucu.
Numele, un adevarat univers
Daca fascinantele romane ale copilariei noastre scrise de Karl May – care se pare ca nu a cunoscut niciodata populatiile bastinase ale Americilor – ori de Fenimore Cooper ne ofereau doar in parte informatii despre numele aparent ciudate ale acestor oameni deloc primitivi, in realitate ele au o etimologie, traducere si explicatii deosebit de interesante si de profunde, cu radacini adanci in cultura triburilor respective. Un posibil argument in sprijinul valorii culturale si sociale a acestora il reprezinta faptul ca nici astazi lingvistii nu au elucidat in totalitate resorturile preponderent religioase si foarte complexe ale numelor amerindienilor.
Sursele cele mai frecvente de „inspiratie” pentru a le alege erau lumea inconjuratoare din traiul zilnic, fortele supranaturale pe care le percepeau, anumite calitati ale persoanelor, evenimente ale vietii legate deseori de nastere. Daca faceau trimitere la natura, deseori se refereau la o insusire umana. De pilda, Adriel inseamna „Castorul”, care este simbol al iscusintei. Nu trebuie omis nici amanuntul ca raportarea generala la amerindieni ori la precolumbieni inseamna sute de comunitati si grupe de triburi mai mult sau mai putin diferite intre ele, inclusiv prin onomastica.
Prieteni, spioni si urme pe nisip
O confuzie a europenilor fata de numele nativilor Americilor provine si din tendinta albilor de a lega aceste nume insolite de notiuni din limba lor, printr-o eventuala traducere/apropiere a formelor sonore. Asa se face ca unele dintre acestea par de origine amerindiana, insa provin din cu totul alte limbi, iar cele autentice sunt scrise si pronuntate gresit. De pilda, Dakota (prenume masculin si feminin) inseamna „prieten” in limba sioux, potrivit tratatelor onomastice americane, dar in realitate e numele unui trib sioux si in niciun caz prenume al unei persoane; de altfel, traducerea sa corecta este „aliati”.
Oarecum si mai bizar, potrivit reperelor lingvistice europene, prenumele feminin Hateya (la amerindienii tribului Miwoks), care ar insemna „urma de picior pe nisip”, pare o… infrumusetare a realitatii, caci in limba miwok cuvantul «ha•t’ej» se traduce prin „a apasa cu piciorul” sau „a lasa urme”. Revenind la limba sioux, unde prenumele feminin Nahima sau Nahimana ar insemna „mistic”. Este vorba insa despre o traducere eronata a cuvantului «sioux» din limba dakota, care se traduce prin „secret”, totusi nu cu o conotatie mistica, ci mai degraba cu sensul de „spion”.
* * *
Pana in acest punct, nu am realizat decat un infim demers catre intelegerea modului in care romanele de aventuri, filmele western sau realitatea istorica ne fac cunostinta cu personaje purtatoare ale unor nume nefiresti ori chiar usor amuzante pentru noi, ca „Apa-care-rade”, „Calul-nebun”, „Ciorap-de-piele”, „Taurul-care-sta-asezat” si altele asemenea.
Universul numelor nativilor americani constituie insa o adevarata feerie poetica si o lectie despre ceea ce ar trebui sa insemne intotdeauna legatura dintre Om, Natura, Cosmos si Divinitati. De altfel, vom incerca sa nu ne despartim de aceasta lume ca de basm, fara cuvenitul respect pentru tot ce poate fi frumos, curat si bun pe singurul nostru Pamant.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii