Un deget mare de la piciorul drept, confectionat din lemn astfel incat sa poata fi atasat de partea sanatoasa a membrului respectiv, vechi de peste 3.000 de ani, ar fi apartinut fiicei unui preot egiptean.
Povestea acesteia ne intoarce insa in anul 1871, cand doi frati, egipteni, si-au pierdut o capra si au plecat in cautarea ei. Astfel s-a ajuns la descoperirea intrarii sapate in stanca a ceea ce se cunoaste azi ca fiind necropola Cheikh Abd el-Gournah, unde se afla in mod special mormantul lui Sennefer, conducatorului Tebei in epoca lui Amenhotep al II-lea (regele Egiptului intre anii 1428 si 1400 i.Chr.). Dar si alt mormant a atras atentia arheologilor: TT95, in care se afla mumia unei femei care purta o proteza de lemn, dupa amputarea degetului mare al piciorului drept. O descoperire rarisima, ale carei secrete au fost deslusite treptat de cercetatori.
Arta, cunoastere si tehnologii avansate
Proteza este alcatuita dintr-o parte de lemn sculptat ce intruchipeaza degetul si bucati de piele folosite la fixarea acesteia pe picior, iar urmele de uzura considerabile demonstreaza ca nu vorbim doar despre un obiect decorativ, ci efectiv ii era de ajutor utilizatoarei. Detaliile sculpturii indica o inalta pricepere de artizan care cunostea bine fizionomia umana. O abilitate care ii permitea protezei sa fie deopotriva suficient de mobila si, prin sistemul de prindere, fixata solid. De altfel, in 2011 o cercetatoare de la Universitatea Manchester a testat o asemenea proteza pe voluntari cu aceeasi amputatie, acestia considerand-o foarte confortabila!
Modul de realizare „laborios si meticulos” i-a determinat pe cercetatori sa aprecieze ca proteza a apartinut fiicei unui preot foarte bogat si bine plasat social in comunitate, femeia acordand mare importanta asemanarii falsului deget cu cel natural, precum si esteticii si confortului. De remarcat si faptul ca, gratie tehnologiilor de ultima ora, s-a constatat ca degetul de lemn a fost modificat in mai multe randuri pentru a-l adapta piciorului purtatoarei, ceea ce arata ca integritatea corpului era foarte importanta. De fapt, toate acestea ne demonstreaza nivelul ridicat al vechilor populatii ale Nilului in a dori sa compenseze handicapul fizic, chiar folosindu-se tehnologii sofisticate pentru confectionarea protezelor.
Cel mai vechi picior de lemn
Egiptenii nu au fost singurii oameni din Antichitate aplecati spre acest domeniu de mare actualitate si astazi: protezarea cat mai eficace din punct de vedere functional si estetic a unor parti amputate din corpul uman.
Intr-un mormant datand din secolul al III-lea i.Chr., din bazinul Tarim (situat in China, in apropierea Afganistanului, una dintre cele mai secetoase regiuni de pe planeta), a fost descoperita o proteza considerata a fi cel mai vechi picior de lemn cunoscut pana in prezent. In epoca in care Alexandru cel Mare inainta prin Asia Centrala catre vest si cand Imperiul Han se extindea spre estul continentului, oazele din Tarim erau ocupate de comunitati agropastorale. Intre ele, si oaza Turfan, din actualul Turkestan chinez (Xin-Jiang), unde s-a descoperit o necropola cu 31 de morminte. Cel al unui barbat in-gropat la 1 metru adancime, avand alaturi cateva vase si doua arcuri cu dubla curbura specifice razboinicilor nomazi din Asia Centrala, a fost deschis ulterior pentru a fi inmormantata si o femeie, probabil sotia defunctului.
Constitutia robusta si statura arata ca era vorba despre un barbat foarte activ. Totusi, a fost atins de tuberculoza, care a lasat necroze pe vertebre si pe coaste. Se pare ca a rezistat astfel mai mult timp, dar s-a vindecat cu cativa ani inainte sa moara. Totusi, a ramas cu mari sechele, cel mai grav fiind faptul ca femurul, rotula, tibia si peroneul au fuzionat, iar piciorul i-a ramas blocat sub un unghi de 135 de grade si s-a sucit spre interior cu 15 grade. Omului ii era imposibil sa mearga, dar artizanii din Turfan i-au confectionat o proteza pentru intregul picior, de o calitate uimitoare, comparabila cu cele ale mutilatilor din Primul Razboi Mondial. Lunga de 89,2 cm, lucrata din lemn de plop si terminata cu o copita de magar sau de cal, proteza razboinicului asiatic se fixa pe coapsa si pe restul de picior ramas in urma amputarii cu o centura speciala si cu legaturi de piele.
In mod similar a fost realizata si in Italia de azi o proteza foarte asemanatoare celei chineze, veche de circa 2.300 de ani. Totusi, ea nu era si functionala precum cea din oaza Turfan, care ramane si cea mai veche din lume.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii