De nenumarate ori, teoriile considerate suta la suta certe s-au dovedit a fi eronate. În cele ce urmeaza, va propunem un subiect de cugetare care sigur nu are sanse sa gaseasca raspunsul unic, ci, în cel mai bun caz, sugestii pentru cai de cautare.
Nimic nu e nou si nimeni nu-si poate aroga dreptul la întâietate în acest domeniu de nedefinit. Pentru noi – fara nicio trimitere la calitatile si la ideile sale stiintifice incontestabile – Eminescu ar fi putut enunta o „directie” absolut ferma a teoriei cu care marele Albert Einstein a ramas în istoria omenirii drept cel mai important savant din istorie.
Iar semnalarea acestei socante similitudini îi apartine Melaniei Serbu, o tânara din Brasov, care a si avut un lung sir de comunicari scrise cu Einstein, „ramificat” în trimiteri deosebit de importante catre sensuri ce merita infinit mai multa atentie din partea cercetatorilor.
Savantul Dionis
Ne putem însela, în mod fla-grant, sa consideram ca o idee ce ne trece chiar acum prin gând si pe care o consideram remarcabila ar fi suta la suta originala. Iata, de pilda, începutul extraordinarei nuvele a lui Eminescu „Sarmanul Dionis”, care cu siguranta înca nu a fost analizata suficient de profund si din alte perspective decât cele strict literare! Vom arata mai jos de ce ne referim la ea si de ce în acest mod.
„…Si tot astfel, daca închid un ochi, vad mâna mea mai mica decât cu amândoi. De as avea trei ochi, as vedea-o si mai mare, si cu cât mai multi ochi as avea, cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar parea mai mari. Cu toate astea, nascut cu mii de ochi, în mijlocul unor aratari colosale, ele toate în raport cu mine, pastrându-si proportiunea, nu mi-ar parea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Sa ne-nchipuim lumea redusa la dimensiunile unui glonte, si toate celea din ea scazute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotati cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul si în proportiunile în care le pricepem noi.
Sa ne-o închipuim, caeteris paribus (în latina – „toate celelalte fiind egale”, n.n.) înmiit de mare – acelasi lucru. Cu proportiuni neschimbate – o lume înmiit de mare si alta înmiit de mica ar fi pentru noi tot atât de mare. Si obiectele ce le vad, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi – mai mari. Cât de mari sunt ele absolut? Cine stie ca nu cumva traim într-o lume microscopica si numai faptura ochilor nostri ne face s-o vedem în marimea în care o vedem? Cine stie ca nu vede fiecare din oameni toate celea într-alt fel, si nu aude fiecare sunet într-alt fel – si numai limba, numirea într-un fel a unui obiect ce unul îl vede asa, altul altfel, îi uneste în întelegere.
Limba? Nu. Poate fiecare vorba suna diferit în urechile diferitilor oameni – numai individul, acelasi ramâind, o aude într-un fel. Si, într-un spatiu închipuit ca fara margini, nu este o bucata a lui, oricât de mare si oricât de mica ar fi, numai o picatura în raport cu nemarginirea? Asemenea, în eternitatea fara margini nu este orice bucata de timp, oricât de mare sau oricât de mica, numai o clipa suspendata? Si iata cum.
Presupuind lumea redusa la un bob de roua si raporturile de timp, la o picatura de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, si în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta si ar cugeta tot atâta ca în evii nostri – evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai nostri. În ce nefinire microscopica s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetatori, în ce infinire de timp clipa de bucurie – si toate acestea, toate, ar fi – tot astfel ca si azi.
…În fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu – ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut si viitor e în sufletul meu, ca padurea într-un sâmbure de ghinda, si infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de roua.”
Punerea în abis a lumii
O teorie fascinanta si tulburatoare, denumita metaforic „punere în abis”, se regaseste cel mai frecvent în literatura si, într-o mai mica masura în artele plastice, cu preponderenta în pictura. Este acea relevanta asupra existentei simultane a „Universului mare” si a „Universului mic”, acesta din urma fiind integrat în primul. Ca exemple clasice foarte simple, putem mentiona fabuloasa „O mie si una de nopti”, binecunoscuta scriere a lui Giovanni Boccaccio „Decameronul” sau, la noi, „Hanu Ancutei” a lui Mihail Sadoveanu.
Ar putea avea legatura ele cu nuvela lui Eminescu si mai ales cu Einstein? Fara îndoiala, o asemenea idee pare fantezista, totusi nu e lipsita de temei. Iar o confirmare surprinzatoare o reprezinta teoriile aparute în corespondenta dintre marele savant Einstein si tânara Melania Serbu din Brasov, care de altfel a avut si initiativa schimbului respectiv.
Povestea a început în anul 1928, pe când românca avea doar 19 ani si când savantul de 49 de ani publicase Teoria relativitatii de ceva vreme, în 1905. Melania Serbu nici nu avea o stare materiala deosebita (parintii erau croitori) si nici nu putuse urma scoli înalte, în schimb avea o minte scânteietoare si o capacitate intuitiva aparte.
Puternic impresionata de nuvela „Sarmanul Dionis”, ea a avut revelatia rudimentara a unei posibile legaturi între cele doua magistrale realizari, care însa apartineau de domenii cu totul diferite: fizica si literatura. În mod special i-au atras atentia primele doua fraze.
Nu vom analiza însa aici esenta teoriilor si semnificatiilor celor doua mari creatii, întrucât nici nu avem competenta sa o facem. Ceea ce este totusi foarte important se refera la episodul respectiv: corespondenta dintre tânara brasoveanca si Einstein. Un „episod” care s-a întins pe durata a doua decenii si aceasta într-un context istoric extrem de tensionat, razboiul, din cauza caruia Melania Serbu nu a putut urma un destin meritat ce ar fi putut sa o ridice chiar în elita stiintifica mondiala.
Românca nu era nicidecum initiata în tainele fizicii, despre teoria de capatâi a savantului citind într-o publicatie de larga circulatie în epoca. În consecinta, în prima scrisoare îi lanseaza lui Einstein o provocare nevinovata, întrebându-l daca nu cumva între cele doua elemente ar fi putut exista o legatura – în esenta privitoare la relativitatea timpului si a spatiului.
Raspunsul prompt al lui Einstein sugereaza atât interesul, cât si simpatia generate de scrisoarea Melaniei Serbu: „Mult stimata domnisoara Serbu, înteleg ca v-a cazut în mâna o lucrare de popularizare a teoriei relativitatii care atinge doar marginal subiectul propriu zis. Deduc acest lucru din faptul ca Dv considerati ca pasajele citate din nuvela ar avea vreo legatura cu aceasta teorie. Insa fara cunostinte de fizica teoria relativitatii nu poate fi înteleasa. Va recomand de aceea, în cazul în care Dv aveti asemenea cunostinte, sa cititi cartea pe aceasta tema a profesorului Thirring de la Universitatea din Viena. Va saluta cu prietenie, A. Einstein”.
Tânara a urmat sfatul si în scrisoarea urmatoare, cu un curaj admirabil si cu dovada implicarii de necontestat într-o posibila disputa pe o tema ce evident ca o depasea, îi atrage atentia savantului asupra unor aspecte mai degraba subtile, ca fiind potentiale „scapari” de rationament ale acestuia.
„(…) Va jucati de-a prinsul mingii cu stelele, desi nu puteti schimba cu nimic fata Universului. Adica, încercati aceasta, o urmare logica a liniei încovoiate si a legii gravitatiei. Finitul si totusi Nelimitatul lumii. Alta data, gândul despre un univers infinit trecea peste puterea de concepere a omului, era ceva pentru care nu se cauta nicio explicatie, se credea aceasta orbeste. Acum, când Dv ati declarat ca toate sunt relative si le-ati adus astfel mai aproape de întelegerea omului, nici credinta nu mai poate fi pastrata si nici alternativa la credinta nu mai este desavârsita, absoluta. La ce bun toate astea?”
Despartiti de istorie
Îndrazneala si forta logica a scrisorii Melaniei Serbu l-au atras si mai mult pe Einstein, care i-a raspuns la fel de prompt, chiar cu un anume entuziasm al omului matur si ca un adevarat parinte: „Mult stimata domnisoara Serbu! Extrem de inteligenta si simpatica Dv scrisoare mi-a produs o nespusa bucurie. E rar sa constati atâta întelegere a problemelor fundamentale ale stiintelor fizice la un om atât de putin pregatit. (…) M-a surprins extraordinar si faptul ca ati vazut exact punctul unde trebuie sa se concentreze acum efortul cercetarii stiintifice, adica unitatea tuturor fortelor din natura. La problema aceasta lucrez de 13 ani si am acum impresia ca
i-am gasit solutia.”
El întelesese ca în tânara românca se regasea un om foarte însetat de cunoastere si de dialog constructiv pe teme stiintifice. De aceea, una dintre primele initiative ale sale în acest sens a fost sa-i scrie lui Nicolae Iorga, în acel moment ministrul învatamântului, pentru a-l ruga sa o ajute în completarea pregatirii sale scolare. Reactia a fost una pe masura, acesta dându-i tinerei o aprobare speciala ce îi deschidea calea catre universitate.
Din nefericire, piedicile istorice si anumite tare ale mentalitatii epocii au împiedicat o afirmare stiintifica a sa, desi i s-a ivit ulterior un alt prilej optim, datorita unei burse oferite de industriasul Nicolae Malaxa. Totusi, dialogul la distanta dintre Melania Serbu si Albert Einstein a continuat pâna în anul 1948, pe teme diverse, inclusiv referitoare la viata personala a celei devenite între timp profesoara de fizica si matematica.
Dupa cum se stie, savantul a trait în ultima parte a vietii în Statele Unite, unde a si murit. Melania Serbu a reusit sa emigreze în Israel în perioada întunecata de dupa razboi, acolo reusind sa publice si un volum cu corespondenta sa cu savantul. Din pacate, cei doi nu s-au întâlnit niciodata fata-n fata, decât… printr-un schimb de fotografii.
Depre posibila relatie dintre nuvela „Sarmanul Dionis” si Teoria relativitatii restrânse au mai fost publicate articole. Ea ramâne totusi un aspect oarecum marginal al operei lui Eminescu. Cât despre subiectul de fata, si el a mai fost tratat în presa româna, poate cel mai important articol apartinându-i regretatului profesor Solomon Marcus (în www.romlit.ro/scrisori_ctre_ i_de_la_albert_einstein). Pe de alta parte, informatii complete despre corespondenta Serbu – Einstein se gasesc în documentatia de la Leo Baeck Institute.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii