In 1906, exploratorul britanic Hanns Visher intreprinde o calatorie riscanta in Sahara. Dupa aproape un secol, John Hare, un alt explorator englez, fascinat de nisipurile hipnotice, de vanturile de gheata sau de stihiile descrise de Visher intr-o carte, se hotaraste sa refaca acelasi traseu. Hanns Visher, un explorator ilustru, altadata, a fost aproape uitat. Din fericire a lasat in urma o carte, „Strabatand Sahara”, scrisa in 1910. Povestea unei calatorii extenuante prin marele desert. A fost atras de „drumul mortii”, folosit timp de secole pentru a escorta sclavii din Africa de Nord pe coastele Mediteranei. La varsta de 30 de ani, impreuna cu pelerinii si sclavii eliberati, a refacut drumul in sens invers, de la Tripoli spre Lacul Ciad (Nigeria). In ciuda tuturor pericolelor, mai ales a raidurilor tribale, Visher nu a pierdut niciunul din membrii echipei sale.
Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, acest drum caravanier, destinat traficului de sclavi, a fost presarat cu mii de oase umane (ale sclavilor). Doar cei mai robusti puteau supravietui marsului fortat prin desert. La destinatie, nu mai erau decat niste umbre… Apoi, acest drum a fost urmat doar de negustorii de dromaderi.
Fascinat de cartea lui Visher, John Hare se pregateste sa refaca „drumul mortii”. Obtine avizul autoritatilor libiene, cumpara 25 de dromaderi si materialele necesare expeditiei. La inceputul anului 2001 e gata de plecare dintr-un sat, undeva in sud-estul Nigeriei. Are langa el un medic veterinar, un fotograf, cateva calauze, o multime de ajutoare din randul bastinasilor. Traverseaza platoul Ti-n-Tumma, acoperit cu minuscule plante spinoase printre care misunau reptile sau scorpioni. Din fericire nimeni nu a fost muscat de aceste animale deosebit de periculoase.
Dupa trei saptamani, apar impozante dune de nisip. Caravana inainteaza cu mare greutate. Dupa cinci zile, toata lumea respira usurata: in zare se profileaza prima oaza. Urmeaza altele si altele, unele la o distanta de 30 km, separate de dune care se deplaseaza permanent. Intr-o oaza nelocuita, au descoperit pe suprafata unui lac secat, amprente de girafe, hipopotami si elefanti, animale care in acele regiuni au disparut de multa vreme.
In timpul popasurilor pregatesc hrana din macaroane, orez, faina, varza, sosuri, smochine uscate si, uneori, din carnea de capra si legumele pe care le cumpara de la locuitorii oazelor. Inaintand spre nord, noptile devin din ce in ce mai friguroase iar furtunile de nisip, ucigatoare. Hrana (iarba) dromaderilor se imputineaza, apa la fel. La un moment dat ajung in locul in care a poposit o alta caravana si unde au ramas resturi de iarba uscata. O adevarata mana cereasca.
Intr-o zi, dupa ce au ramas si fara o picatura de alcool, gasesc ingropat pe jumatate, in nisip, un sac plin cu sticle de whisky, un produs de contrabanda. Mai departe, desertul le prilejuieste intalnirea cu ruinele orasului Murzuc, evacuat in 1970 prin decret guvernamental, cu superbele oaze din Fezzan si cu cele 12 lacuri. Strabat apoi un platou arid, Hamada al-Hamra, care se intinde pe o distanta de 290 km spre nord si 480 km spre vest. Ultima etapa a calatoriei este orasul libian Mizdah. Dromaderii sunt vanduti, micile afaceri sunt incheiate. Dupa cateva zile de refacere, John Hare se reintoarce in Anglia.
DORIN MARAN
Comentarii