Aproape uitate si unele chiar necunoscute de publicul larg, sute de comunitati cu identitate distincta, care traiesc in zone izolate, preponderent in Africa, America de Sud, Asia de Sud-Est si Siberia, se afla actualmente pe cale de disparitie.
Intamplator sau nu, majoritatea putinilor membri ai triburilor respective sunt femei. Ca intr-o dramatica parabola a civilizatiei actuale, acestea par a se inversuna sa incerce recladirea din temelii a unui mic univers uman secatuit de resurse vitale.
La polul frigului
Nenetii sunt un popor nomad din Peninsula Yamal (in Siberia, Rusia), supranumita „capatul lumii”. Viata lor este guvernata de conditiile climatice extreme – vreme secetoasa si rece – si de vanturile foarte puternice, precum si de deplasarea continua a imenselor turme de reni ce se hranesc cu iarba rara a tundrei, motiv pentru care trebuie sa-si schimbe locul in permanenta.
Membrii comunitatii traiesc in simbioza cu natura, intreaga lor cultura bazandu-se obligatoriu pe conditiile de viata extreme. Ei se deplaseaza calarind renii sau in sanii trase de caini, acestia din urma indeplinind deopotriva sarcinile pazitorului animalelor si pe cele de „dadaca” pentru copiii mici. Din nefericire, si nenetii sunt grav amenintati de incalzirea climatica, de poluare si de invazia firmelor care exploateaza petrolul si gazele naturale.
Criza climatica transforma tundra, topind stratul de permafrost si oferind accesul la zacaminte de gaze si petrol inca neexploatate, in detrimentul nenetilor care isi vad modul de viata amenintat. Dar cu toate acestea ei continua calatoriile pe miile de kilometri care-i despart de Oceanul Inghetat.
Femeile nenete nu numai ca indura viata aspra, luand parte la toate activitatile din sanul tribului, cot la cot cu barbatii, ci si infrunta singure amenintarile ce planeaza asupra intregii comunitati. Deviza lor: „Renii inseamna casa noastra, hrana noastra, caldura si mijlocul nostru de transport.”
Cand pasarile plang…
In Sierra Nevada, in muntii cu piscurile mereu inzapezite din Columbia, vietuieste de secole populatia Arhuaco. Isi spun „Marii Frati” ai oamenilor, deoarece acesti munti – pe care ii considera sacri si care simbolizeaza insasi identitatea lor – le imprima o constiinta si o intelepciune mistica profunde, ce nu se intalnesc la alte comunitati.
Din anii 1990, pe pamanturile lor s-au instalat luptatori de gherila, care au comis numeroase abuzuri si crime. Leonor Zalabata se afla printre liderii care apara micul trib Arhuaco si pe celelalte 101 populatii indigene din tara. E o sarcina extrema, pe care insa aceasta luptatoare pasnica si-o asuma cu mult curaj, evocand o filosofie simpla, dar profunda a semenilor ei: „In cultura noastra, se spune ca atunci cand se naste o fata, muntele rade si pasarile plang”.
Intr-o situatie asemanatoare se afla si cei numai cinci supravietuitori ai tribului Akuntsu, din Rondonia, regiune care „hraneste” economia Braziliei. Trei dintre ei sunt femei. In ultimii ani, putin numeroasa comunitate din aceasta zona amazoniana a fost decimata de vanatorii tocmiti de fermierii care vor sa le ocupe pamanturile.
Ururu, cea mai batrana din grup, a murit, astfel ca foarte putin timp va mai dura pana cand limba, cultura si bogatiile lumesti ale ultimilor akuntsu se vor risipi si ele in cenusa timpului.
Ramane in schimb – la fel ca oriunde mai traiesc asemenea triburi – acea mirabila samanta de speranta ca, de sub pulberea uitarii, va iesi candva din nou la lumina stralucirea vietii unor oameni care nu au dorit altceva decat sa-si implineasca in liniste menirea pe acest pamant.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii