Insulele Aleutine reprezinta unul dintre teritoriile cele mai interesante din nordul Pacificului, sub forma unui sirag continuu, separand Oceanul Pacific de Marea Bering.
Acest arhipelag alcatuit din peste doua sute de insule , cu o lungime de 1750 km si o suprafata de 37850 km2, constituie dovada ca, in vremuri stravechi, Eurasia si America de Nord erau unite printr-un fel de punte.
Milioane de vietati marine
Arhipelagul formeaza prelungirea nordica a Inelului de Foc al Pacificului, extinzandu-se intr-un arc spre vest, de la Peninsula Alaska, pana la Peninsula Kamceatka. Pe aceste insule vulcanice lava topita urca la suprafata, iar o parte din ele sunt vulcani activi.
Unalaska este cea mai cunoscuta insula din arhipelag si singura cu populatie permanenta. Insula Attu, cea mai vestica, reprezinta o destinatie de prim rang pentru ornitologi, gazduind peste zece milioane de specii de pasari marine si numeroase locuri de cuibarit si colonii. Insulele sunt invaluite in ceata care se formeaza din cauza contactului dintre curentul de apa rece, care coboara prin stramtoarea Bering din Oceanul Arctic si apa mai calda din Pacificul de Nord. Milioane de foci traiesc in cele mai multe insule, cu vulcani activi din crapaturile carora ies continuu vaporii de apa calda ce le incalzesc in timpul iernii, motiv pentru care insulele au fost numite „caloriferul focilor”.
Pe cele mai multe dintre aceste insule, creste vegetatia de tundra verde luxurianta, presarata cu flori salbatice de vara si acoperita cu ierburi, rogoz, muschi, licheni, insa temperaturile medii scazute impiedica copacii sa se dezvolte masiv aici.
Populatia aleuta (sau unangan) s-a stabilit pe aceste insule inca de acum peste zece milenii. Traind pe un pamant batut de furtuni aproape fara incetare, sarac in caldura Soarelui, dar bogat in hrana, au intemeiat sate in zonele litorale si i-au dat tinutului numele Alaska – „Tara Mare”.
La apogeu populatia arhipelagului numara intre 15.000 si 25.000 de locuitori. Dupa sosirea rusilor in 1741, aleutii au fost decimati mai intai de atacuri violente si inrobire, iar mai tarziu de boli. Pana in 1831, mai putin de 1.000 de aleuti au supravietuit, iar astazi satele lor exista doar pe sapte dintre insule, acestia fiind vanatori de animale pentru blanuri si pescari. Pozitionata intr-un loc strategic important, zona este cunoscuta si pentru rolul sau in Al Doilea Razboi Mondial: in mai 1943, fortele americane si cele japoneze care invadasera arhipelagul s-au ciocnit intr-o batalie sangeroasa timp de o luna, care a culminat cu victoria Aliatilor si retragerea fortelor japoneze din lantul de insule.
Visul frumos al unanganilor
Dupa 1700, in cativa ani de la eliberarea catorva perechi de vulpi pe insula Attu, rusii care traiau din comertul cu blanuri se intorceau pentru a colecta piei – rosii, argintii, albe, ravnitul „albastru” (de fapt negricios). Dar aceasta initiativa fortata a avut un revers nefast. Pe masura ce pradatorii carnivori s-au inmultit, zarva milioanelor de pasari care se cuibareau pe tarmuri si stanci s-a stins.
Pana in 1811, ele devenisera atat de rare, incat aleutii nativi de pe Attu nu mai puteau confectiona imbracaminte traditionala din pene si piei de pasari, fiind nevoiti sa foloseasca solzi de peste.
Arhipelagul Aleutine a apatinut Rusiei pana in anul 1867, cand a fost cedat Statelor Unite impreuna cu Alaska. Viata aleutilor de atunci si pana in prezent nu s-a schimbat aproape deloc, avand preponderent aceleasi indepetniciri, pescuitul si vanatoarea. Cercetatorii americani care au explorat insulele au descoperit in pesteri morminte in care aleutii erau ingropati impreuna cu uneltele lor de vanatoare.
Atractia cea mai importanta pentru vizitatorii Aleutinelor o constituie prezenta sezoniera a ursilor polari si a balenelor migratoare. In 1955, cativa zimbri au fost adusi pe insula Popof, iar astazi corporatia tribala locala gestioneaza o turma de aproximativ 120 de exemplare care cutreiera partea nelocuita. Interventia omului in echilibrul biologic natural de aici nu a avut intotdeauna efecte nefaste, existand perioade in care inmultirea excesiva a unor pradatori ameninta alte specii, fiind nevoie de masuri drastice.
Popularizarea insulelor, la care se poate ajunge in principal pe mare, a fost facuta de o serie de documentare despre crabul de Alaska (crabul de zapada), pescuit in zona si considerat datorita aspectului impresionant si gustului deosebit, unul dintre cele mai valoroase specii de crustacee.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii