Progresele tehnice inregistrate intre secolele al XI-lea si al XIII-lea au produs schimbari importante in societatile europene ale Evului Mediu, care si-au pus in mod pregnant amprenta asupra constructiei de catedrale. In raport cu cele romane, sobre, robuste, catedralele gotice, adevarate capodopere arhitecturale, sunt mai "suple" (zidurile, coloanele din piatra au grosimi reduse, sunt mai inalte si interiorul mai luminos). Timp de doua secole si jumatate, arhitectii si constructorii, animati de efervescenta creatoare, au incercat sa gaseasca solutii tehnice care sa permita constructia de catedrale cu o stabilitate maximala, cat mai incapatoare, in care lumina sa se reverse generos; cat mai inalte si mai aratoase.
Aceasta revolutie arhitecturala a atins apogeul in Franta unde fiecare catedrala ocupa suprafete impresionante, de mii de metri patrati. De pilda, cea din Cologne se intinde pe o suprafata de 8300 m2, cea din Reims, pe 6650 m2, in vreme ce catedralele din Paris nu beneficiaza de suprafete mai mari de 5500 m2. Cea din Reims a fost conceputa in asa fel incat sa permita accesul tuturor locuitorilor (aproximativ 10.000) la serviciile religioase. Pentru a asigura maximum de stabilitate, fundatiile din piatra erau "ancorate" in gropi adanci de 8-10 metri. Din 1050 si pana in 1350, constructorii francezi au folosit milioane de tone de piatra pentru a edifica 80 de catedrale si 500 de biserici mari si zeci de mii de biserici parohiale. Cu mult mai multa piatra decat cea folosita in aceeasi perioada de timp din intreaga istorie a Egiptului antic.
Arhitectii si mesterii de seama sunt preocupati constant de studii riguroase, inclusiv matematice, si inovatii, se deplaseaza din santier in santier pentru a orchestra lucrarile, a face masuratori, constatari etc. Pentru prelucrarea cat mai rapida si eficace a pietrei (sunt folosite pietre cat mai dure pentru constructia de pereti mai subtiri si de coloane cu un diametru mai mic decat cele ale catedralelor romane) fierarii creeaza materiale cat mai rezistente din otel, maestrii zidari produc mortar cu o mai mare capacitate de adeziune si rezistenta…
Cea mai mare problema cu care se confrunta constructorii este realizarea boltilor ample. Pentru consolidarea lor era nevoie de grinzi de lemn tratat, dar putine catedrale beneficiaza de acest tip de armatura pentru ca in acea epoca lemnul de calitate era rar in urma despaduririlor excesive si a diverselor destinatii prioritare ale rezervelor. Asa incat a fost perfectata tehnica de imbinare a pietrelor – legate cu mortar si consolidate cu bare de fier – fasonate dupa criterii riguroase, intrucat bolta are tendinta de a exercita o presiune colosala asupra peretilor, de a-i indeparta.
O catedrala fara vitralii este de neconceput. Sticlarii realizeaza panouri imense, de peste 10 metri in diametru, din bucati de sticla pictata montate in grilaje din plumb, suprafata totala a vitraliilor din unele catedrale depasind 2000 de metri.
DORIN MARAN
Comentarii