Vegvisir: un cuvant incarcat de rezonante aparent „abrazive”, care insa poarta o impresionanta simbolistica straveche si sacra, profund pozitiva. Iar pentru cei familiarizati cat de putin cu sonoritatile aspre ale limbilor nordice, se cuvine sa spunem mai intai ca – da! – el apartine spatiului scandinav.
Intre fortele naturii si cele ale spiritelor
Este unul dintre cele mai vechi si sacre simboluri imagistice ale acestui spatiu care pune la probe grele, de mii de ani, calitatile omului supravietuitor in fata imprevizibilei naturi, dar si a lumii spiritelor. Este originar din Islanda de azi, din perspectiva etimologica avand la baza doua cuvinte: Vegur inseamna „drum” sau „carare”, iar Visir – „calauzitor”, „ghid”. Imaginea respectiva era plasata frecvent pe corabii pentru a asigura intoarcerea lor in siguranta de pe mare. Altfel spus, Vegvisir era un fel de calauza ce il ajuta pe posesorul sau sa regaseasca mai usor drumul de intoarcere acasa. Mai mult, nordicii credeau ca simbolul are puteri speciale, fiind considerat un talisman, un purtator de noroc, de protectie si de binecuvantare a fortelor divine. Era un semn puternic ce putea ajuta la regasirea caii celei bune pe vreme de furtuna ori de alte vitregii ale naturii, indiferent de locul unde s-ar fi aflat.
Un rol important juca simbolul in randul persoanelor care credeau in fortele magice, precum samanii nordici. Astfel, ca busola spirituala, acest dispozitiv magic ghida inima posesorului pentru a face alegerile cele mai bune in viata, iar daca acesta isi pierdea increderea in sine el il ajuta sa si-o regaseasca. O saga islandeza care nu exista decat in manuscrisele din 1887-1888 („Cercul din Saga despre Hrana”) mentioneaza in acest fel Vegvisirul: „…Vremea era noroasa si furtunoasa. Regele privi in jur si nu vazu seninul cerului (…), apoi lua Vegvisirul in maini si rugandu-se la el vazu cum (soarele) aparea deasupra culmilor stancoase.”
Eresuri, magie, legende
Intr-un grimoar islandez (carte de magie) cunoscut sub numele de „Galdrabók” si publicat inainte de anul 1600 apare si acest simbol. De asemenea, in „Manuscrisul lui Huld” (1860), Geir Vigfusson mentioneaza si el Vegvisirul intr-o clasificare a diverselor simboluri folclorice islandeze, inspirandu-se din scrieri mult mai vechi. Si, foarte important, o pagina a manuscrisului sau ofera si imaginea simbolului, ii explica denumirea si precizeaza ca „daca semnul este purtat de cineva, acesta nu-si va rataci niciodata calea prin furtuni si vremuri vitrege, chiar daca drumul nu este unul cunoscut”.
La fel de fascinanta este si functia pentru care Vegvisirul se folosea de catre preotesele din mitologia nordica (Völva, dintre care cea mai temuta era Freya). La modul general, simbolurile vikinge si scandinave reprezentau zeitati, credinte si mituri, insa unele dintre ele au ramas misterioase, semnificatiile lor fiind inca necunoscute. Totusi, unele astfel de semne au transmis mesaje clare.
Samanii scandinavi, precum puternica Völva, de care se temeau chiar si zeii scandinavi, depindeau de magia simbolului pentru a prezice viitorul; de altfel, utilizarea simbolurilor pentru comunicare si divinatie juca un rol important la samanii nordici.
Iar adevarata putere a unui Vegvisir statea in fiecare dintre cele opt brate ale sale, fiecare oferind diferite tipuri de protectie impotriva numeroaselor tipuri de obstacole care pot insela un om, facandu-l sa isi piarda calea, stiinta de a se regasi pe sine si chiar limpezimea mintii. Astazi, tatuajele si amuletele ce contin imaginea unui Vegvisir sunt foarte raspandite.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii