Luis „Lue” Elizondo este fostul sef al Programului Avansat de Identificare a Amenintarilor Aerospatiale (AATIP), unitatea Pentagonului care a cercetat OZN-urile, cunoscute acum ca fenomene anomale neidentificate (UAP). El este autorul cartii IMMINENT: Inside the Pentagon’s Hunt for OZN, aparuta în aceasta vara si devenita „#1 New York Times bestseller”.
Pe 20 august 2024, Luis Elizondo a publicat în revista Newsweek un articol intitulat „Am investigat UAP-urile la Pentagon – Americanii pot face fata adevarului”, din care extrag citate în cele ce urmeaza. Articolul este menit, între altele sa raspunda criticilor furibunde ale scepticilor ireductibili, ca si ale celor interesati în blocarea dezvaluirii informatiilor despre OZN-uri presupus detinute de anumite cercuri ale complexului militar-industrial. Acestia au fost extrem de iritati de dezvaluirile facute de Elizondo, începând din decembrie 2017, punctul de plecare care a antrenat marturii ale multor altor militari sau agenti de intelligence, privitor la fenomenele UAP. Dupa cum cititorii stiu, au urmat audieri în Congresul SUA, legi cerând transparenta, amnistie pentru denuntatori, înfiintarea unei agentii dedicate etc.
„Americanii pot face fata adevarului”
În articol, autorul se prezinta spunând ca este „un fost înalt oficial al serviciilor de informatii din guvernul Statelor Unite. În prezent, continui sa ofer consiliere si asistenta guvernului SUA, în timp ce militez public pentru o transparenta sporita si dezvaluire în ceea ce priveste subiectul UAP-urilor (fenomene anomale neidentificate)”.
„Nu m-au interesat niciodata în mod deosebit OZN-urile sau science fiction. Pregatirea mea este în stiinta – am absolvit Universitatea din Miami cu specializari în microbiologie si imunologie, cu studii în parazitologie”.
„Metoda stiintifica a fost întotdeauna una dintre principiile mele de baza. Dupa timpul petrecut în armata, am servit ca agent special în contrainformatii, investigând terorismul, spionajul si alte crime grave. Întotdeauna am fost o persoana bazata pe fapte si reguli”.
„La începutul carierei mele, am lucrat intens cu tehnologia aerospatiala avansata, asigurându-ma ca nu va cadea în mâinile adversarilor nostri. M-am ocupat de motoare de propulsie cu rachete cu combustibil solid, din prima etapa, sisteme avionice avansate si alte sisteme de arme, lucrând cu companii importante”.
„În 2008, am preluat o noua functie la Pentagon, parasindu-mi functia anterioara de la Directoratul Informatiilor Nationale (DNI). Am acceptat postul deoarece mi-a permis sa petrec mai mult timp cu familia mea. Rolul meu în DNI implicase integrarea informatiilor nationale de intelligence si punerea acestora la dispozitia autoritatilor locale de aplicare a legii, ceea ce a fost o provocare deoarece majoritatea agentiilor locale de aplicare a legii nu au autorizatii de securitate. Dupa 9/11, a devenit clar ca trebuie sa existe o modalitate de a partaja informatii critice cu agentiile locale fara a compromite securitatea”.
„În timp ce eram la Pentagon, am fost abordat de doua persoane care faceau parte dintr-un program despre care nu auzisem pâna atunci. Ei stiau despre trecutul meu si m-au întrebat daca as lua în considerare sa ma alatur organizatiei lor. Initial, nu stiam la ce grup se refereau, deoarece exista multe programe sensibile în cadrul guvernului. Cu toate acestea, dupa ce l-am întâlnit pe director si alte câteva persoane, am fost de acord sa îmi asum un rol în programul lor, care a fost numit Advanced Aerospace Threat Identification Program (AATIP), un program de nisa sub umbrela programului AWSAPP”.
„Am lucrat în aceasta calitate câtva timp, devenind în cele din urma unul dintre membrii ei cheie. Desi aveam propriul meu personal, este important sa retineti ca nu am derulat programul în întregime pe cont propriu. Am lucrat cu o retea mai larga de experti si colegi, inclusiv persoane precum Dr. James Lacatski, care a condus initial AWSAPP, si Jay Stratton, care a preluat conducerea AATIP, în 2017. dupa ce am demisionat. Desi aveam subordonati directi, am lucrat, alaturi de mine, si cu colegi precum Jay, care erau egalii mei”.
„O zi obisnuita din viata mea în aceasta perioada a fost orice altceva decât o rutina, deoarece gestionam mai multe portofolii. Rapoartele despre întâlnirile UAP veneau de pe teren, în primul rând de la Marina, si acestea erau adesea extrem de îngrijoratoare. Unele UAP-uri s-au apropiat periculos de aeronavele noastre, uneori taind formatiunile chiar prin mijlocul lor, ceea ce este extrem de problematic, având în vedere cât de aproape zboara aeronavele de lupta între ele”.
„Aceste UAP-uri nu numai ca au putut zbura nestingherite în spatiul nostru aerian controlat si în teatrele de lupta, dar au functionat si în moduri care depaseau cu mult capacitatile noastre tehnologice. Daca un adversar precum Rusia sau China ar poseda aceasta tehnologie, ar reprezenta un salt calitativ dincolo de orice avem, ceea ce este profund îngrijorator din perspectiva securitatii nationale”.
„Primele videoclipuri cu OZN-uri ale Marinei SUA, lansate în 2017, inclusiv celebrul videoclip «Tic Tac» din 2004 si videoclipurile «Go Fast» si «Gimbal» din 2014-2015, au fost esentiale în cresterea gradului de constientizare a publicului cu privire la UAP. Decizia de a lansa aceste videoclipuri nu a fost luata cu usurinta. Am initiat procesul pentru revizuirea securitatii, care în cele din urma a acceptat ca videoclipurile sa fie lansate public. În timp ce eu am facilitat revizuirea, lansarea efectiva a fost facuta de altii, inclusiv de colegul meu Chris Mellon. Aceste videoclipuri au aratat aeronave care efectueaza manevre care ne-au sfidat întelegerea fizicii si aerodinamicii. În ceea ce priveste viteza, aeronavele conventionale din SUA, cum ar fi SR-71 Blackbird, pot atinge viteze de aproximativ Mach 5 – circa 3.200 de mile pe ora. Cu toate acestea, UAP-urile observate în multe dintre videoclipurile aflate în posesia Pentagonului se pare ca au efectuat manevre la viteze estimate a fi de multe ori mai mari decât aceasta – si au rezistat la forte de pâna la câteva mii de G, cu mult peste capacitatile oricarei aeronave cunoscute create de om. Aceste obiecte faceau viraje rapide si accelerau în moduri care sfideaza întelegerea noastra a fizicii si stiintei materialelor, fiind imposibil pentru orice pilot sau tehnologie actuala sa reziste fara un esec catastrofal”.
„Reticenta guvernului de a recunoaste existenta UAP-urilor provine din simplul fapt ca guvernele asteapta sa aiba solutii la potentialele amenintari. Atunci când exista o amenintare pentru care nu exista solutie, guvernele prefera sa nu o discute public, deoarece submineaza încrederea în capacitatea lor de a-si proteja cetatenii. Acest lucru nu este exclusiv pentru guvernul SUA; este o abordare comuna în întreaga lume”.
„În ceea ce priveste întrebarea daca UAP-urile sunt periculoase, raspunsul consta în echilibrul dintre capabilitati si intentie. Am vazut unele dintre capacitati, dar înca nu cunoastem intentia. Ca atare, este prudent ca natiunea noastra sa ia masuri pentru a întelege si a aborda mai bine prezenta UAP-urilor în spatiul nostru aerian”.
Concluzie si comentarii
„În concluzie, cred ca poporul american are dreptul sa stie despre prezenta UAP-urilor pe cerul nostru. Asa cum informam publicul despre existenta armelor nucleare detinute de natiuni necinstite, ar trebui sa fim transparenti si cu privire la faptul ca exista lucruri în spatiul nostru aerian pe care nu le întelegem pe deplin. Ignoranta, stigmatizarea si partinirea sunt cei mai mari dusmani ai nostri, nu UAP-urile”.
Interesante sunt si unele comentarii ale cititorilor acestui articol. Dintre ele citam: „Admir oamenii care au o obsesie de a nu lasa ceva nelamurit. Cele mai mari inventii ale lumii au fost gasite chiar asa. Ar putea exista viata extraterestra pe Pamânt, dar sunt de acord ca suntem o specie atât de primitiva încât trebuie sa le parem niste furnici”. „Ar putea sa ne urmareasca pentru a se asigura ca nu devenim o amenintare? Noi folosim spray pentru daunatori pentru a ne proteja. Poate ca UAP-urile au un spray de Pamânt”. „Sunt interesati de noi, dar nu gasesc niciun motiv sa încerce sa comunice, deoarece suntem atât de departe sub ei. Suntem ca insectele pentru ei – încercam sa comunicam cu o gramada de furnici?
DAN D. FARCAS
Comentarii