Anabaptismul sau sublima utopie

    
     Exista în miscarea religioasa a lumii câteva momente a caror doctrina si perceptie în viitor ne dau imaginea ideala a unei lumi ideale. De la esenieni, care reusisera sa construiasca o societate a dreptatii si respectului fata de om, egalitatii în sens sacru, si pâna la anabaptismul pasnic, nascut la Zürich în anul 1525 au trecut multe secole.
    
     Exista în miscarea religioasa a lumii câteva momente a caror doctrina si perceptie în viitor ne dau imaginea ideala a unei lumi ideale. De la esenieni, care reusisera sa construiasca o societate a dreptatii si respectului fata de om, egalitatii în sens sacru, si pâna la anabaptismul pasnic, nascut la Zürich în anul 1525 au trecut multe secole. Desi apare ca o ruptura în sânul Bisericii reformate, anabaptismul reprezinta un model individual si social foarte asemanator cu utopiile filozofice rezervate societatii ideale.    
     Ne intereseaza faptul ca atare, al existentei pe o planeta a tuturor nenorocirilor provocate si îndurate de oameni, a unor idei sublime si anevoios de înfaptuit. Miscarea anabaptista se va extinde din Elvetia în Imperiul Habsburgic si de aici mai departe, în America si Canada. Se va impune preotul catolic Menno Simons în fruntea miscarii anabaptiste. Toate aceste detalii istorice sa zicem ca nu au prea mare importanta pentru ideea în sine a cautarii în lume a unui ideal omenesc si sacru, deopotriva, care ar fi putut transforma însasi istoria noastra într-o succesiune de evenimente demne de idealurile sacrului…    
     Ce voia de fapt Menno Simons? El se voia în primul rând conducatorul tuturor pârghiilor si instrumentelor pasnice din societatea umana. Teza lui era inspirata de Predicile de pe munte, din Evanghelie, si avea drept scop global o preschimbare radicala a individului. Sfintenia înceteaza sa mai fie un concept religios, transformându-se într-o combustie omeneasca în stare sa favorizeze relatia cu Cerul. Toate întrunirile anabaptiste erau strabatute de cinste si smerenie, de profunda credinta si de corectitudine – toate acestea fiind de fapt însusiri specifice tipului de om convertit la o armonie perfecta.    
     Aspectul cu totul exceptional, doctrinar, evidentiat la adeptii mennoniti, liberali, mai ales în cazul acelora care traiau la sate, era ilustrat prin refuzul categoric de a pune mâna pe arme! Acestia nu aveau voie sa depuna vreun juramânt civil si laic, deoarece însasi doctrina lor pasnica era în mod drastic alergica la orice tip de violenta. Multi dintre adeptii lui Menno Simons ajung în Rusia, paradoxal, unde spera în proliferarea doctrinei sacre, asta întâmplându-se prin secolul al XVIII-lea. Paradoxal, spuneam, deoarece Rusia acestui secol este framântata de mari tulburari sociale si de razboaie, asadar terenul era nepotrivit pentru un pacifism religios de maxima puritate…    
     În secolul urmator, al XIX-lea, adeptii se stabilesc în Statele Unite unde vor gasi într-adevar mediul prielnic doctrinei lor si fauririi acelui tip uman apropiat de sacralitate. În America, adeptii încep prin exemple vii, precum esenienii, cu multe secole în urma, adica, ei destelenesc pamânturi, le fac fertile. Cei mai conservatori dintre adepti refuza îmbracamintea oficiala si opteaza pentru cea arhaica, pentru a se distinge de contingent si prin vestimentatie. Refuza, de asemenea, sa foloseasca vreun vehicul, în schimb respecta cu strasnicie lucrul bine facut, cinstea ireprosabila si, cu precadere, gesturile consecvente de binefacere…    
     Astfel, descoperim ca în lumea oamenilor, idealurile pacifiste si creative prin excelenta s-au intersectat în permanenta cu fondul real al istoriei, cu nenorocirile, cu sanguinitatea, cu crima si teroarea. De ce oare n-au învins aceste idealuri?    
     La aceasta întrebare încearca azi sa raspunda omul de stiinta înaintea istoricului. Concluziile nu sunt prea încurajatoare. Se face afirmatia curenta, a raului mai puternic decât binele, a sacrului maculat de puterile întunericului si a violentei care suprima în om smerenia. Asadar, în pragul mileniului al treilea, spre ce lume ne îndreptam? Îi vom regasi pe esenienii pasnici si pe anabaptistii visatori activi în structura istoriei viitoare? Ce se poate spune, este ca binele si armonia ramân idealuri scumpe, iar omul de sub vremi le pastreaza doar pentru farmecul lor, transformat din pacate în utopie!