Violenta este ca o boala contagioasa. Se ia!

    
     Convorbire cu Prof. Univ.
    
     Convorbire cu Prof. Univ. Dr. Rodica StAnoiu,vicepresedintele Asociatiei Internationale a Criminologilor de limba franceza, Presedinte al Societatii Române de Criminologie, Criminalistica si Penalogie    
         
     – Primul congres de criminologie a avut loc la Roma în 1938. Criminologia este, deci, o stiinta relativ noua. Doamna profesoara, v-as ruga, pentru început, sa încercati sa creionati diferenta care exista între criminalistica si criminologie.    
     – Asa cum le spun si studentilor mei, simplificat, desigur, diferenta esentiala este ca o lunga perioada de timp criminologia a încercat sa raspunda la întrebarea de ce? care sunt cauzele, iar criminalistica la întrebarea cine? deci sa identifice infractorul. Lucrurile s-au complicat mult în criminologie pentru ca nu se mai limiteaza de mult la de ce, iar studiul cauzelor nici nu mai ocupa locul central în criminologie; este preocupata în momentul de fata de lucruri mult mai complexe. Paradigma faptului social a fost înlocuita cu paradigma definitiei sociale, deci cum ajungi sa definesti o fapta, o infractiune pentru a pune o eticheta celui care a comis-o. Iar acum, în criminologia postmoderna, se vorbeste deja de o a treia paradigma, cea a actorului social situat, sau a inter-relatiilor sociale in care se au in vedere toti cei care au o anumita legatura cu fenomenul criminalitatii (Actorii sociali care elaboreaza legea, cei care o aplica, cei ce o transgreseaza si cei care suporta consecintele atât ale transgresarii dar si a unor legi deficitare sau gresit aplicate).    
     – V-ati specializat în studiul violentei, violenta juvenila, intra-familiala, ati scris tratate, studii si rapoarte. Care credeti ca este „motorul violentei?    
     – Noi vorbim mai ales despre agresivitate, violenta fiind o forma acuta de agresivitate. Despre cauzele violentei s-a scris mult. Unele sunt cauzele la nivel individual, altele sunt cauzele sociale. Lasând deoparte cauzele la nivel individual, sa ne oprim la cele sociale. Aici se constata o escaladare a violentei; sigur ca violentele de la nivelul individual se regasesc acolo, se acumuleaza, dar la nivelul societatii conteaza foarte mult modelul. Modelul de societate în care se traieste, pe de o parte, iar pe de alta parte, modul în care prolifereaza violenta. Violenta e contagioasa. Se ia! Un climat violent în casa naste violenta. Naste violenta în acel grup, naste violenta în relatiile cu vecinii, în relatiile sociale în care oamenii se manifesta. La nivel social, daca modelul este paternalist-autoritar, violent, acest model de viata se propaga, se cultiva, creste. De fiecare data când se adauga si alti factori, un anumit tip de violenta capata amploare.     
     – Despre ce alti factori e vorba?    
     – Saracia, somajul, stresul. În aceste conditii violenta se amplifica.    
     – Mass-media, filmele de prost gust, debordând de scene erotice si de violentagolita de sens au si ele o influenta asupra acestei propagari vertiginoase?    
     – Acum 30 de ani, prototipul filmului violent era western-ul. Dar in western rolurile erau clare. Cel bun învingea întotdeauna, el avea niste trasaturi bine definite si te facea sa fii de partea lui. De multa vreme nu mai este asa. Si de multa vreme exista filme în care personajele sunt confuze, duplicitare, ambigue si cel mai periculos este, pe lânga amestecul de sex si violenta, faptul ca i se confera personajului negativ o carisma si un statut de învingator. Astfel, atractia raului devine mult mai puternica. Cantitatea de violenta care este distribuita astazi în mass-media, în filmele de consum, ca si în literatura de consum, este imensa. Omul modern, care n-a evoluat foarte mult, el este la fel ca acela de acum 5000 de ani, este totusi mult mai vulnerabil pentru ca el este mai instabil, e mai putin sigur pe valori, e mai putin sigur pe ce e bine si ce e rau. Nu e mai putin adevarat ca n-as vrea sa cream o falsa impresie invocând cazuri extreme, petrecute în tarile dezvoltate, pentru ca acolo totusi, aceste fenomene sunt in mare masura controlate.     
     – Cât este de vinovat acest bombardament cu violenta asupra unei populatii placide ?    
     – Vizionarea si asimilarea acestor productii de calitate îndoielnica care vehiculeaza violenta, nu mai constituie, ca altadata, o defulare a individului, ci dimpotriva, este o încarcare cu violenta a individului. Toate acestea nu provoaca decât o stare de angoasa, de nesiguranta.    
     – Suntem mamifere condamnate la violenta? Sau putem scapa de ea? În trecut se credea ca prin lobotomie, extirparea unei zone a creierului unde se credea ca se afla centrul violentei, omul poate fi vindecat. Cum stau astazi lucrurile?    
     – Nu, de violenta nu putem scapa. Trebuie sa ne-o asumam si pentru acest motiv se impune sa o controlam. Mai mult de atât nu putem face. Si totusi… Copiii ar trebui sa învete înca de pe bancile scolii cum sa gestioneze un conflict, cum sa iasa dintr-un conflict pe alta cale decât pe cea violenta.     
     – Exista o personalitate criminala care îi deosebeste pe unii oameni de altii?    
     – Da, a existat si o astfel de teorie, care vorbea despre egocentrism, labilitate, agresivitate si despre indiferenta afectiva, cele patru trasaturi care întrunite, numai întrunite la o persoana, o fac sa aiba un risc criminogen foarte ridicat. Totusi, aceasta teorie este combatuta atunci când stabileste diferenta dintre criminal si non-criminal, printr-un rationament extraordinar de simplu: printre noi misuna nenumarati infractori pe care nu i-am descoperit înca si pe care nu-i putem identifica prin aceste trasaturi.    
     – De ce?    
     – Pentru ca toata cercetarea criminologica se desfasoara dupa savârsirea infractiunii. Momentul pe care specialistii îl numesc passage à l’act, trecerea la fapta, ei bine, acel moment scapa in cea mai mare parte criminologului. Oricât l-ai reconstitui ulterior nu-l mai poti avea pe viu, asa cum s-a petrecut. Un exemplu este soferul de taxi Pascu, acela care lua femei din Gara de Nord în masina Fiat 850, le bloca portiera, le ducea pe câmp unde le omora sau doar le viola. Cu una dintre ele s-a petrecut un lucru extraordinar. În timp ce era pe câmp, Pascu a adormit pentru câteva clipe. Femeia a avut un sânge rece fantastic, n-a încercat sa scape, nu s-a miscat, n-a facut nimic. Când s-a trezit, Pascu a întrebat-o „ce cauti aici?”, femeia a îndrugat ceva, apoi Pascu i-a spus „ai avut zile, iesi din masina”. Cum poate fi explicat un asemenea gest? Criminologia nu poate merge dincolo de ceea ce stiintele despre om îi ofera. Si foarte multe date despre om sunt înca necunoscute.     
     – Ce legaturi misterioase se stabilesc între criminal si victima? V.V. Stanciu, cel care s-a ocupat de victimologie spunea ca „asa cum criminalul nu este mereu vinovat, nici victima nu este mereu nevinovata.”    
     – Despre victimologie, care reprezinta o preocupare majora a criminologiei, acum chiar s-a dezvoltat si a devenit o disciplina de sine statatoare, a vorbit pentru prima oara în tara noastra Mendelson, care a lucrat la Institutul de medicina legala „Mina Minovici”. V.V Stanciu s-a ocupat mai mult de victima în procesul penal. Eu am avut un mare profesor de victimologie la Montreal, unul dintre cei mai mari specialisti în momentul de fata, se numeste Ezzatt Fatah. El s-a ocupat de aceasta relatie, agresor-victima. În obiectul criminologiei eu introduc si victima. Socotesc ca nu se poate cunoaste tabloul întreg fara victima. Apoi, în multe dintre infractiuni, si mai ales în cele cu violenta sau în cele contra proprietatii, victima are un rol foarte mare. Iar în acest scenariu al trecerii la act, victima poate fi chiar cea care, de multe ori, determina actul. Am studiat omorul la închisoarea din Margineni, înainte de ’89, si lasând la o parte crimele pasionale, mare parte a omorurilor erau produse la încaierare, sub influenta alcoolului, în care rolurile erau atât de fragile încât în orice moment victima putea deveni criminal sau invers. Acelasi lucru în violenta familiala, unde tensiunea este crescuta între copii, parinti, sot, sotie. De altfel se si spune „teama de crima este mai mare decât crima”. Ceea ce nu stiu oamenii, însa, este ca mai mult trebuie sa ne temem de cei de lânga noi decât de cei necunoscuti…    
     – E la fel ca în zicala, fereste-ma, Doamne, de prieteni ca de dusmani ma feresc singur, nu?    
     – Cam asa ceva. Oamenii se tem de necunoscut. În realitate, pericolul este lânga noi pentru ca, aproape întotdeauna, criminalul si victima sunt cam din aceleasi medii, frecventeaza aceleasi locuri, îi gasesti acolo si pornind de la victima ajungi, cel mai adesea, la criminal. (Va urma)