Pe lânga exemplul francez, prezentat saptamâna trecuta, autoarea examineaza si atitudinea britanicilor, incluzând în cartea sa texte, scrise special pentru acest volum, ale unor persoane notorii în domeniu. Unul dintre acestia este Nick Pope, cel care a condus, între 1991 si 1994, secretariatul 2(a) al statului major al aerului (Air Staff) din Ministerul Apararii al Marii Britanii, secretariat la care se examinau rapoartele privind OZN-urile. Biroul pentru investigarea OZN-urilor a fost înfiintat în anii 50. Pâna în 1991 el primise peste 12000 de rapoarte de observatii.
Obiectivele urmarite, conform lui Pope, erau doua: dovezi relevante pentru aparare, deci amenintari la adresa apararii Marii Britanii, dar si informatii care puteau fi de folos, sub aspect stiintific sau militar. Evident, „existenta unui proiect OZN nu presupune în niciun caz ca guvernul ar crede în vizite extraterestre…”.
Informatii relevante
Pope era obligat sa investigheze rapoartele OZN primite, conform unei metodologii bine stabilite. „În jur de 80 la suta din observatiile OZN puteau fi explicate ca identificari gresite ale unor obiecte obisnuite (…) În aproximativ 15 la suta din cazuri, informatiile erau insuficiente pentru a se putea trage vreo concluzie ferma. Restul de aproximativ 5 la suta din observatii pareau sa sfideze explicatia conventionala”. În aceasta din urma categorie intrau cazuri cu mai multi martori, multi cu o buna pregatire, de pilda politisti sau personal militar, piloti militari sau civili, ca si observatii sprijinite de fotografii si filme autentificate cu toata grija.
Pope da ca exemplu incidentul din noaptea de 30-31 martie 1993, începând cu orele 20.30. Obiectele raportate semanau cu „doua avioane Concorde zburând unite unul lânga celalalt”, altele erau descrise ca triunghiulare, sau având „200 de metri diametru”. Cei ce raportau erau politisti sau lucratori în aeroporturi. De pilda, ofiterul meteorolog al bazei militare Shawbury spunea ca obiectul a trecut cu o viteza de 50-60 km pe ora, baleind cu o raza subtire solul, ca si cum ar cauta ceva. Apoi fasciculul „s-a retras într-un mod nenatural”, iar obiectul a disparut la orizont mult mai rapid decât un avion militar.
În informarea asupra investigarii incidentelor, Pope scria sefilor sai „S-ar parea ca un obiect neidentificat, de origine necunoscuta, a operat în Regiunea Aeriana de Aparare a Marii Britanii fara sa fie detectat de radar; acest fapt ar parea sa aiba o considerabila semnificatie pentru aparare si recomand continuarea investigatiilor, în cadrul Ministerului Apararii sau în colaborare cu autoritatile Statelor Unite”.
Întrucât se vehicula varianta ca observatiile ar fi fost cauzate de un avion experimental secret, Pope a luat legatura cu americanii. El scrie ca: „Raspunsul pe care l-am primit – prin intermediul atasatului nostru pentru aviatie de la ambasada Marii Britanii la Washington – a fost extraordinar: americanii observasera si ei aceste OZN-uri de mari dimensiuni si de forma triunghiulara si voiau sa stie daca Fortele Aeriene Regale ar fi avut, poate în cadrul unui program „negru”, un asemenea aparat de zbor, capabil sa treaca instantaneu de la plutirea la punct fix la viteze de câteva mii de kilometri pe ora”.
Acces la dosare secrete
Pope a avut acces, prin pozitia sa, la dosarele, pe atunci secrete, ale unui faimos incident, petrecut la circa 150 kilometri nord-est de Londra, lânga doua baze militare aeriene îngemanate: Bentwaters si Woodbridge, închiriate americanilor. În primele ore ale zilei de 26 decembrie 1980, o lumina puternica a fost vazuta aterizând în padurea Rendlesham, aflata între cele doua baze. Banuind o aterizare fortata, trei persoane din politia militara conduse de sergentul James Penniston, s-au apropiat de obiectul care nu semana cu nimic cunoscut. Ulterior, politia britanica a constatat trei adâncituri, în triunghi echilateral, la locul aterizarii, iar radioactivitatea era de sapte ori mai mare decât normalul.
Doua nopti mai târziu, când „obiectul s-a întors”, locotenent-colonelul Charles Halt, loctiitorul comandantului bazei, a decis sa mearga el însusi, cu o mica echipa, sa investigheze ce anume se petrece. Când s-au apropiat de obiectul luminos, statia de radio si sursa de lumina au început sa dea rateuri. Totusi, un reportofon, pe care au înregistrat conversatiile avute, a continuat sa functioneze. Banda s-a pastrat, fiind azi publica. Halt a facut un raport asupra incidentului abia pe 13 ianuarie 1981. Raportul a ramas secret si a devenit public abia dupa câtiva ani, când copia aflata în SUA a fost ceruta, în virtutea legii accesului la informatii.
Leslie Kean a inclus în cartea sa si texte scrise, special în acest scop, de doi martori cheie ai incidentului. Fostul sergent James Penniston vorbeste de „o lumina puternica ce emana dintr-un obiect care se afla pe solul padurii (…) o nava cu forma triunghiulara lunga de aproximativ 2,7 metri pe 2 metri înaltime (…) am vazut lumini albastre si galbene învârtindu-se în jurul ei”. El a examinat nava, a facut fotografii (care au fost toate rebutate) si schite. Pe o latura se vedeau simboluri pe care le-a copiat în carnet si care sunt reproduse în text. Dupa circa 45 de minute, „lumina navei a început sa se intensifice (…) „s-a ridicat de la sol fara zgomot (…) A manevrat printre copaci si a tâsnit cu o viteza incredibila”.
Obiect misterios sau un simplu far
Celalalt martor care a scris un text pentru cartea Lesliei Kean este colonelul Halt. El confirma urmele gasite si reproduce si o buna parte din înregistrarea pe reportofon. În opinia sa, obiectul, vazut de la 100-200 de metri, prin binoclu, semana cu un ochi. Întrucât s-a insinuat ca cei în cauza vazusera de fapt luminile unui far, Halt precizeaza ca, pe lânga cele deja descrise, „în tot cursul evenimentului, am vazut cu totii farul de la Orford Ness, ceva mai la dreapta si cam la un kilometru si jumatate departare”. Colonelul mai precizeaza ca „un alt obiect trimisese fascicule pe sol, în acea noapte, în apropiere de depozitul nostru de armament” (nuclear n.n.). „Lucrul acesta m-a îngrijorat foarte mult. Ce cauta acolo?”.
Halt adauga ca i-a devenit clar ulterior ca „agenti din cadrul Biroului pentru Investigatii Speciale (…) al Air Force s-au aflat în baza si au investigat în secret cazul” interogând martorii, folosind chiar metode extreme, spunându-le ca daca vor vorbi despre cele vazute si cu altcineva, îsi vor periclita carierele.
Pope a mai descoperit un fapt ignorat la început, anume ca obiectul fusese vazut si pe radar. El va sustine în continuare ca fie (1) o nava neidentificata a aterizat în spatiul aerian britanic, fie (2) loctiitorul comandantului unei baze US Air Force din Anglia, operationala, înzestrata cu arme nucleare, ca si un mare numar din oamenii sai, mint sau au avut halucinatii. Ambele situatii „ar trebui sa prezinte interes pentru Ministerul Apararii”.
În textul inclus în cartea Lesliei Kean, Nick Pope se refera si la „Proiectul Condign”, un studiu de 460 de pagini privind „fenomenele aeriene neidentificate” (FAN), elaborat în perioada 1996-2000 de Serviciile de Informatii ale Apararii, ca un document secret „UK Eyes Only”. Fiind de „uz intern” limitat, nedestinat publicului, materialul este lipsit de accentele de dezinformare sau ridiculizare din alte documente. Materialul este deosebit de bogat în cazuri, inclusiv în cele afectând securitatea zborului sau cu incidente din alte tari. Proiectul a fost desecretizat în 2006, sub incidenta legii accesului liber la informatii. Totusi identitatea autorului (sau autorilor) studiului a ramas pâna azi necunoscuta.
Scenarii din Star Trek?
Pope recunoaste ca ideea realizarii acestui raport exista înca în 1993; el însusi a fost implicat în obtinerea resurselor, dar nu a colaborat la realizarea lui. Informatiile militare erau intrigate de anumite cazuri OZN, de aerodinamica si sistemele de propulsie „scoase parca din scenariile de la Star Trek”. Pope scrie ca, în timpul pregatirii proiectului, „nu s-a spus nimic în mod deschis, însa dupa ce au fost eliminate explicatiile conventionale ale unora dintre cele mai sugestive cazuri OZN, degetele au ramas îndreptate sugestiv în sus. Si de câte ori era mentionata întrebarea cine pilota aceste OZN-uri, foloseam extraordinara formula «oamenii acestia»”. La una dintre întâlniri, „o informare absolut fantastica”, a luat parte si seful sau, care l-a întrebat mai târziu exasperat pe Pope: „ce a vrut sa spuna cu «oamenii acestia»?”.
Proiectul reia constatari cum ar fi: „faptul ca FAN exista este un lucru indiscutabil”, ca nu a fost gasita nicio dovada ca acestea ar fi ostile, sau ca „studiul nu poate sa dea certitudinea unei explicatii a tuturor fenomenelor FAN”. Dupa opinia lui Pope, unul dintre cele mai discutabile aspecte este ipoteza, avansata de studiu, ca OZN-urile, de pilda uriasele nave triunghiulare, ar fi „câmpuri plasmatice”, care ar intra în interactiune si cu lobii temporali ai creierului martorilor. Autorul acestei ipoteze recunoaste ca nu exista dovezi stiintifice în acest sens, ceea ce-l face pe Pope sa remarce „ca regula de bun simt” ca nu ar trebui explicat un fenomen necunoscut prin altul, tot necunoscut. „Cu alte cuvinte, nu poti sa explici un mister printr-un alt mister”.
Legea accesului la informatii a facut ca, la un moment dat, sa se înmulteasca foarte mult numarul de cereri venite de la populatie, privind cazuri individuale OZN. Efectul a fost ca tot mai multe resurse ale Ministerului Apararii au fost consacrate acestor cereri. Situatia a determinat desecretizarea tuturor dosarelor OZN, dar si decizia din decembrie 2009, în care se spunea ca „Ministerul Apararii nu va mai raspunde la observatiile OZN raportate si nici nu le va mai investiga”. Pope este însa convins ca „în spatele usilor închise (…) observatiile OZN (…) vor fi urmarite în continuare”.
DAN D. FARCAS
Comentarii