Studiul observatiilor OZN se impleteste strans cu nenumarate proiecte militare secrete, teorii ale conspiratiei, dezinformari. Toate dovedesc profunda nedumerire, la nivelul guvernelor si al fortelor armate, privind manifestarile acestui fenomen, nedumerire care transpare si din istorioara de mai jos.
In 1970, sursele de informatii ale Statelor Unite aflasera ca Uniunea Sovietica cheltuia anual 60 de milioane de ruble pentru cercetari de „psihotronica”. Drept reactie la afirmatiile potrivit carora programul sovietic a produs si rezultate, CIA a oferit, in 1972, finantarea unui proiect, de mici dimensiuni, catre asa-numitul Stanford Research Institute (rebotezat apoi SRI International), din Menlo Park, California (fara legatura cu Universitatea Stanford), care era condus de doi tineri fizicieni: Russell Targ si Harold Puthoff, cu bune conexiuni in structurile informative. Cititorii poate isi amintesc ca acesta din urma a avut recent un rol important si in AATIP, proiectul OZN secret al Pentagonului.
Vedere extrasenzoriala
Obiectivul cercetarilor a fost elaborarea unui procedeu de „vedere la distanta” (Remote Viewing) pe cai extrasenzoriale. Rolul cel mai important in acest sens i-a revenit lui Ingo Swann (1933-2013), cu o dubla licenta, in biologie si arte, functionar pe atunci la secretariatul Natiunilor Unite. La SRI, Ingo Swann a pus la punct, in cadrul unui proiect numit „SCANATE” (prescurtare pentru „Scanare dupa coordonate”), o „tehnologie a clarviziunii”, numita Controlled Remote Viewing (CRV), prin care, dupa un antrenament corespunzator, de circa doi ani, in sase stagii, si cu ajutorul unor instalatii tehnice anume concepute, o persoana oarecare putea capata capacitatea de a se transpune in orice punct ales de pe glob (si nu numai…), acel punct fiind ales de multe ori doar prin indicarea unor coordonate geografice. Persoana respectiva era apoi in stare sa vada si sa descrie in detaliu imprejurimi, instalatii, incaperi etc., din locul respectiv, cu o rata de exactitate de cel putin 65%.
Rezultatele au fost prezentate de SRI la Institute of Electrical & Electronic Engineers (IEEE), in 1976, iar dupa publicare, totul a intrat in umbra, in lumea asa-ziselor „programe negre profunde” cu acces special (SPUS), pe care un raport din 1997 al Senatului SUA le-a descris ca fiind „scutite de cerintele standard de raportare la Congres”. In 1978, dupa operatii de evaluare, Agentia de Informatii a Apararii a formalizat rezultatele, utilizandu-le in programul operational GRILL FLAME, cu sediul la Fort Meade, Maryland.
„Clarvazatorii” primeau, in timpul antrenamentelor, tinte de vizitat, iar descrierile erau apoi comparate cu realitatea, in scop de „calibrare”. Cei in cauza si-au ales insa, de multe ori, si tinte imposibil de verificat, intre altele, din sfera ufologiei. Ingo Swann a avertizat, in mod repetat, ca cele aflate astfel trebuie luate in considerare cu maxima prudenta. Cu toate acestea, el insusi a efectuat, in 1973, o „calatorie” pana langa planeta Jupiter, pe care a descris-o ca avand un inel in jur, un rezultat care a nedumerit atunci. Astronomii nu vazusera niciodata asa ceva, desi planeta fusese intens studiata. Surpriza a fost cu atat mai mare cand, peste cativa ani, in 1979, sonda spatiala NASA Pioneer 10 a confirmat ca inelul exista.
Acesta a fost unul dintre multele succese colaterale ale programelor de spionaj extrasenzorial. Fara succesele sale, el n-ar fi fost mentinut timp de 25 de ani, pana in 1995, dupa care programele au fost partial desecretizate. O multime de controverse au insotit inchiderea lor si nici azi nu se stie cat de multe dintre reusitele din spatele lor raman clasificate.
Swann a publicat in 1998 o carte autobiografica, intitulata Penetration, in care a detaliat cateva dintre experientele sale, intre care multe cu OZN-uri si extraterestri. Una dintre aceste intamplari aduce cu faimosii „men in black”. Intr-o zi, o persoana pe care autorul il numeste „domnul Axelrod” si-a facut aparitia in cladirea securizata a Institutului Stanford, ceea ce nu era usor de facut. L-a gasit pe Swann si l-a convins sa plece cu el. Axelrod era insotit de doi „gemeni”, „doi asistenti blonzi, cu ochi albastri, militari” – dupa descrierea lui Swann – care erau foarte inalti si misteriosi, imbracati in uniformele CIA.
Cei patru au luat un mic avion Learjet, zburand spre coasta de vest, pana intr-o zona salbatica despre care Swann presupunea ca s-ar fi gasit in Alaska, desi nu era deloc sigur. I s-a si spus dealtfel ca e mai bine daca nu stie. Ei au zburat pana la un mic aeroport, adanc in padure. De aici au mers, noaptea, cateva ore cu o masina de teren, apoi destul de mult pe jos.
Richard Dolan, unul dintre autoritatile de nivel mondial pe tema OZN-urilor, preia in detaliu incidentul care a urmat, in cartea sa: UFOs & The National Security State, The Cover-Up Exposed 1973-1991 (OZN-urile si statul national de securitate, musamalizarea demascata 1973-1991). Conform acestuia, cei patru ajunsesera in apropierea unui mic lac, unde – asa cum i-a spus Axelrod lui Swann – in zori ar putea sa vada, printre crengile de pin, „acel ceva”. Acum urma doar sa astepte si sa spere ca vor fi norocosi. Trebuia sa stea nemiscati, fara sa faca nici cel mai mic zgomot, intrucat, cum a spus unul dintre gemeni, „ei detecteaza caldura, zgomot, miscare”.
La aparitia zorilor, Swann spune ca a vazut o ceata care se dezvolta peste lac. Dupa vreo cinci minute, ceata a capatat o culoare albastra neon. Apoi, culoarea s-a schimbat intr-un „purpuriu violent”. Axelrod si unul dintre gemeni isi tinea cate o mana pe umerii lui Swann in timp ce „o retea de fulgere violet, rosu si galben tasnea in toate directiile prin nor.” Swann spunea ca ar fi sarit in sus daca cei doi nu l-ar fi tinut strans. A vazut apoi, deasupra lacului, un obiect, la inceput aproape transparent, dar apoi vizibil solid. Era triunghiular sau in forma de diamant, si devenea tot mai mare.
Plin de teroare si uimire, Swann a auzit un vant puternic, magnetic, trecand deasupra, scuturand pinii atat de mult incat a provocat o ploaie de conuri si de ramuri uscate. Obiectul a inceput apoi sa emita fascicule rosii-rubinii, ca de laser, in timp ce devenea tot mai voluminos, ramanand insa in aceeasi pozitie. La un moment dat, unul dintre gemeni, care pana atunci statuse foarte linistit, a exclamat „Drace! Inconjoara zona. O sa ne vada.”
Simturi exacerbate
Pe cat a putut Swann sa rememoreze ulterior evenimentul, unele dintre fascicolele rosii laser loveau crengile de pin si, in acelasi timp, se auzeau pulsatii de joasa frecventa. Axelrod i-a soptit lui Swann ca razele se adresau, probabil, altor creaturi ale padurii, deoarece detectasera caldura unor corpuri biologice. Apoi, unul dintre gemeni literalmente l-a ridicat si l-a tarat pe Swann, pentru a se indeparta. Cu o ultima privire, Swann a mai observat apa lacului urcand, „ca o cascada care curge in sus, ca si cum ar fi fost aspirata in acea masina”.
Cei patru au alergat cat au putut de repede si de departe, alegandu-se cu zgarieturi, mici taieturi si vanatai. In cele din urma, s-au oprit gafaind si au asteptat asa, mai mult de treizeci de minute, pana cand unul dintre gemeni a spus ca „totul este curat”. Atunci Axelrod l-a intrebat pe Swann daca ar putea „sa simta” ceva din partea navei. Abia acum a inteles acesta de ce fusese adus aici. Agentii credeau ca el ar putea oferi detalii despre ce anume se petrecea in locul acesta si ar putea ajuta guvernul in investigatiile sale privind fenomenul OZN.
Swann izbucni in ras: „Esti nebun, Axel! Pentru a simti, oricat de putin, trebuie sa fiu calm, relaxat, concentrat si in forma buna”. In cele din urma, totusi, Swann le-a oferit informatia ca nava era „o drona de un anumit fel, fara pilot, controlata din alta parte”. Axelrod a mai intrebat ce facea acolo, la care Swann a raspuns: „Ei bine, i-a fost sete! Lua apa, evident. Cineva, undeva are nevoie de apa … deci presupun ca vine si o ia. Nu trebuie sa fii clarvazator sa intelegi asta… In esenta, «ei» trateaza Pamantul ca pe un supermarket de cartier”.
In timp ce se intorceau, Axelrod a mai zis: „N-ar trebui sa va spun, dar misiunea noastra va fi desfiintata in scurt timp, iar lucrarea va fi preluata de altii, din motivele strategice de securitate implicate…” „Altii – a spus Swann – care nu se vor mai incurca cu clarvazatori.” „Ai prins-o” a raspuns Axelrod.
Swann l-a vazut ultima data pe aeroportul San Jose din Silicon Valley si nu a mai auzit apoi de el.
DAN D. FARCAS
Comentarii