Relatam în episodul trecut despre problemele Prof. David Jacobs cu Emma Woods, una dintre „pacientele” sale, presupusa victima a rapirilor OZN. Nu s-au stins bine ecourile acestui scandal si Budd Hopkins, probabil cel mai prolific investigator al rapirilor OZN, s-a vazut si el atacat extrem de violent, tot de o femeie, dar de aceasta data chiar de Carol Rainey, cea de-a treia sa nevasta, de care a divortat dupa zece ani de convietuire. În primul numar al revistei Paratopia Magazine, aparut la începutul anului 2011, Carol Rainey a publicat un articol în care arata ca, desi la început a participat la cercetarile legate de rapiri ale sotului sau, din 2004 a refuzat sa mai continue, datorita a ceea ce ea considera violari ale eticii necesare în aceste activitati.
Ceea ce a facut-o sa vorbeasca acum despre toate acestea a fost controversa David Jacobs – Emma Woods, despre care am relatat în episodul precedent. Jacobs ar fi „manipulat subiectul pentru a se potrivi cu cerintele de înalta stranietate cerute de viitoarea sa carte”. Incidentul i-a amintit lui Carol situatii similare constatate în practica lui Budd Hopkins în ceea ce ea numea acum „solul mlastinos al rapirilor extraterestre, plutind pe înselaciuni, fie si partiale”. Carol nu neaga realitatea fenomenului rapirilor OZN, nici stranietatea extrema a acestuia, dar considera ca atât Jacobs cât si Hopkins au convingeri mult prea ferme si rigide, impunând subiectilor examinati, mai mult sau mai putin involuntar, propriile prejudecati si acel grad de stranietate care serveste cel mai bine urmatoarea carte pe care vor s-o publice. Aceasta îi predispune la pierderea simtului critic, facându-i vulnerabili la înselaciuni sau la confabulatiile unor persoane labile psihic. Rapirile OZN au ramas aceleasi, în esenta, de multi ani. Din cauza banalitatii majoritatii cazurilor, Budd Hopkins le abandona curând, spre supararea subiectilor, cautând mereu ceva diferit, mai senzational. „Atât Jacobs cât si Hopkins sunt prinsi în capcana (…) chiar a fenomenului pe care vor sa-l înfrunte” spunea Carol, evocând în acest sens si cazul de la Brooklyn Bridge, publicat în 1996 si având ca eroina pe Linda Cortile, care l-ar fi indus în eroare pe Budd Hopkins, în unele detalii, vizând chiar un câstig banesc.
Budd Hopkins a primit, în replica la aceste acuze, un mare numar de încurajari, între care marturiile unor psihiatri sau psihoterapeuti care au lucrat împreuna cu el si care au declarat ca nu l-au vazut niciodata pe Budd sugerând celor hipnotizati false amintiri, aducând si alte argumente împotriva celor ridicate de Carol.
Budd Hopkins a decedat pe 21 august 2011, la vârsta de 80 de ani. Desi suferind, a raspuns, printr-un articol, în februarie 2011, acuzatiilor aduse de Carol Rainey. Dincolo de respingerea punct cu punct a criticilor primite, Hopkins face o delimitare între ceea ce numeste un sceptic si un demistificator (debunker). El se considera ca facând parte din prima categorie, în timp ce pe criticii sai îi includea în cea de a doua. El scria: „un sceptic poate accepta un caz drept posibil autentic, sau sa-l respinga ca pe o înselatorie, sau o neîntelegere sau orice altceva, în timp ce demistificatorul are doar o singura opinie, bine fixata; el/ea stie ca incidentul, orice sa fi fost, nu poate implica un caz OZN veritabil. Aceasta pozitie rigida este înrudita cu un soi de fundamentalism cvasi-religios”.
„Spre deosebire de înselatoriile, atât de frecvente în documentele si fotografiile OZN, înselatoriile în rapiri, dintre miile de rapoarte pe care le stiu, sunt extraordinar de rare, pentru un numar de motive” continua el. De ce? Cel în cauza trebuie sa minta convingator, din nou si din nou, trebuie sa tina minte o multime de detalii în care sa nu se încurce… Ar mai putea exista si alti martori… Uneori si bolnavii mintali raporteaza rapiri. De boala lor se ocupa psihiatrul, în timp ce rapirea trebuie evaluata separat, cu toate precautiile.
Comunitatea traditionala a psihologilor nu ia în serios problematica rapirilor OZN, deci cei care cred ca au avut astfel de experiente nu prea au de ales atunci când solicita un sprijin. Budd Hopkins asigura cititorul ca el s-a straduit în ultimii treizeci de ani sa aplice reguli stricte pentru a nu influenta martorii. Le declara de la bun început ca „nu va fi în stare sa le spuna daca experienta lor a fost reala sau nu”. Îi ruga sa nu citeasca nimic despre fenomenul OZN sau despre rapiri, cerea sa aduca martori, inclusiv dintre cei care l-au vazut imediat dupa incident. El obisnuia sa puna totdeauna si câteva întrebari înselatoare, sa vada daca subiectul este usor sugestionabil sau confabuleaza. În privinta hipnozei, majoritatea posibililor rapiti îsi reamintesc aspectele majore constient, fara hipnoza. Iar ceea ce îsi reamintesc coincide cu ceea ce se afla de la ei sau de la altii prin hipnoza.
Înainte de moarte, Budd regreta un singur lucru – faptul ca nu exista suficiente persoane calificate, dornice sa lucreze în continuare în acest domeniu plin de provocari.
DAN D. FARCAS
Comentarii