Scriam în episodul precedent ca, în conformitate cu Biblia, primul om care a fost „rapit” în cer a fost Enoh, cel de al saptelea patriarh dupa Adam. Calatoriile sale, descrise în texte apocrife, continua sa ne uimeasca tot mai mult. Într-o noapte – asa cum scrie în Cartea tainelor lui Enoh, de limba slavona – Enoh s-a trezit si în fata lui se aflau „doi barbati atât de înalti cum n-am mai vazut pe Pamânt vreodata. si fetele lor straluceau ca soarele si ochii lor erau ca niste faclii aprinse iar din buze izbucneau vapai”.
„Ei m-au luat pe aripile lor si m-au pus pe un nor. Si iata minunea! Norii au început sa se miste. Si iarasi înaltându-ma mai sus, am vazut vazduhul iar mai sus am vazut eterul; si ei m-au dus în cerul cel dintâi”. Aceasta „flancare” prin doi sau trei emisari, uneori foarte înalti, este întâlnita la aproape toate cazurile de rapire OZN. În Cartea lui Enoh mai scrie „vânturi prielnice îmi ridicau aripile si grabeau drumul meu […] Am fost înaltat astfel pâna în Cer”.
Evident, prin „nor” se întelege un vehicul zburator. Pe de o parte aceasta semnifica neputinta celui ce a consemnat evenimentele de a gasi un termen mai potrivit pentru a numi ceva ce pluteste în aer, pe de alta parte, cei ce frecventeaza literatura consacrata fenomenului stiu bine ca OZN-urile sunt adesea învaluite de nori sau chiar „deghizate” în nori. La fel, Enoh nu avea aripi, dar metafora citata era singura capabila sa sugereze contemporanilor ridicarea sa rapida de la pamânt prin levitatie. Acelasi rationament este valabil si pentru „aripile” îngerilor. Enoh va mai vorbi si de fortele cosmice ca de un vânt atunci când spune „am vazut vânturile care fac cerul sa se roteasca si care pun în miscare, pe orbitele lor, Soarele si stelele”.
Enoh vede… „acel nor gros care înaintea facerii lumii plutise peste fata Pamântului” ca si „un foc imens s…t în mijlocul caruia exista o despicatura si coloanele de foc se luptau între ele si se înfundau în genuni”, adaugând imediat: „Mi-a fost peste putere sa apreciez atât marimea cât si înaltimea lui; nu am putut cunoaste nici originea sa. Si am strigat înca o data […] Ce loc teribil! si cât este de dificil sa cercetezi aceste taine”. Orice persoana care a vazut, în fotografii sau prin telescop, norii de materie cosmica, întunecati sau luminati de stelele din preajma, asa cum sunt faimoasele nebuloase din constelatiile Orion sau Serpens, le va recunoaste negresit în aceste descrieri.
În acelasi context, el spune ca a zarit sapte stele stralucitoare „care se rotesc deasupra focului”, deoarece „au încalcat porunca lui Dumnezeu, înainte de a-si încheia încercarile lor. si de aceea au fost încatusate în acest loc, pâna când îsi vor ispasi crimele lor, în anul cel de taina”. Ne putem desigur întreba – ce crime putea savârsi o stea? care sunt „încercarile” la care ea poate fi supusa? Sau poate n-a înteles Enoh, ori n-a redat bine scribul care a transcris spusele lui?
Daca însa „porunca lui Dumnezeu” este viata, iar „încercarile” reprezinta crearea ei, atunci într-adevar este obligatoriu ca steaua sa sa ramâna „încatusata în acest loc”, în mijlocul unui nor de pulbere cosmica având un continut mare de elemente grele. Prin condensarea pulberii se vor forma planete pietroase, pâna ce într-un „an de taina”, din viitorul îndepartat, se vor realiza conditiile necesare nasterii vietii.
În sfârsit, Enoh mai vede si o „aparitie deosebita prin splendoarea sa; din ea izvorau stele, si devenea stralucitoare, si totusi nu se împrastia de loc”, în alt loc el vorbeste de „un foc puternic si o miscare continua care se rotea noapte si zi fara a se opri niciodata” despre care afla ca „este focul care aprinde toti astrii cerului”. Ce altceva evoca aceste imagini decât o galaxie spirala, vizibila de pe Pamânt doar cu instrumente optice speciale?
Este putin probabil ca un om, care a trait doar între pastorii nomazi ai Orientului Mijlociu, sa intuiasca astfel de detalii daca nu le-ar fi vazut cu propriii ochi. La sfârsitul oricarei „întâlniri de gradul IV”, victima este adusa înapoi, de regula, în locul din care a început rapirea: în automobil, în dormitor sau în fata casei. Enoh ne spune si el: „atunci cei trei sfinti m-au apucat si m-au dus pe Pamânt, lasându-ma în fata usii casei mele”; în varianta slavona, pe masura ce se apropia de sol, venind din spatiu, Enoh vedea cum „întunericul s-a dat înapoi din fata Pamântului si s-a facut lumina”, fapt binecunoscut de astronauti, dar – din nou – greu de intuit de cineva care a trait doar pe Pamânt, în stravechea antichitate.
DAN D. FARCAS
Comentarii