Scriam în „Magazin” ca ASFAN (Asociatia pentru studiul fenomenelor aerospatiale neidentificate) a organizat, în data de 10 mai 2014, la Bucuresti, prima editie a Conferintei „OZN România”. În prima sesiune – Fenomene aeriene neidentificate si Aviatia Militara Româna – au fost prezentate trei cazuri de întâlniri OZN. Doua le-am rezumat în numarul trecut; a treia întâlnire, petrecuta în apropiere de Buzau, o relatam mai jos. Intr-o noapte de noiembrie a anului 1992, trei elicoptere militare plecau într-un zbor de noapte, în „triunghi”, de la Buzau spre Urziceni, cu întoarcere pe la Mizil. Vremea era ideala pentru zbor, cu un cer neobisnuit de senin. La început, zborul, la altitudinea de 100 de metri, cu 150 de kilometri pe ora, parea ca decurge fara probleme iar pilotii celor trei aparate îsi mai aruncau din când în când privirea catre masinile care circulau, paralel cu ruta lor, pe Drumul European 85, spre Urziceni.
Comandorul în rezerva Marcel Smoleanu se afla atunci la mansa primului elicopter. El relateaza ca: „Era o misiune usoara, de antrenament. Elicopterele nu aveau armament. În fiecare aparat erau un pilot, un secund si un tehnician de bord. Am plecat în jurul orei 22.00 si urma sa ne întorcem în jurul orei 24.00. Era un zbor atât de placut, încât nici nu vorbeam între noi, fiecare era dus cu gândurile lui. Gasisem prin statie un post de radio si ascultam în surdina o muzica linistita”.
„La un moment dat am încremenit însa cu mâna pe mansa, când am vazut, brusc, ca vine din stânga noastra o sfera luminoasa de culoare rosu aprins. Avea un diametru imens, de aproape 20 de metri. S-a apropiat de noi. Nu-si schimba culoarea, nu pâlpaia, nu facea niciun zgomot si nu lasa nicio dâra în urma. Sfera a început apoi sa zboare în paralel cu elicopterele… Am încercat sa-mi explic ce este si, la un moment dat, m-am gândit ca acest obiect ciudat nu are cum sa fie fabricat pe Pamânt. I-am întrebat si pe ceilalti colegi daca vad acelasi lucru si mi-au confirmat sec, fara sa mai scoata un cuvânt. Eram atât de socati de ce ni se întâmpla, încât nu mai puteam vorbi”, spune Smoleanu. „Eram ca hipnotizat. Mai târziu m-am gândit ca ar putea fi un OZN, ceva ce ne cauta din afara”. El nu s-a uitat deloc la instrumentele de bord, asa ca nu stie daca aparitia a avut vreo influenta asupra acestora. Oricum, turatia motoarelor nu a fost în niciun fel perturbata.
Dupa mai multe zeci de secunde, în care pilotii buzoieni nu stiau cum sa reactioneze, obiectul a facut câteva manevre neobisnuite. „La un moment dat, urmaritorul nostru a accelerat brusc si a ajuns la o viteza incredibila. A plecat de lânga noi, s-a dus în fata si ne-a taiat calea la un unghi imposibil, de 90 de grade, fara sa micsoreze viteza. A intrat în axul nostru de deplasare si atunci am facut un viraj spre stânga si am redus viteza pâna aproape de zbor la punct fix. Dupa aceasta manevra a noastra, obiectul a disparut”, adauga Smoleanu. „Asa, brusc, cum a aparut, asa s-a si stins. Chiar, la un bec, când îl stingi, îi mai vezi filamentul. Aici, pur si simplu, brusc, nu mai era nimic în fata.”
Înspaimântat de neobisnuita experienta, Smoleanu i-a întrebat si pe cei din celelalte elicoptere: „Ati vazut ce am vazut si eu?” Acestia au confirmat. Atunci a cerut lamuriri celor din baza militara de la Urziceni, care aveau si ei elicoptere. Desi stia, dinainte de a pleca, faptul ca nu era niciun zbor planificat,
i-a întrebat: „Aveti ceva în aer?” I s-a raspuns ca nu zboara nicio aeronava, nici de la ei, nici de la Otopeni.
Reveniti de urgenta la unitate, pilotii buzoieni au raportat incidentul comandatului scolii de aviatie de la Boboc. Smoleanu comenta: „Nu aveau cum sa creada ca sunt nebun, pentru ca erau înca opt martori, în afara de mine. Vizita medicala o aveam facuta toti, inclusiv testul psihologic, care nu este o gluma la aviatori. De aceea, povestea noastra n-au pus-o deloc sub semnul îndoielii”.
Comandorul Smoleanu a mai precizat: „Comandantul scolii de la Boboc i-a raportat în acea noapte generalului Alexandru tot ce am vazut noi. De dimineata, am fost chemati la raport în biroul comandantului, unde ne astepta si generalul. Nu ne-a spus decât – domnilor, fiti atenti ce vorbiti, pentru ca azi noapte nu ati vazut nimic! M-ati înteles? N-ati vazut nimic. Si a facut un gest ca si cum si-ar trage fermoarul peste gura. Din asta am dedus ca trebuie sa ne tinem gura, lucru pe care l-am si facut pâna acum”. Fostul pilot de vânatoare a tinut sa rupa tacerea despre aceasta întâlnire, abia într-un interviu acordat în 2012 jurnalistului Florin Mitu de la publicatia Stiri de Buzau si apoi prin declaratiile facute catre investigatorii ASFAN.
Obisnuit cu senzatiile false în zbor si cu tot felul de iluzii optice, comandorul Smoleanu nu-si poate explica fenomenul pe care l-a trait în urma cu doua decenii. El este convins ca si acum, dupa 20 de ani, si-a asumat un risc atunci când a hotarât sa vorbeasca despre acest incident. Dupa ce au aparut în presa primele sale relatari, a primit „niste telefoane”. Nu a fost placut, dar refuza sa discute mai mult despre acest subiect. Si adauga: „Nu pot sa va dau numele colegilor, pentru ca nu-mi pot asuma nicun risc pentru ei. Eu am ales sa vorbesc pentru ca nu înteleg nici acum de ce a fost atâta secretomanie vizavi de acest incident”.
În toamna anului 2013 Florin Mitu a identificat si intervievat si un al doilea martor-cheie al acestui caz, locotenent-comandorul, azi în rezerva, Doru Dragoi, sef de tura în acea noapte la punctul de comanda radar de pe aerodromul militar Buzau. El relata ca a fost chemat de urgenta de capitanul care era „la tub” (ecranul radar), atunci când acesta a vazut pe ecran ca de cele trei elicoptere se apropie foarte mult o tinta neidentificata. „Acest obiect aparea diferit fata de elicopterele noastre si mult mai mare. Se vedea ca un bob de orez, elicopterele fiind cel mult jumatate. Dupa ce am vazut ca acel OZN era cât pe-aci sa se loveasca de elicopterele noastre, am informat conducatorul de zbor cu propunerea sa aducem aeronavele la sol”. Initial, acesta a refuzat spunând „Vezi-ti de treaba ca sunt cei de la Alexeni sau cei de la Bucuresti”, desi fusese si el informat ca nu se efectua niciun zbor de la aceste aeroporturi în noaptea aceea. Apoi însa a contactat un pilot (nu pe Smoleanu) si i-a spus: „Fiti atenti, ca aveti în dreapta voastra un obiect foarte mare”. Cel întrebat i-a raspuns: „Nu e în dreapta, a trecut deja în stânga si e imens”. Dupa ce a vorbit si cu Marcel Smoleanu, conducatorul de zbor a dispus aterizarea elicopterelor.
Doru Dragoi povestea mai departe: „Dupa ce i-am adus pe ai nostri la aterizare, cei de la radiolocatie ma suna iar si îmi spun sa fiu atent din nou la ecran. Când m-am uitat pe radar am vazut o multime de tinte, peste zece la numar. Acestea aveau evolutii ciudate în zona Maracineni-Sapoca (la circa 10 kilometri nord-est de Buzau). Mergeau de parca erau elicoptere, în sir pâna la Sapoca, apoi, una câte una, faceau un viraj de 180 de grade, dupa care dispareau de parca intrau în pamânt”. Martorii au si glumit ulterior ca „si-au facut astia baza la Sapoca”.
Pentru ca surpriza sa fie maxima, un alt telefon venit de la radiolocatie i-a spus ofiterului Doru Dragoi: „iesi afara sa le vezi pe cer”. Dragoi povesteste: „Când am iesit afara din punctul de comanda, am vazut pe cerul senin, printre stele, aceste obiecte luminoase care traversau de la est la vest cu o viteza uimitoare. Stiam de la informarea de zbor ca niciun obiect terestru nu se afla în aer la acea ora. Avioane straine nu aveau cum sa fie pentru ca suntem în centrul tarii si ar fi fost detectate la granita. Atunci mi-am dat seama ca ne confruntam cu un fenomen OZN la scara mare”, a mai spus Doru Dragoi. Viteza, acceleratia si virajele îl fac sa creada ca obiectele „nu erau de natura terestra”.
Benzile de la radiolocatie se pastrau de regula 48 de ore, dar pe cele din seara aceea Doru Dragoi le-a tinut mai mult; si bine a facut deoarece a treia zi a venit un maior de la Comandament care a cerut sa le vada. Dupa aceea a spus ca daca se mai întâmpla asa ceva, sa raporteze imediat, direct la Bucuresti, „ca prea-si bat joc astia de noi cu simulatoarele lor”. Probabil ca el avea cunostinta si de alte incidente similare. Totusi ipoteza cu simulatoarele nu poate fi acceptata – spune Dragoi – atât din cauza ca acestea apareau pe radiolocator ca având marimea unui elicopter, dar mai ales datorita fenomenului observat cu ochiul liber. Marcel Smoleanu a comentat ca pilotii de pe avioanele de vânatoare de la baza Boboc povesteau si ei ca au vazut, deasupra lor, nu o data, tot pe timp de noapte, obiecte neidentificate care aveau viteza foarte mare; „dar erau foarte sus”.
Cazul a fost prezentat la Conferinta OZN de Marcel Smoleanu si de Doru Dragoi (printr-o înregistrare video). Este semnificativ faptul ca atât acest caz, cât si cele relatate în numarul trecut din „Magazin”, au iesit la iveala abia dupa foarte mult timp, iar martorii care au vorbit sunt exclusiv pensionari… Jurnalistul Florin Mitu a mai descoperit si alte fenomene inexplicabile care s-au petrecut în zona Maracineni-Sapoca, în aceeasi perioada. Aceste fenomene sunt înca în curs de investigare.
În a doua sesiune a Conferintei OZN, intitulata: Obiecte, a caror origine nu poate fi explicata, Gheorghe Cohal, director executiv ASFAN, a prezentat informatii de ultima ora privind „calcâiul de aluminiu” de la Aiud, iar Cristina Aldea, presedinta filialei din Köln (Germania) a ASS (Societatea de cercetari în Arheologie, Astronautica si SETI, condusa de Erich von Däniken), membra a Centrului Ufologic National din Italia, a vorbit despre fiinte si obiecte inexplicabile (OOPARTS – Out of place artifacts) gasite în diferite zone ale Terrei. Despre aceste prezentari sper sa scriu într-un alt articol.
DAN D. FARCAS
Comentarii