Am relatat, in cateva articole publicate in „Magazin” despre opiniile profesorului Avi Loeb privind fenomenul UAP/OZN, pe care isi propune sa-l studieze cu mijloacele stiintei.
El vede insa acest fenomen doar in cadrele stiintei actuale, deci – in ciuda unor dovezi greu de contestat – nu vede posibilitatea ca OZN-urile sa foloseasca alte principii ale fizicii decat cele pe care le cunoastem deja. El scrie, de pilda, pe blogul Medium, ca „progresul in cunoasterea noastra stiintifica nu se datoreaza imaginatiei noastre, ci dovezilor incontestabile”. Opiniile lui Loeb au starnit desigur reactiile unor ufologi si nu numai. De pilda bloggerul Bryan Sentes, din Montreal, Canada, intr-un articol de la inceputul lunii martie 2023 numeste aceasta atitudine „loebism”.
Sentes sustine ca „progresul este adesea facut printr-un salt al imaginatiei stiintifice, unul care zboara adesea in fata dovezilor, sau ne face sa privim acele «dovezi» intr-o lumina cu totul noua”. Bloggerul spune ca Loeb are o viziune foarte confuza asupra stiintei actuale. El se intreaba daca prof. Loeb este constient de detaliile curioase ale istoriei stiintei actuale, spre deosebire de povestile hagiografice cu care ne place sa felicitam stiinta. Cei mai multi oameni de stiinta, chiar si savantii de renume, au o intelegere foarte nesubtila (si idealista) a istoriei reale a stiintei, cu atat mai putin a filosofiei care o ghideaza si o sustine.
Fictiune pura?
Intr-un articol numit „Separand Stiinta de Fictiune”. Loeb evoca o scena din Star Trek III. Acest serial SF parcurge intreaga gama de intrebari, probleme, speculatii proprii fenomenului UAP/OZN. Dar – ni se spune, pentru a ne aduce mintile inapoi pe Pamant – totul e fantezie pura. Si nimic din toate acestea nu-si are loc in stiinta.
Sentes spune ca pe el tocmai aceasta lume Star Trek l-a facut sa se intereseze nu atat de rezolvarea problemelor ridicate de ea cat de bazele stiintei, de istoria ei, de originile sale filozofice. A incercat sa afle care sunt limitele stiintei (fizicii teoretice) sau cel putin sa obtina o imagine cat mai buna asupra lor. Fara sa fie nici fizician, nici matematician, el afirma ca are o imaginatie si un background intelectual suficient de decente pentru a putea avea o conversatie buna cu acestia.
Articolul prof. Loeb, zdrobeste imaginatia si fanteziile SF. Sentes scrie ca o parte din propria pregatire intelectuala a implicat o privire atenta asupra istoriei actuale a stiintei, spre deosebire de versiunea idealizata a stiintei. Si prin privire atenta el intelege una filozofic-informata – o privire critica, spre deosebire de cea hagiografica. Iar, dupa cum a ajuns sa inteleaga, lucrurile nu sunt chiar atat de simple pe cat si-ar dori profesorul Loeb sa fie.
Intr-adevar: Ceea ce a aflat a fost ca nu te poti baza pe oamenii de stiinta insisi pentru o intelegere exacta a istoriei propriei lor profesii. Probabil pentru ca sunt „parti interesate” la maximum, in mintea lor va exista un bastion al „ratiunii” sau „rationalismului”; un taram in care faptele stapanesc intotdeauna asupra fanteziei; si unde salbaticiile imaginatiei umane sunt intotdeauna domesticite cu grija de sobrietatea experimentului si de dictarile dovezilor, care actioneaza mereu pentru a o contracara, risipi sau tempera.
Probabil ca Loeb, daca ar fi presat, ar spune „sigur, imaginatia face parte din stiinta, dar trebuie sa fie disciplinata prin experimente, dovezi, fapte…”, ceea ce este cu siguranta rezonabil, in masura in care e posibil. Dar atunci cum ramane cu acea imaginatie in stiinta care contesta cunoasterea oficiala? Aici greseste el. Desi nu i se poate asta reprosa in intregime, deoarece el si-a asumat un rol, ca o figura relativ dominanta, dintr-o perspectiva mai larga. El da o lupta dreapta cu „radicalii” – printre care se considera si el uneori, care incearca sa-si sustina ipotezele lor tendentioase cu putine sau zero „date bune”.
Loeb scria: „Sarcina de a aduce dovezi revine celor care pretind o noua fizica. Progresul in cunostintele noastre stiintifice nu avanseaza datorita imaginatiei noastre, ci a dovezilor incontestabile. Fara masuratori precise ale distantei, observatiile UAP nu pot fi folosite pentru a sugera o noua fizica”. Sentes se refera aici si la articolul scris de Loeb impreuna cu seful AARO Dr. Sean Kirkpatrick, in care se argumenteaza ca cinematica aparent extraordinara a UAP (vitezele si acceleratiile lor observate) ar putea proveni de la masuratori imprecise ale distantelor, intrucat altfel anumite fenomene observate ar fi imposibile. Altfel spus: daca UAP sunt conventionale, atunci iata cum trebuie sa se comporte conform fizicii cunoscute. Iar daca nu se comporta asa, ei bine, concluzia este pe cat de inevitabila, pe atat de elementara: nu se supun fizicii conventionale. Conform logicii: daca A implica B, dar B este fals, rezulta ca si A este fals. Punct. Loeb si Kirkpatrick vor sa sustina ca UAP au incalcat prevederile fizicii deoarece datele sunt, pana acum, insuficiente. Au dreptate in sensul ca nu au fost efectuate observatii instrumentate de provenienta cunoscuta si verificabila (si usor de analizat); chiar si in cele mai bune cazuri UAP lipsesc seturi de date cheie, verificabile independent (cum ar fi datele senzorilor militari, care raman si probabil vor ramane pentru totdeauna clasificate).
Sa ne reamintim ca nici Copernic nu avea „dovezi” in sensul pe care l-am acceptat sau care puteau fi acceptate la vremea lui. Avea un model simplificat care contrazicea tot ceea ce pretindea cel aristotelic (al lui Ptolemeu) – iar modelul copernican nici macar nu era mai adecvat din punct de vedere empiric in comparatie cu modelul ptolemeic! Era la fel de bun ca celalalt in a prezice ceea ce trebuia sa prezica: locatiile planetelor pe cer de-a lungul timpului. Dar modelul lui Ptolemeu, desi mai complex, era in concordanta cu cerinta metafizica a vremii, data de cererea lui Aristotel ca Pamantul sa fie situat in centru – ceva „confirmat observational” de „oamenii de stiinta” ai vremii. Modelul lui Copernic era intr-adevar mai simplu. Ei si ce? Nu asta conta. Erorile profunde ale geocentrismului (sau ale oricarei stiinte invalidate sau abandonate) au iesit la iveala numai dupa ce a avut loc schimbarea de paradigma si s-a obtinut un set complet nou de fundatii. Prin urmare progresul este realizat adesea printr-un salt al imaginatiei stiintifice, unul care zboara in fata dovezilor – sau ne face sa privim acele „dovezi” intr-o lumina cu totul noua.
O noua fizica
Teoria relativitatii s-a nascut la inceputul secolului al XX-lea: Einstein a postulat – adica s-a ajutat de o presupunere aparent contradictorie – ca viteza luminii era o constanta. Acesta a fost un salt imaginativ bazat pe nimic altceva decat pe dovezi care explicau rezultatul unor experimente de-a lungul secolului al XIX-lea privind viteza luminii. Einstein insusi va recunoaste mai tarziu rolul (nerational sau „para-rational”) pe care il joaca imaginatia in istoria stiintei – fara de care nu am avea altceva decat un sortiment haotic de fapte fara coeziune teoretica. Teoria spune Sentes – este imaginatie in concordanta cu dovezile experimentului si observatiei. Einstein a luat vechile dovezi ca dovada pentru o noua teorie!
De unde stim ca „observatiile UAP nu pot fi folosite pentru a sugera o noua fizica” asa cum afirma Loeb? Daca vine un nou Einstein, folosindu-si imaginatia? Avem, e drept, nevoie de mai multe dovezi pentru argumente mai convingatoare, dar daca adoptam „loebismul”, vom fi blocati in bucla lipsita de imaginatie a lui „ei bine, asta nu poate fi, deci nu este”, prinsi in capcana de dovezi pe care nu avem voie sa le interpretam imaginativ. Avand in vedere istoria stiintei, este rezonabil sa banuim ca unele OZN-uri cer o noua fizica.
Ufologul belgian André Skondras a comentat pozitiv articolul lui Sentes. El a comentat ca, in ceea ce priveste „noua fizica” asociata cu OZN-urile, isi amintea si de regretatul fizician nuclear Stanton Friedman care scria in cartea sa din 1996, despre experienta sa la McDonnell Douglas (acum Boeing) si TRW Systems, unde a lucrat la sonda spatiala Pioneer. „Multe din ceea ce am invatat in industrie mi-au fost utile in timpul cercetarilor mele ufologice. Fiecare raport sau lucrare pe care am scris-o si fiecare afirmatie pe care am facut-o la intalnirile de grup trebuia sa fie justificata, colegilor si supraveghetorilor, prin logica si dovezi. Nu ma puteam descurca cu cercetarea prin proclamatie si de multe ori trebuia sa spun ca nu existau suficiente dovezi pentru a justifica o anumita concluzie. Am aflat devreme ca «absenta dovezilor nu este acelasi lucru cu dovada absentei». Si prin propriile mele cercetari clasificate, am invatat ca secretele pot fi pastrate cu siguranta si ca o cantitate enorma de munca stiintifica extraordinara se desfasoara in programe clasificate despre care publicul nu aude niciodata”.
DAN D. FARCAS
Comentarii