Experientele de clarviziune cu scop de spionaj, efectuate, incepand din 1972, la Stanford Research Institute (SRI) si finantate de CIA, continuate apoi, din 1975 pana in 1995, in cadrul U.S. Army Intelligence, prin proiecte ultrasecrete, intre care Stargate, au scos la iveala o seama de personalitati care, imbinand inzestrarile naturale cu tehnici extrem de riguroase, au avut performante de o acuratete surprinzatoare. O parte dintre misiunile de antrenament ale clarvazatorilor militari au avut drept tinta pe langa locatii obisnuite, OZN-uri si extraterestrii. Am amintit deja, in episodul precedent, ca Pat Price afirma ca prin explorari personale a identificat locul a patru baze subterane ale extraterestrilor, sub muntele Perdido din Pirinei, in muntele Inyangani din Zimbabwe, sub muntele Hayes din Alaska si sub muntele Ziel din Australia. La sapte ani dupa decesul lui Price, in 1982, o echipa de clarvazatori, condusa de ofiterul Holmes Atwater a inceput "explorarea" acestor baze, confirmand, dupa cum s-a spus, detaliile descrise de Price.
Printre cei ce au contribuit la acest efort a fost si Joseph McMoneagle (n. 1946), numit "clarvazatorul nr.1" al unitatii de spionaj militar prin vedere la distanta, avand sediul la, Maryland. El a reconfirmat recent ca cele mai multe sedinte in care clarvazatorii au vazut OZN-uri sau extraterestri au fost facute in afara unor cerinte ale vreunei agentii guvernamentale. Totusi, isi amintea ca, la un moment dat, in 1980, a fost solicitat de Air Force sa se concentreze prin clarviziune asupra unui obiect care zbura deasupra unei baze din blocul rasaritean. El a descris atunci un obiect cu aspect de farfurie, zburand cu 4000 mile pe ora, la o altitudine de 13.000 de picioare, si care a facut la un moment dat o schimbare de traiectorie de 90 de grade. Ulterior a aflat ca tinta, asupra careia Air Force obtinuse informatii si pe alte cai, avea viteza de 3900 mile pe ora, zbura la 11.000 de picioare si a facut acea intoarcere in unghi drept, exact cum spusese el.
Clarvazatorii puteau explora si trecutul si, intr-o oarecare masura, scenarii de viitor. De pilda, intr-o sedinta de antrenament din octombrie 1983, Joe McMoneagle a fost implicat in observarea unui OZN, implicand si o intalnire cu un extraterestru, in apropiere de Clearwater Lake, Missouri, data fiind 27 martie 1973. O alta sedinta, din aceeasi perioada, a avut ca tinta Golful San Matias din Argentina, in 1981. In acest caz, pe langa Joe McMoneagle a participat si clarvazatorul Tom Nance, folosind o tehnica diferita.
O energie misterioasa
In acest caz, Joe a descris o nava militara, asupra careia s-a abatut teroarea cauzata de un soi de energie foarte puternica. A urmat o panica groaznica, desi nimeni nu intelegea ce se intampla. Nava era invaluita intr-o ceata albastru cenusie. O energie, care nu era de tip electric, i-a deposedat pe oameni de simturile lor, izoland nava si pe cei ce erau pe ea. Totul parea sa porneasca de undeva deasupra, de la ceva care pluteste in aer. Apoi echipajul a disparut in mod inexplicabil. Nava plutea in deriva, fara semne de viata pe ea.
Tom Nance a vorbit si el de "un nor de energie, straniu si agitat, care producea groaza. Era bine sa stai cat mai departe de el".
In aprilie 1985, un alt clarvazator, antrenat de Ingo Swann, pe nume Bill Ray a primit drept tinta acelasi eveniment din golful San Matias in 1981. Reamintim ca el nu stia decat coordonatele spatio-temporale, nu si detalii privind evenimentul explorat. Ray a spus, in rezumat: La o anumita distanta de tarm e o nava, parca militara… uniforme albe… misiune de rutina… Intr-o alcatuire argintie, metalica, stralucitoare, e si un alt grup implicat… lipsiti de emotii, programati, ordonati, interconectati… reci, neplacuti… slabi, sterili, albi… se intorc si culeg (?)… Dupa-amiaza este insorita si luminoasa, oceanul e calm. Cei din nava militara sunt in alerta, ca de lupta… Inainte de apusul soarelui se intampla un eveniment neasteptat. O umbra acopera nava. Apele devin agitate si se umfla. De parca marea ar fierbe. Ceata si aburii inconjoara nava, ceata are diferite culori. E o confuzie si o panica totala. Oamenii se catara si urla, multi fug inspaimantati. Altii raman la posturi. Nimeni nu stie ce sa faca… Gravitatia creste… mainile sunt incredibil de grele… Agitatia este cauzata de grupul de persoane reci, lipsite de emotii, din nava stranie care pluteste deasupra vaporului. Dupa un timp aceasta pleaca si totul devine linistit… Dimineata… vaporul pluteste calm si gol, cu nicio fiinta vie la bord… Simt ca au intrat in obiectul zburator… fortat si temporar… scopul, experimente si instruire… Este ceva important sub ape… are legatura cu bulele si sferele… e un obiect lung, metalic, ascuns, secret…
In iulie 1982, Atwater i-a dat lui Joe McMoneagle drept tinta muntele Hayes din Alaska, unul dintre cele patru locuri in care Pat Price spusese ca ar exista baze subterane extraterestre. Intre altele, Joe a raportat: "Totul e sub pamant, alimentat cu energie ca o uzina atomica. Nu am cuvinte potrivite sa descriu ce vad… Este prototipul a ceva. Nu pricep din partea tintei nicio intentie agresiva. Nu simt prezenta unor indivizi".
Programul de cecetare High Frequency Active Auroral Research Program (HAARP) are antenele sale la 100 mile sud-est fata de muntele Hayes. Asa ca uneori sedintele de clarviziune descriau "ceva ca niste antene radio, sau ceva ce NSA (National Security Agency) ar vrea sa puna acolo… De fapt erau trei posibilitati: una cea cu baze subterane OZN, alta cu un radar care vede dincolo de orizont, o a treia un sistem de tip HAARP, proiect care inca este clasificat".
Aceeasi tinta, tot numai sub forma unei latitudini si longitudini, a fost data pe 24 noiembrie 1986 si altui clarvazator din echipa Stargate, numit Mel Riley. Descrierea lui a fost: varf triunghiular, cavernos in interior, tunele naturale, ca si cum ar fi o structura in interiorul muntelui, destul de impenetrabil, doua persoane plimbandu-se afara (imposibil de realizat un contact cu ei) si alte doua inauntrul structurii. O persoana sade intr-un loc circular, care semana cu o orga din cauza cheilor, butoanelor si comutatoarelor. E un soi de ecran sau monitor, dar nu se vede clar; entitatea de la consola pare a fi umana dar nu i se vad trasaturile fetei; pare destul de prietenos si ma invita sa-i observ actiunile la consola…
Baze bine camuflate
Atwater, care a condus sedinta a mentionat ulterior ca atunci cand a vazut desenele lui Mel, care insoteau observatia, ele i-au amintit imediat de ceea ce spusese Pat Price despre un soi de osciloscop, un ecran rotund, pe care poti urmari niste semnale. Atwater a remarcat ca aceste sedinte, doua din multe altele, par sa confirme existenta acelor baze. Locatiile sunt descrise ca fiind bine camuflate, deci practic imposibil de descoperit. Obiectivul bazelor pare sa fie benign, implicand observatii, localizari, retransmisie si poate navigatie. Alte date par sa indice ca "bazele" ar putea sa nu fie ocupate tot timpul si sa fie conectate cu un obiect din spatiul cosmic. Ca si cum un soi de civilizatie ne-ar monitoriza, dar nu 24 de ore 7 zile pe saptamana… Artwater avansa ideea ca vizitatorii sunt foarte diferiti fata de noi – "Poate tocmai de aceea sunt atat de rare contactele fizice cu extraterestrii… Raspunsul ar putea sta in cautarea contactului pe planuri mentale si spirituale, dincolo de limitarile adesea inguste ale realitatii fizice".
Una dintre calatoriile spirituale remarcabile facute de Joe McMoneagle, in cadrul unei sedinte de antrenament, a fost cea pe planeta Marte. In sedinta, condusa de Holmes Atwater, "indrumatorul" lui Joe a fost Robert Monroe. In camera izolata fonic si intunecata, pentru atingerea starii de clarviziune se incepea cu exercitiile de relaxare, eliminarea "zgomotului" din simturi, realizarea unui nivel special de excitare a cortexului si, odata atinsa aceasta stare, intrau in functie castile audio, care induceau o anumita frecventa EEG in creierul mediumului. Apoi schimbarile fiziologice erau urmarite prin electrozi plasati pe degetele mediumului.
In pregatirea exercitiului de care vorbeam, Atwater scrisese pe un card "Planeta Marte acum un milion de ani", a pus cardul intr-un plic mic si opac si l-a rugat pe Monroe sa puna plicul in buzunarul de la piept. Evident, nici Monroe, nici Joe McMoneagle nu stiau ce e in plic. Dupa ce relaxarea lui Joe a fost incheiata, Atwater i-a cerut sa foloseasca informatiile de pe card si i-a furnizat un set de coordonate geografice. Joe a inceput sa descrie un climat arid… apoi, intors in timp acum un milion de ani, a spus ceva de "postefectul unei probleme geologice majore". Cand i s-a cerut sa se intoarca si mai mult in timp, pana inaintea acestei probleme, a spus ca e "total diferit" si ca vede "umbra unor persoane foarte mari". "Umbra" avea sensul ca persoanele nu mai existau. Cerandu-i-se sa se intoarca si mai mult, pana unde acestia existasera, Joe a vorbit de "indivizi foarte mari" care "purtau haine foarte stranii", dand si multe alte detalii despre o veche rasa fortata sa-si abandoneze planeta in urma unui dezastru cataclismic. I s-a cerut apoi, prin coordonate, sa descrie opt structuri neobisnuite din zona. Atwater abia acum i-a spus lui Bob Monroe ca "Joe e pe Marte". La un moment dat, Joe ar fi fost chiar in contact telepatic cu un martian.
La ora actuala, Joe McMoneagle isi conduce propria companie de clarviziune si a publicat cateva carti. El spune ca a vazut OZN-uri si extraterestri in mai multe sedinte. Acestia ar purta un costum protector mulat pe corp si i-ar fi declarat ca OZN-urile sunt pentru calatorii scurte, iar deplasarea pe distante mari s-ar realiza prin "plierea spatiului".
DAN D. FARCAS
Comentarii