Una dintre ideile sugerate de fenomenul OZN este aceea ca, undeva, deasupra, exista o putere incomparabil mai mare, care nu ia legatura nemijlocit cu noi, dar isi permite, de mii de ani, mici interventii si experimente in lumea noastra, fara sa ne ceara permisiunea. O varianta exotica a acestei ipoteze este aceea ca nu este exclus ca tot ce consideram noi realitate sa fie, de fapt, o simulare de calculator, incluzand pe cei din jurul nostru si chiar pe noi insine.
Incepand din anii 1990, am asistat la o explozie a jocurilor de calculator, in care apareau personaje umane din ce in ce mai realiste, pe masura cresterii puterii de calcul a echipamentelor. Multumita progresului tehnologic, in curand realitatea virtuala, simulata pe calculator, de pilda in interiorul unor jocuri sau in ceea ce numim deja „second life”, nu o vom mai putea deosebi de lumea reala. Mai mult, de acum ne putem gandi chiar ca, la un moment dat, cel putin anumiti oameni vor ajunge sa-si traiasca intreaga viata intr-o realitate virtuala…
In urma celor de mai sus, a aparut, inevitabil, si urmatoarea intrebare tulburatoare: nu cumva chiar acum, intreaga omenire, cu tot ce consideram noi lumea reala, este de fapt o realitate virtuala, instituita de o Inteligenta Superioara? Nu cumva suntem pioni (dotati cu „liber arbitru”?) intr-un imens joc, asemanator celor jucate pe calculator? Si daca da, nu cumva toata stiinta noastra, prin care iscodim tainele naturii, nu este altceva decat o suma de stradanii (mai mult sau mai putin lipsite de sansa) pentru a deslusi regulile acestui joc si a ajunge la Programator?
Universul, o realitate virtuala?
Aceasta ipoteza a capatat toate atuurile pentru a capta atentia publica dupa difuzarea filmului The Matrix, in 1999, urmat de continuarile sale. In acelasi an 1999, si informaticianul si viitorologul american Ray Kurzweil, in cartea sa The Age of Spiritual Machines, sustinea posibilitatea construirii unor realitati virtuale imposibil de deosebit de realitatea materiala, ca si migrarea treptata a omenirii catre aceste noi lumi.
Totusi, ideea ca s-ar putea sa fim inchisi cu totii intr-o astfel de lume, a ramas mult timp doar o tema pentru discutii usoare. Ea a atras insa brusc atentia mediei in momentul in care Rich Terrile, director al Centrului pentru Calcul Evolutionar si Proiectare Automatizata din cadrul Jet Propulsion Laboratory al NASA, a prezentat, in mai multe randuri, incepand din 2012, conferinte in care spunea ca ne-am putea afla, cu totii, in interiorul unui supercalculator si ca Universul intreg ar putea fi o simulare, pusa la cale de constiinte care ne sunt incomparabil superioare.
Cercetatorul englez Ian Ritchie estima in 1997 ca toate conversatiile unei vieti insumeaza 15 gigabaiti (adica miliarde de caractere tipografice, notat GB), ceea ce incape usor in memoria unui calculator obisnuit. Toata informatia sub forma de cuvinte, formule etc. utilizata de un om intr-o viata ajunge la 30-100 GB, cat despre toate imaginile pe care le-a vazut un om in viata sa, acestea totalizeaza deja circa 1 milion de GB. Daca actualele tendinte se mentin, un calculator de mare serie va avea aceasta capacitate in jurul anului 2030. Cercetatorii viseaza ca la datele de mai sus sa se adauge, intr-un moment mai indepartat, si toate gandurile si imaginile care i-au trecut prin minte unui om in cursul vietii sale, deci intreaga viata, fizica si mintala a unui om. Treptat, pe masura avansului tehnologic, aceste date s-ar putea inregistra pentru toti locuitorii planetei…
Rich Terrile spune ca, folosind legea lui Moore, care prevede ca puterea de calcul se dubleaza aproximativ la fiecare doi ani, putem afirma ca intr-un deceniu, un supercalculator va avea capacitatea „de a calcula intreaga viata a unui om”, inclusiv fiecare gand conceput vreodata de el, in interval de o luna. Iar, intr-un viitor nu foarte departat, „vom ajunge sa putem simula cateva miliarde de oameni si sa-i facem sa creada ca sunt fiinte sensibile, cu capacitatea de a-si controla destinele”, iar „in urmatorii 10 pana la 30 de ani vom putea incorpora constiinta artificiala in masinile noastre”… „Daca nu crezi despre constiinta ca e ceva magic” – spune Terrile – ci doar „produsul unei arhitecturi foarte sofisticate in interiorul creierului uman”, atunci putem presupune ca „la un moment dat, ea poate fi simulata de un calculator”. Iar ideea ca Universul nostru este o fictiune generata de un cod de computer ar putea rezolva o serie de neconcordante si mistere despre Cosmos.
In incercarea de a-si dovedi teoriile, folosind fizica cuantica, el a mentionat ca Universul este „pixelat” prin cuante de timp, spatiu, materie si energie. Cuanta este o unitate fundamentala, care nu mai poate fi divizata in parti mai mici, ceea ce inseamna ca Universul este alcatuit dintr-un numar finit de astfel de unitati. Iar daca e finit, inseamna ca este calculabil, deci Universul ar putea fi, cel putin teoretic, o simulare matematica.
Informaticianul mai sublinia ca „In mecanica cuantica, particulele nu au o stare certa, in afara cazurilor in care sunt observate. Teoreticienii au petrecut mult timp incercand sa inteleaga asta. O explicatie ar putea fi ca traim intr-o simulare, vazand doar ceea ce avem nevoie sa vedem, atunci cand avem nevoie sa vedem”. Prin aceste caracteristici, exista o asemanare bizara intre structura cuantica a materiei observabile, legile mecanicii cuantice si modul in care sunt create jocurile video.
Un alt argument evocat de Terrile este ca Universul se comporta intr-un anumit mod, pentru ca urmeaza niste legi matematice. Einstein spunea despre acest aspect ca: „Cel mai de neinteles lucru despre Univers este faptul ca el poate fi inteles”. Nu este obligatoriu ca un Univers sa functioneze in acest fel. El n-ar trebui sa fie atat de usor de cuprins in cateva pagini de ecuatii, care sa contina suficiente informatii pentru a-l simula in toate detaliile sale.
In cazul in care in Universul nostru actual ar putea exista un Creator, el ar trebui sa fie capabil sa schimbe legile fizicii si infatisarea lucrurilor din Univers. Acest lucru se poate realiza si printr-o simulare pe computer. De fapt, se pare ca, in curand, si noi insine vom fi in stare sa facem asa ceva, in lumile pe care le simulam.
Opiniile lui Terrile sunt impartasite si de Nick Bostrom, directorul Institutului pentru viitorul umanitatii al Universitatii din Oxford. Intr-un articol din 2015, el comenta ca ideea, conform careia Universul nostru este o fictiune generata de un program de calculator, poate rezolva o serie de neconcordante si mistere despre Cosmos. Dr. Bostrom mai sugera ca fiinte apartinand unei rase de descendenti ai nostri, foarte evoluati, ar putea fi in spatele „incarcerarii noastre digitale”. Aceste fiinte ar putea utiliza realitatea virtuala pentru a simula un timp din trecut sau pentru a recrea modul in care au trait stramosii lor indepartati.
Un Univers simulat
Rich Terrile propunea o imagine si mai nebuneasca spunand: „Suntem pe pragul posibilitatii de a fi capabili sa cream un univers simulat. In acest timp, la randul nostru, am putea trai in interiorul unei simulari, realizata de unii care ar putea sa fie, la randul lor, o alta simulare. Iar fiintele simulate de noi ar putea crea, la randul lor, simulari”. Acest lucru inseamna – a continuat el – ca noi suntem atat Dumnezeu, cat si slujitori ai lui Dumnezeu, si ca noi am inteles toate astea.
Dar, nu toata lumea este convinsa de explicatiile ipotezei Matrix. Profesorul Peter Millican, care preda filozofie si informatica la Universitatea Oxford, crede ca aceasta viziune este gresita. In esenta, spune el, noi identificam, in tesatura realitatii, cunostintele noastre. Este putin probabil ca niste „superminti”, capabile sa creeze lumea noastra ca un joc de calculator, sa fie constranse la aceleasi modalitati de gandire si sa foloseasca aceleasi metode si instrumente ca si noi.
Desi teoria „Matrix” are cateva argumente ispititoare, ea nu rezista catorva critici. Una este ca matematica noastra nu este ea insasi perfecta (si implicit logica si informatica). Exista scoli matematice care accepta adevaruri pe care alte scoli matematice le neaga. In plus, exista aspecte ale realitatii care nu pot fi descrise matematic ori algoritmic. Dar, mai ales, este greu de acceptat ca omul nu ar avea decat iluzia unui „liber arbitru” si ca toate deciziile noastre si toate creatiile geniilor artistice si stiintifice ar fi doar rezultatul unui implacabil program informatic rulat pe un supercalculator de anvergura cosmica.
DAN D. FARCAS
Comentarii