„Feriti-va de actul sexual ca de ciuma!”
De la bun inceput trebuie sa subliniem un aspect esential legat de aparentele acestui segment delicat al stiintelor oculte: inca din antichitate si pâna-n zilele noastre, ABSTINENTA a fost teza principala a celor care au conceptualizat aceasta forma de magie alba (inofensiva, dedicata iubirii si sanatatii). Scopurile magiei sexuale albe au fost/sunt purificarea trupului, respectul fata de divinitate, aducerea pe lume a copiilor doar in cadrul mariajului, incercarea de alegere a sexului urmasilor, tamaduirea de unele maladii psihice.
„Feriti-va de actul sexual ca de ciuma!”
De la bun inceput trebuie sa subliniem un aspect esential legat de aparentele acestui segment delicat al stiintelor oculte: inca din antichitate si pâna-n zilele noastre, ABSTINENTA a fost teza principala a celor care au conceptualizat aceasta forma de magie alba (inofensiva, dedicata iubirii si sanatatii). Scopurile magiei sexuale albe au fost/sunt purificarea trupului, respectul fata de divinitate, aducerea pe lume a copiilor doar in cadrul mariajului, incercarea de alegere a sexului urmasilor, tamaduirea de unele maladii psihice. Enumerarea, care-i poate surprinde pe unii cititori, este clarificatoare. Magia sexuala autentica, neagresiva (de aceea i-a spus si „alba”) are un continut moral adesea mai sever decât unele norme comportamentale considerate normale, dar nu este ocolita, pe alocuri, de delirul mistic. Desfrânarea nu are loc sub acest concept. Pentru a intelege mai bine esafodajul ideatic al magiei sexuale, sa ne amintim faptul ca una din doctrinele marilor filosofi antici greci (si preluata cu modificarile de rigoare si de crestini) a reprezentat-o dispretul fata de nevoile lumesti ale trupului si omagiul adus sufletului si intelectului… Astfel putem intelege imperativul din titlul acestei introduceri, care apartine magicianului francez Abramelin, autorul lucrarii „Sacra magie pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise”.
Frumusetea vrajita a dragostei
Exista pagini de o tulburatoare expresivitate, si chiar accente poetice, in operele teoreticienilor magiei sexuale. Principiile actului sexual sunt, pentru maestrul Ambroise Paré, sacralizarea trupului iubitei. Barbatul care-si adora femeia trebuie sa idolatrizeze faptura partenerei cu toate imperfectiunile ei. In gesturile specifice tandretii (priviri, mângâieri, imbratisari, declaratii dogoritoare), Ambroise descopera asa-numitul magnetism animal (de care omul nu este strain) innobilat si ridicat la rang de magie a reproducerii. Intre barbat si femeie se instaureaza in acele momente magia sexuala inefabila. Dar clipele sublime de la finele actului sexual constituie, dupa multi alti autori, o „capcana”, o alterare morala a relatiilor dintre parteneri. Si asta in cazul in care scopul impreunarii este altul decât procrearea. Dupa Gérald Tonn, desfatarea spirituala curata se opreste inainte de clipele sublime, caci atunci placerea trupului are o nuanta malefica…
Sa observam in aceste idei o trimitere indirecta la perioada din Geneza, când Adam si Eva erau „imaculati”, dar, dupa cum sustin unii maestri ai filosofiei oculte, intre cei doi oameni nu lipsea o anume forma nevinovata de apropiere, nu lipsea tandretea cu toata acolada ei de manifestari. Inainte de a-si descoperi goliciunea si „poftele”, intre cei doi se instaurase o forma de iubire nealterata de instincte.
Recomandari, sfaturi, retete
Cotinuând sa descopar partea frumoasa, demna de a fi relevata, a magiei sexuale, am retinut o serie de sfaturi si indemnuri care ar putea reprezenta subiectul unor poeme erotice de o delicatete rara, epurate de orice grosolanie. Ce parere aveti despre opinia lui Marcel Donnival, maestru al ocultismului sexual, care spune: „Vreti sa aveti un copil sanatos, cu un viitor minunat? Atunci impreunati-va in zorii zilei, sa va prinda rasaritul de Soare in plin amor, sa va mângâie razele lui trupurile goale…”. Maestrul Laurent Joubert completeaza „scenariul” amorului intre indragostiti afirmând: „…femeia sa ramâna culcata pe partea dreapta daca doreste un baiat, si pe parte stânga daca-si doreste o fetita. Sa ramâna asa pâna când simte fiorul divin care-o anunta ca fecundarea s-a produs, abia atunci poate fi linistita si multumita. Dragostea ei s-a implinit”… Aceste naivitati apartin secolelor XVI-XVII si n-ar trebui sa le privim cu dispret, cu malitiozitate, ci cu detasare si umor. In acelasi registru de recomandari pline de candoare se afla si sfaturi de genul: daca femeia vrea sa fie cât mai placuta barbatului, atunci sa-si maseze zona sensibila cu ulei de masline amestecat cu doua duzini de furnici zburatoare, fiert timp de patruzeci de zile. Doamnele ar trebui sa soarba, inainte de actul iubirii, putin vin in care au turnat o lingurita de mac, chihlimbar cenusiu, coaja de portocala, miere zaharisita si radacini de busuioc… Placerea si fructul iubirii (copilul) vor fi astfel la cel mai inalt nivel. Inca de acum patru-cinci secole, magicienii francezi si englezi recomandau melcii comestibili ca pe un afrodisiac. „Samânta barbatului si cea a femeii, spune maestrul Gilard Bonne, sunt mai active daca melcul este preparat cum se cuvine, in vin rosu vechi de cel putin trei ani…”
Astrologul intervine si „decide”
Era inevitabil ca scrutatorii medievali ai astrelor sa nu intervina in magia sexuala alba. Un astrolog de exceptie precum Pietro Pomtonazzi (profesor de medicina la Padova la finele veacului al XV-lea) afirma ca actul sexual trebuie sa urmeze fazele Lunii. „Feriti-va de sex in declinul Lunii, nu va feriti de sex atunci când Luna este in ascendenta”. Maestrul adauga cu toata sinceritatea: „când Luna apare ca un corn pe cer, rezultatul unirii barbatului cu femeia va fi un copil bolnavicios, cocosat, slabanog…”. Un alt expert, Louis Gilbert, recomanda drept afrodisiac magic un amestec de „limba de gâsca, testicule de lup, penis de taur, un vârf de coada de sopârla si putina sare. Semintele de varza sunt binefacatoare, daca sunt dizolvate in vin alb si sunt folosite când Soarele strabate zodia in care s-a nascut femeia”. Impotriva ejacularii precoce – dusmanul de moarte al fecundarii – se recomanda frecarea degetelor mari de la picioare pâna când se inrosesc si inghitirea unui praf de chihlimbar amestecat cu miere de tei; acest remediu poate fi folosit doar de nativii din zodiile Taur, Fecioara si Pesti. Pentru alte zodii, maestrul Bidortte Galline nu „garanteaza”.
Speram din toata inima ca, astazi, credulitatea a scazut pâna la nivelul normalitatii. Tindem cu totii sa ne facem tot felul de iluzii, dar din pacate impostura mercantila bântuie peste tot in lume. Vrajitorii si magicienii nu vor disparea niciodata, dar trebuie sa apelam la cei consacrati, la cei cu rezultate palpabile – cu toata discretia de care sunt inconjurati.
Erotism diabolic
Cititorul nu trebuie sa inteleaga ca exista numai zona diafana a magiei sexuale. Din nefericire, asa-zisa stiinta a demonilor sau demonologia a cautat permanent sa impurifice magia sexuala alba. Legendele Europei medievale ii pun in prim plan pe demonii erotici Incubus (de la latinescul incubare = a se culca peste) si Succubus (de la lat. succubare = a se culca sub). Aceste personaje malefice, pe care specialistii le considera a fi „ingeri decazuti” – teza foarte discutabila –, nu sunt numai provocatorii nocturni ai actelor sexuale total detasate de sentimentul dragostei, ci si participantii activi ai unor scene de amor indescriptibile. Diabolicul activitatii acestor entitati demonologice consta in faptul ca ele se napustesc in principal asupra zonelor de puritate absoluta a crestinilor, si anume manastirile. Preferatele lui Incubus sunt calugaritele, iar Succubus tind sa tulbure viata celor dedicati trup si suflet credintei, adica sihastrilor, calugarilor si viitorilor sfinti.
„Adevarul gol-golut despre Incubus si Succubus, spune maestrul Ranett Valois, este ca Inchizitia i-a inventat când a pornit vânatoarea de vrajitoare. Ele erau acuzate ca-i stârnesc pe demonii erotici care vor sa se inmulteasca prin intermediul femeilor pentru a-si asigura «generatia de mâine a diavolilor». Numai ca, subliniaza Valois, demonii nu au sex, deci toata teoria asta cu vizitele nocturne demonice este de tot râsul”. Suntem total de acord cu aceasta realitate, numai ca arderea pe rug a vrajitoarelor (inceputa in anul 1484, dupa o bula papala expresa a lui Inocentiu al VIII-lea) a produs nenumarate victime nevinovate.
Epilog
Bibliografia magiei sexuale este extrem de vasta, dar elementele cuprinse in acest articol succint au incercat sa surprinda exclusiv nuantele care respecta bunul simt comun. Multi autori, filosofi ai ocultismului, se contrazic intre ei in detalii, insa esentiala ramâne ideea legaturii dintre dragoste si actul sexual. Iata, de exemplu, o veche superstitie interpretata diferit de diversi autori: femeia ce-si iubeste cu adevarat barbatul trebuie sa-i ofere spre pastrare o suvita din parul ei, pentru a-i ramâne fidel. Aceasta este latura pozitiva, „alba” a unui gest magic care nu are nevoie de intermediar. Dar acelasi gest are si o interpretare negativa, „neagra”: suvita iubitei il impiedica pe barbat sa devina, doar la orele noptii, un Incubus si sa faca „excursii” la alte femei…
Foarte multe din cazurile de femei sau barbati posedati de diavol, atât de des prezente in literatura ocultismului medieval (si nu numai), erau puse pe seama magiei sexuale negre. Preotul care se ocupa cu exorcizarea (eliminarea maleficului din spiritul si trupul pacientului) era convins ca are de-a face cu un soi de demon care a „sucit mintile” femeii din cauza unui barbat. De asemenea, orice act de infidelitate era pus pe seama vrajitoarelor, care erau judecate sumar de tribunalele inchizitionale, torturate si predate calailor.
Tema „alunecoasa” si foarte controversata, magia sexuala contravine flagrant religiei crestine, desi, asa cum am amintit in introducere, o buna parte din tezele ei de baza se inspira din rigoarea textelor biblice. Selectând nuantele ei decente, am dorit sa prezentam cititorului fragmente ale unei componente ale stiintelor oculte din vechime si de azi. Faptele trebuie privite cu ochiul realist al omului modern, pentru a carui curatenie sufleteasca si trupeasca militeaza crestinismul specific poporului nostru.
Pentru studiul stiintific al fenomenului OZN
Treizeci si trei de renumiti universitari si oameni de stiinta din întreaga...
Comentarii