Sean Cahill a fost subofiter „Chief Masterat-Arms” (responsabil cu securitatea) la bordul crucisatorului USS Princeton care insotea portavionul USS Nimitz in timpul incidentului OZN din 2004. In 2019 el a postat pe blogul sau o „scrisoare deschisa” catre comunitatea OZN, menita „sa va ajute sa intelegeti o istorie destul de fantastica, dar totusi adevarata, astfel incat sa putem determina viitorul nostru impreuna.” Citez mai jos, in rezumat, cateva idei interesante din acest articol.
In decembrie 2017 s-a produs, in sfarsit, acel eveniment de Dezvaluire atat de asteptat. Atunci au fost facute publice, si datorita lui Luis Elizondo, detalii cheie declasificate despre Programul OZN de identificare a amenintarilor aerospatiale avansate (AATIP) al Pentagonului. Atunci – scrie Cahill – o comunitate mai mare de fani OZN a inceput sa experimenteze acea disonanta cognitiva care afecteaza societatea noastra in general. Comunitatea OZN a fost lovita si abuzata din toate partile. Membrii sai au fost supusi dezinformarii, hartuirii, marginalizarii, spionajului psihologic si tacticilor de control rezervate, de obicei, „inamicului”. Acum este nevoie de ajutorul acestei comunitati, pentru a ajunge, cu adevarat, la acea „Dezvaluire” pe care oamenii o asteapta.
Dezvaluire asteptata
Ufologii, cei cei care studiaza fenomenul OZN la adevaratele sale dimensiuni, dincolo de YouTube si de emisiunile populare TV, spune Cahill, stiu ca indaratul sau exista cu totul altceva decat o federatie interplanetara a omuletilor verzi veniti cu nave facute cu suruburi si piulite, care vor ateriza intr-o zi langa fanfara de pe peluza Casei Albe. Si totusi… Ne confruntam, de-adevaratelea, cu niste nave „suruburi si piulite” … si nu toate sunt „ale noastre”. De aici trebuie sa incepem.
Atunci, in 2004, langa coasta Californiei, in apropiere de portavionul Nimitz, mai multi piloti si radaristi au vazut OZN-ul poreclit „Tic-Tac”, un obiect solid, lung de aproximativ 9 metri, care depasea prin performante cele mai bune tehnologii de aparare de care dispunem – scrie Cahill – si asta chiar in apele noastre, in care ne perfectionam abilitatile. „Acestia” (cei care controleaza obiectul) manifesta aparent o incredere absoluta in tehnologia si capacitatea lor de a manevra si a controla spatiul de lupta. Cu cateva exceptii notabile, ei par sa vrea sa stea cat mai departe de noi.
Incidentul „Tic-Tac” a declansat o investigatie facuta de guvern. Cahill spune ca a fost destul de norocos ca nu trebuie sa puna la indoiala nimic din realitatea acelor evenimente intrucat a fost acolo si a urmarit fenomenul cu atentie, in conditiile in care, cu o saptamana inainte nu-l interesa subiectul. Dar dupa acea saptamana, influentat si de reactia celor aflati deasupra sa, in lantul de comanda, a decis ca nu exista OZN-uri si ca totul fusese doar un proiect de aparare avansat, pamantean. In decembrie 2017, cand a revazut inregistrarile, devenite publice, si-a dat seama ca gresise.
2017 a fost un an mare. In ianuarie, CIA a facut publice peste 12 milioane de pagini, cu date declasificate, intre care celebrul proiect STARGATE de vedere la distanta prin perceptie extrasenzoriala (remote viewing), realizata in colaborare cu armata din Fort Meade, cu Institutul Monroe si supravegheata in multe domenii de Dr. Hal Putoff de la Institutul de Cercetari Stanford. Intre altele, aceste documente arata modul in care guvernul nostru desfasoara cu succes un program, ca apoi sa-l inchida aparent, dar in realitate sa-l „rebranduiasca” intr-un program secret.
Daca ar fi fost doar filmul cu Tic-Tac, plus seful de operatii Kevin Day, comandorul David Fravor si cu altii, am avea o anomalie; o problema. Dar cu videoclipurile Gimbal si Go Fast, si dupa ce Elizondo, Puthoff si o serie de alte personalitati influente din zona de informatii, oameni de stiinta si cercetatori renumiti s-au alaturat Academiei To The Stars (TTSA) a lui Tom DeLonge, dintr-o data se pare ca in constiinta publica se coaguleaza ceva mult mai important.
Deocamdata este insa trist si regretabil ca, in mijlocul unui potop de aiureli, falsuri, farse si dezinformari care inunda internetul, va fi incredibil de usor pentru sceptici sa respinga orice observatie OZN, daca nu este prezentata intr-o maniera care are sens.
In iunie 1947, Kenneth Arnold a vazut zburand doua grupuri de OZN-uri, langa Mt. Rainier. La scurt timp, au urmat sute de observatii similare. Pentru a intelege ce se intampla, US Air Force a demarat atunci proiectul Sign. Raportul final al proiectului: Estimarea situatiei, publicat la inceputul anului 1949, declara ca, „in timp ce unele OZN-uri pareau sa fie aeronave reale, nu existau suficiente date pentru a determina originea acestora.” Unii dintre participantii la proiect, inclusiv directorul Robert Sneider, au favorizat ipoteza extraterestra drept cea mai buna explicatie pentru rapoartele OZN. Aceasta ipoteza a fost respinsa vehement de ofiterii de rang inalt, iar proiectul Sign a fost dizolvat si inlocuit, in acelasi scop, de proiectul Grudge, apoi de Blue Book (1952-1969), care a adunat 12.618 cazuri, dintre care 701 pentru care nu s-au putut gasi explicatii. Intre timp, Regulamentul armelor reunite nr.146 din 1953 scria ca a discuta rapoarte OZN clasificate cu persoane neautorizate este o infractiune pedepsita cu pana la doi ani inchisoare sau o amenda de 10.000 de dolari.
In 1969, proiectul Blue Book a fost inchis deoarece „nimic din studiul OZN-urilor in ultimii 21 de ani nu s-a adaugat la cunostintele stiintifice” si „studiul aprofundat al OZN-urilor nu poate fi justificat”.
Deci, in rezumat, Guvernul SUA a initiat, timp de 21 de ani, un studiu intens al fenomenului, incheiat intempestiv. Dar si ulterior, conducerea armatei a tratat extrem de partizan evaluarile sincere ale lui Hynek, Puthoff si Elizondo. Chiar si astazi, dupa cum a raportat Elizondo, unii din lantul de comanda cred (prin afilierea lor personala) ca in spatele fenomenului se afla demonii specifici ai cutarei religii, care, prin urmare, ar trebui sa fie lasati in pace. Si e vorba de anul 2019.
Mormanele de dovezi colectate si de depozitii ale unor martori oculari ar duce, fara indoiala, intr-un proces de crima sau de furt, la o condamnare. Mii si mii de rapoarte din partea unor observatori instruiti, a personalului militar, a politiei, a pompierilor si a cadrelor universitare au fost varsate in aceste proiecte. Iar rapoartele privind hartuirea bazelor nucleare continua sa vina si azi.
Intelegere progresiva
Putem presupune ca, intre anii 1970 si 2017, au fost efectuate, sub valul secretului, numeroase alte investigatii asupra fenomenului OZN. Au iesit la iveala doar ATTIP si un alt program intitulat „Aplicatie avansata pentru sisteme de armament aerospatiale” (Advanced Aerospace Weapon Systems Application – AAWSA).
Dar de ce evoca el toate acestea – se intreaba retoric Cahill – fata de o comunitate care le stie, fata de niste persoane dintre care multi au modificat deja viziunea oamenilor, in incercarea de a deslusi ce se intampla? „Fara o intelegere progresiva, o mare parte din acest lucru poate suna ca si rasul unor maniaci”. Argumentul ca nu putem face fata adevarului este nuantat. Intrebarea reala este: ce vom face cu acest adevar?
A aparut o noua lume si trebuie sa gasim o modalitate de a impartasi cu cei dragi domeniul sau de aplicare. Multi din comunitatea OZN au fost extrem de critici fata de colegii militari, martori la cazul Nimitz 2004. Aceasta deoarece voiau, disperat, adevarul si erau disperati sa fie auziti. Dezvaluirea s-a produs. Confirmarea vine. Cahill continua patetic, adresandu-se ufologilor: „Unde veti fi cand cei confuzi si speriati dintre noi se vor indrepta spre comunitatea OZN, pentru a intelege? Le veti intinde mana, o inima si o minte deschise? Sau veti uza de acele sentimente egoiste ale lui «Am zis eu asa ceva?»”.
Din pacate, stiinta oficiala va sta probabil deoparte in primele runde ale Confirmarii. Majoritatea cercetatorilor nu sunt dispusi sa se hazardeze sa-si riste mijloacele de trai si reputatia de dragul unor date subtile, care de multe ori nu pot fi replicate conform metodei stiintifice. In plus, de la un lucru pe care l-ai tot negat, la acceptarea lui, se trece gradual, printr-un proces care poate dura si un deceniu in multe cazuri. Aici este punctul critic in privinta Fenomenelor Aeriene Neidentificate.
Cahill isi incheie articolul adresat comunitatii OZN: „Persoanele de care ne pasa se vor intoarce spre noi. Aveti o sansa sa schimbati lucrurile. Aveti ocazia sa faceti ca ceea ce a fost greu pentru dumneavoastra sa fie mai usor pentru cei pe care ii iubiti. Daca vom proceda cu totii astfel, putem face ca revelatiile sa ramana nestirbite si mai puternice, in acest scop. Decideti cu intelepciune”.
DAN D. FARCAS
Comentarii