Oricat de mult am incerca sa-l masuram, fotografiem sau analizam, fenomenul OZN pur si simplu nu se incadreaza in paradigmele noastre stiintifice. Multi cercetatori cred ca el scapa intelegerii noastre nu pentru ca oamenii ar fi incapabili sa-l patrunda ci deoarece imaginea noastra asupra realitatii este limitata. Intre altele, tot mai multe persoane se arata convinse ca Universul in ansamblu, dar si atomii sau obiectele din preajma noastra arata de fapt cu totul altfel decat le vedem, realitatea fiind de fapt o imensa, atotcuprinzatoare holograma. Unul dintre cei ce au popularizat aceasta ipoteza este Michel Talbot (1953-1992, foto), prin cunoscuta sa carte: Universul holografic, tradusa si in romaneste.
In scurta sa viata, Talbot a avut amintiri din aparente "vieti anterioare". Cand a avut cinci ani, in casa in care locuia s-au semnalat activitati de tip "poltergeist". Era vizitat de entitati misterioase in cursul noptii si vedea plutind globuri luminoase. Talbot a avut si mai multe intalniri OZN, intre care una in care el si un prieten al sau au trait cateva ore o "lacuna de timp". Inainte de moarte, prin leucemie, el s-a consultat cu doi faimosi specialisti in domeniul rapirilor OZN: Whitley Strieber si Budd Hopkins, in speranta ca va afla mai multe despre ce i s-a intamplat atunci.
Amintirea rapirilor
Asa cum scria Talbot, in 1982, la Universitatea din Paris, o echipa, condusa de fizicianul Alain Aspect, a efectuat poate una dintre cele mai importante experimente stiintifice ale secolului XX. Ei au descoperit ca, in anumite circumstante, particule elementare, precum electronii, pot comunica instantaneu intre ele la o distanta oricat de mare. Nu conteaza daca sunt 10 metri sau 10 miliarde de kilometri. Experimentul pare sa contrazica teoria relativitatii, care interzice vitezele mai mari decat viteza luminii.
Una dintre ipotezele care explica acest experiment este cel al Universului holografic, ipoteza avansata prima data de fizicianul David Bohm (1917-1992). El era convins ca realitatea, asa cum o vedem, de fapt nu exista. In ciuda aparentei sale soliditati, Universul nu este de fapt decat o fantasma, o holograma gigantica si splendid detaliata.
O holograma este, simplist spus, o fotografie tridimensionala, facuta cu ajutorul unui laser. La inceput, obiectul de fotografiat este luminat cu o raza laser. Peste lumina reflectata de pe obiect se trimite o a doua raza laser de aceeasi frecventa cu cea care a inregistrat imaginea. Interferentele formate la intalnirea celor doua raze sunt inregistrate pe o placa sau pelicula fotografica. Dupa ce aceasta placa e developata, pe ea se vad linii curbe, albe sau negre, fara sens. Dar cand placa este luminata cu o raza laser asemanatoare, ochiul privitorului va vedea in spatele ei obiectul fotografiat in trei dimensiuni. Exista si o alta caracteristica remarcabila. Daca placa sau pelicula holografica a unui trandafir este taiata in doua si luminata cu raza laser, vom vedea ca fiecare jumatate contine imaginea tridimensionala completa a trandafirului. Daca vom tot continua sa taiem pelicula in doua, trandafirul tridimensional va continua sa ramana vizibil in totalitatea sa, poate doar cu o calitate ceva mai redusa.
In mare parte a istoriei sale, stiinta occidentala a considerat ca cea mai buna metoda de intelegere a fenomenelor, indiferent daca era vorba de o broasca sau de un atom, este disecarea obiectului de studiu si examinarea fiecareia dintre parti. Hologramele ne atrag atentia ca exista situatii in care aceasta metoda nu functioneaza.
Pestele in acvariu
Privitor la descoperirea lui Aspect, Bohm crede ca motivul pentru care particulele subatomice sunt capabile sa ramana in contact, independent de distante, nu este deoarece isi trimit semnale misterioase, ci pentru ca separarea lor este de fapt o iluzie. La un nivel profund al realitatii, aceste particule nu sunt entitati individuale ci, de fapt, extensii ale unui substrat fundamental. Pentru a fi mai bine inteles, Bohm oferea urmatorul exemplu: Sa ne imaginam un acvariu, in care inoata un peste. Acvariul este urmarit de doua camere de televiziune, una din fata, cealalta dintr-o latura. Cineva care priveste cele doua monitoare, care transmit imaginile, va avea, in primul moment, impresia ca pestii vazuti pe fiecare ecran sunt entitati separate. Vazand ca miscarile lor sunt sincronizate, ar putea presupune ca pestii comunica probabil intre ei in mod instantaneu. Acesta este si cazul, dupa parerea lui Bohm, cu experimentul lui Aspect.
In teoria sa, Bohm presupunea ca exista o realitate sau energie fundamentala, din care ar izvori tot ce ne inconjoara si pe care el o numea "ordinea implicita" sau "infasurata". Nivelul de realitate in care functionam noi in starea de veghe, cea a obiectelor si imaginilor, ar fi "ordinea explicita" sau "desfasurata". Ordinea explicita ar "tasni" cumva din cea implicita, precum ies si se sparg bulele dintr-un pahar cu sifon. Asa cum spune Bohm, "Electronii si toate celelalte particule elementare nu sunt mai materiale, ori mai permanente, decat forma pe care o ia, la un moment dat, coloana de apa a unui gheizer care tasneste din adancul pamantului. Aceste particule sunt sustinute de un influx permanent, provenit din ordinea implicita, iar cand o particula este aparent distrusa, ea nu se pierde ci se "reinfasoara" in ordinea implicita din care a tasnit.
Pelicula holografica este analoaga cu ordinea implicita, intrucat imaginea este codificata in modelele sale de interferenta, ca o totalitate ascunsa, infasurata in miezul intregului; holograma proiectata de pe pelicula, este, in schimb, analoaga cu o ordine explicita, deoarece reprezinta versiunea desfasurata si perceptibila a imaginii. Universul ar fi astfel o infinita holograma in miscare, schimbandu-si permanent forma si infatisarea, proces numit de Bohm "holomiscare".
Cate ceva despre holomiscare
Si mai sofisticate sunt conceptiile lui Bohm despre "plenitudine". Intrucat, spune el, totul in Cosmos este fabricat din aceeasi tesatura holografica – lipsita de suturi si cusaturi – a ordinii implicite, este lipsit de sens sa vedem Universul ca fiind compus din "parti" separate, la fel cum nu are sens sa vedem diferitele tasnituri de apa ale unei fantani arteziene ca fiind diferite de apa bazinului din care ele tasnesc. Bohm spune: "Un electron nu este o particula elementara, ci doar un nume dat unui aspect particular al holomiscarii. A diviza realitatea in parti si a denumi apoi aceste parti este totdeauna ceva arbitrar, un produs al conventiilor, deoarece particulele subatomice si orice altceva in Univers, nu sunt mai separate unele de altele decat diversele modele de pe un acelasi covor".
Aceasta sugestie are consecinte profunde. In teoria relativitatii, Einstein a buimacit lumea spunand ca spatiul si timpul nu sunt entitati separate ci sunt intim legate intre ele, ca parti ale unei realitati mai largi, numita "continuul spatiu-timp". Bohm face un alt mare pas inainte spunand "Totul in Univers este parte a acestui continuum. In ciuda aparentei ca lucrurile ar fi separate, totul este o extensie fara cusaturi a orice altceva si, in ultima instanta, chiar ordinea implicita si cea explicita se amesteca una cu cealalta".
In mod independent, neurofiziologul Karl Pribram (n. 1919), de la Universitatea Stanford a ajuns in 1960, cand a intalnit principiul holografic, la concluzia ca in creier toate se inregistreaza prin tipare complexe formate prin interferenta unor unde, la fel ca intr-o holograma, si nu prin impulsuri ale unor neuroni individuali asa cum se crede. Neuronii fiind foarte apropiati, manifestarile electrice interactionaza permanent, creand o matrice permanenta, caleidoscopica, de modele de interferenta, acestea fiind capabile sa dea creierului proprietati holografice. Ulterior Pribram a colaborat cu Bohm.
In 1979, cercetatorii Karen si Russell DeValois au descoperit ca scoarta vizuala a creierului pare sa functioneze mai degraba ca un analizor de frecvente decat ca un registru digital. Ei au pus subiectii sa priveasca diferite forme, in timp ce masurau, cu electrozi plasati pe capul lor, undele cerebrale evocate. Analizand datele, au constatat ca undele din creier semanau cu transformatele Fourier ale formelor la care subiectii se uitau. Alti cercetatori au descoperit, la randul lor, ca gusturile, pipaitul, mirosurile sau auzul, evocau de asemenea, in creier, unde electrice cu forme specifice. Toate acestea au dus cercetatorii mentionati la concluzia ca creierul percepe si functioneaza intr-o maniera holografica.
Pribram si-a dat seama ca acceptand modelul holografic, rezulta logic posibilitatea ca realitatea obiectiva din jurul nostru – lumea cestilor de cafea, a peisajelor montane, a stejarilor sau a lampilor de birou – sa nu existe, sau cel putin sa nu existe la modul in care noi credem ca exista. Ar fi oare posibil, se intreba el, sa fi avut dreptate misticii orientali care spun de secole: ca realitatea este o "maya", o iluzie, si tot ce este in jurul nostru nu este altceva decat o vasta, rezonanta simfonie a unor forme ondulatorii, un "domeniu de frecventa" care se transforma intr-o lume de obiecte abia dupa ce trece prin simturile noastre? Aceasta ipoteza ar permite si o intelegere mult mai usoara a numeroaselor fenomene paranormale cu care ne confruntam.
Ipoteza ar permite inclusiv o mai buna intelegere a fenomenului OZN, mai ales a unor proprietati care pana la ora actuala nu pot fi nicicum explicate, cum ar fi miscarile in unghi ascutit, fizic imposibile, ori acceleratiile insuportabile pentru fiinte vii. Teoria Universului holografic nu a convins toti oamenii de stiinta, dar a deschis o poarta catre o modalitate alternativa de a intelege realitatea, o modalitate pe care de acum inainte nu o mai putem ignora.
DAN D. FARCAS
Comentarii