RITUALURI PAGÂNE MAGICE

          MIT SI ISTORIE Pe masura ce cunoasterea si acumularile civilizatiei ne proiecteaza constiinta într-un spectacol plin de siguranta miscarii si pretuirea existentei, dorinta „privirii în urma” în mit si istorie are caracterul unei împliniri nostalgice.
          
           În actualitatea imediatã se observã însã si o confuzie ignorantã fatã de ritualurile vechi, unele din ele fiind transformate comercial în minuni si miracole si recomandate ca practici rituale si spirituale binefãcãtoare.

          MIT SI ISTORIE Pe masura ce cunoasterea si acumularile civilizatiei ne proiecteaza constiinta într-un spectacol plin de siguranta miscarii si pretuirea existentei, dorinta „privirii în urma” în mit si istorie are caracterul unei împliniri nostalgice.
          
           În actualitatea imediatã se observã însã si o confuzie ignorantã fatã de ritualurile vechi, unele din ele fiind transformate comercial în minuni si miracole si recomandate ca practici rituale si spirituale binefãcãtoare. Cultualitatea magiei nu mai poate fi privitã azi în totalitate prin niste beneficii pe care le sconteazã unii sarlatani. Pentru a domoli putin practicile care convoacã elemente magice din trecutul îndepãrtat, mi-am propus sã exemplific un singur aspect magic pãgân. Exemplul care urmeazã sper sã tempereze comerciantii ezoterismului improvizat si sã-i avertizeze pe „beneficiari” cã nu toate practicile magiei din trecutul îndepãrtat pot fi aplicate în comertul cu miracole din actualitatea noastrã. Sã ne îndreptãm asadar spre sciti, fie si pentru a ne îngrozi de ritualurile lor magice.
           Desi aveau mai multi zei, scitii îl venerau doar pe Marte. Îsi construiau templele din lemn, cum ne spune Herodot, si îl completau si reparau continuu pe mãsurã ce templul se strica. Ritualul lor magic legat de prizonieri consta în sacrificarea unui procent din cei capturati. Sã cunoastem ritualul magic: scitii aduceau vin si se lansau în chef stând pe capetele prizonierilor. Imediat dupã ce beau vinul, îi sugrumau pe prizonieri, în sângele scurs muindu-si sãbiile. Din ritual mai fãcea parte tãierea bratului drept cu tot cu umãr, al victimei, pentru a fi aruncat în aer în chip ritual. În magia scitilor cea mai mare parte era dedicatã scenelor de rãzboi. Un scit trebuia sã bea sângele întâiului dusman pe care îl ucidea, iar capul trebuia dus regelui. Cu cât mai multe capete, cu atât mai multe sanse pentru ca scitul rãzboinic sã participe la ospãtul dat de rege… Cel mai macabru ritual magic îl întâlnim la sciti cu prilejul pregãtirii regelui pentru înmormântare. Când regele era pe moarte, scitii îi ungeau trupul cu cearã si îi spãrgeau (pur si simplu!) pântecele pentru a-l umple imediat cu trestie sfãrâmatã, cu parfumuri de tot felul, cu grãunte de telinã si anason. O datã umplut, pântecele era cusut la loc. Murind, regele era purtat în toate provinciile scite pentru ca locuitorii sã-si manifeste ritual durerea. Ritual, desigur, pentru cã fiecare martor la procesiunea pelerinajului trebuia sã-si taie un loc de pe trup, sau mãcar sã sufere o zgârieturã.
           Readus în locul de înmormântare si pus pe un pat de verdeatã, spiritul regelui trebuia sã vadã cum femeia pe care o iubise mai mult era sugrumatã, iar o datã cu ea erau ucisi (cum am spune azi) paharnicul, bucãtarul, scutierul, ministrul sãu, una din slugile sale si unul din cai. Dupã un an de la înmormântare, se luau 50 de soldati si 50 de cai, soldatii erau sugrumati, caii ucisi. În pântecele soldatilor se vârau paie, la fel si la cai. Aceastã oaste cãsãpitã trebuia sã strãjuiascã odihna de veci a regelui!
           Din fericire, magicienii contemporani nu au recurs încã la astfel de practici pãgâne magice!