SFIDARILE PARAPSIHOLOGIEI

          Ce stim ca stim? Ce nu stim..

          Ce stim ca stim? Ce nu stim… ca nu stim?
          
          Supranaturalul trebuie înteles ca fiind guvernat de legi reale pe care însa nu le cunoastem. Mai mult, nu putem exclude poate si posibilitatea ca acestea sa depaseasca chiar capacitatea noastra intrinseca de a le întelege – o capacitate genetic determinata, pentru ca ereditatea noastra ne introduce si în sfera noesicului, limitari peste care în mod natural nu putem trece. Totusi, în pofida aparentelor, aceasta cale de cunoastere este poate cel mai greu accesibila. Asa se face ca investigarea fenomenelor parapsihologice, considerate mult timp în afara cercului de preocupari ale „stiintelor exacte” este din ce în ce mai abordata. O abordare care se face printr-o metodologie si mijloace care apartin în principal cercetarilor fizicii actuale: Psihotronica.
          
          Cercetare si ideologie
          
          Într-un areal cu o anumita coloratura ideologica, cercetarea parapsihologica a fost supusa deseori unor ingerinte persecutorii, sub pretextul „luptei contra idealismului”. Aceasta l-a determinat în 1973 pe Dr. Zdenek Ejdak sa propuna la congresul de la Praga „rebotezarea” Parapsihologiei în Psihotronica. Noua denumire a avut darul de a nuanta sfera preocuparilor, sufixul „tronica” sugerând, pe lânga o preocupare mai tehnicista, sublinierea unei tendinte devenita prioritare: fundamentarea bazelor parapsihologiei prin modele preluate din fizica cuantica si relativista. 15 ani mai târziu, revista „Voprosî Filozofii”, editata de Academia de stiinte a URSS, definea, cu ocazia unui colocviu dedicat cercetarii parapsihologice, cadrul extrem de larg al fenomenologiei pe care aceasta disciplina îl abordeaza si în sânul careia exista trei mari categorii de fenomene, cele despre care: 1. stim ca stim; 2. stim ca nu stim; 3. nu stim ca nu stim.
          
          Fenomene la limita vietii
          
          Aspectul cel mai „exotic” manifestat în domeniile cele mai controversate ale cunoasterii stiintifice apare probabil în legatura cu transmisia informatiei si energiei biologice la distanta. Mai ales în cadrul fenomenelor ce se petrec la limita vietii si care ridica o întrebare chinuitoare: ce se întâmpla dincolo de aceasta limita? Aceste lucruri ramân înca neexplicate. Si chiar daca „ceva” din noi traverseaza aceasta granita, patrunzând într-un alt univers, chiar daca avem legaturi si putem investiga lumea „de dincolo”, toate acestea formeaza tot atâtea semne de întrebare la care parapsihologia cauta raspunsuri. Si asistam la o curioasa constatare: în pofida opiniei unor oameni de stiinta care au cautat cu argumente drepte sau mai ales nedrepte sa marginalizeze parapsihologia, cei mai multi dintre marii savanti ai lumii au facut, deseori fara sa-si dea seama, parapsihologie sau au cautat explicatii în acest domeniu. Aceasta fara a mai pune la socoteala preocuparile directe din domeniu ale unor personalitati cum au fost Crookes, Charles Richet sau Einstein…
          
          Dialogurile Elisabethei Kübler – Ross
          
          Una dintre primele brese le datoram Dr. Elisabeth Kübler-Ross, care se numara printre fondatorii tanatologiei. Dupa un dialog cu un numar impresionant de medici, surori si infirmiere care au asistat la moartea a 36000 de pacienti, dintre care câteva sute au ramas lucizi pâna în momentul exitusului, ea a putut contura un tablou al senzatiilor traite în ultimele clipe de viata. Pe baza ideilor ei si pornind de la un incident cu un combatant american care a parcurs un episod de moarte clinica în razboiul din Vietnam, Dr. Raymond Moody completeaza aceasta suita de întâmplari cu investigarea unui numar impresionant de pacienti recuperati dupa o moarte clinica. Institutul Gallup întreprinde si el o ancheta, cu un rezultat uluitor: dintr-un esantion de 20 de milioane, 6 milioane de pacienti au fost recuperati dintr-o moarte clinica! Iar datele furnizate contureaza un tablou cvasiidentic: senzatia unei lumini foarte puternice care însa nu deranjeaza ochii, o distorsiune a perceptiei spatio-temporalitatii („prabusirea printr-un tunel”), senzatia, perceptia unei stari de beatitudine. La începutul secolului XX, cu metodele de atunci, Dr. Dougal aratase ca în momentul exitusului se produce un deficit ponderal al pacientului. Cautarea unei explicatii se impunea si raspunsul nu-l putea oferi decât stiinta!