Vorbirea cu mortii

           Posibilitatea de a sta de vorbã cu cei dragi, plecati din lumea pe care o cunoastem, a apãrut în spiritism. La noi aceastã putintã a fost experimentatã de Hajdeu.

           Posibilitatea de a sta de vorbã cu cei dragi, plecati din lumea pe care o cunoastem, a apãrut în spiritism. La noi aceastã putintã a fost experimentatã de Hajdeu. Rãspunsurile primite de savantul român de la Iulia, de la spiritul ei, au fost considerate reale si corecte, însã lumea pragmaticã le-a luat în derâdere bãnuind cã marele cãrturar avea psihicul zdrobit de pierderea fiicei sale.
           Problema este delicatã, dificilã si contestabilã dacã o judecãm din punct de vedere religios. Este limpede cã biserica ortodoxã nu va fi niciodatã de acord cu astfel de practici, stiut fiind din Sfânta Scripturã cã nu ni se îngãduie sã tulburãm mortii. Mai sunt si alte motive religioase, teologice, canonice.
           Dar dincolo de rigorile justificate ale bisericii, experiente involuntare care convoacã pe de o parte un spirit si pe de altã parte o persoanã care cere sprijinul spiritului au loc si, ca în cazul pe care îl voi înfãtisa imediat, rezultatele sunt uneori spectaculoase.
           Iatã scenariul aparent incredibil al vorbirii unui spirit despre adevãr. O familie din Transilvania. Fiul, un tânãr trecut de adolescentã, pleacã într-o zi din vara acestui an sã facã baie în Mures. Trec vreo cinci ceasuri si tânãrul nu revine acasã. Va fi descoperit la câteva sute de metri mai jos de locul în care fãcuse baie. Se înecase. Pânã aici avem o dramã, cum se întâmplã frecvent, din pãcate, nu putine fiind consemnate de mijloacele mass-media.
           Pãrintii distrusi sufleteste aflã la putin timp dupã înmormântare cã undeva în Dolj trãieste o clarvãzãtoare care vorbeste cu spiritul mortilor. Îi aflã doar prenumele – Iuliana. O femeie tânãrã, simplã, cu un stat social cam subred, în sensul cã nu s-a dovedit niciodatã o naturã practicã, rationalã. Pur si simplu o femeie ciudatã!
           Din disperare, pãrintii pleacã în cãutarea Iulianei. Dau de ea în Maglavit, târgul celebru de altfel unde a trãit Petreache Lupu. O întâlnesc pe clarvãzãtoare si îi cer, aproape irational, sã-i ajute sã „vorbeascã cu fiul lor înecat”. Pânã aici totul pare o fictiune creatã de suferintã, o situatie specificã, în care recunoastem faptul cã pierderea unui fiu, spre exemplu, echivaleazã cu o depresie de lungã duratã si greu de temperat.
           Iuliana îi ascultã pe pãrinti cu atentie, închide ochii si, cu felul ei de a se exprima, uneori criptic, alteori precis, reportericeste, le dezvãluie cã „vede” spiritul tânãrului si cã a intrat deja în legãturã cu el. Mãrturisirea clarvãzãtoarei poate fi consideratã o sarlatanie, un gest gratuit, iresponsabil. Este greu sã crezi cã o femeie simplã ar fi reusit ceva ce-i respins îndeobste de bunul simt, de bisericã, de stiintã…
           Dar iatã ce le-a spus Iuliana, clarvãzãtoarea din Maglavit, pãrintilor tânãrului înecat în Mures: „Îmi zice cã nu s-a înecat. El iubea o fatã care era iubitã de alti doi prieteni ai lui. Fata se tinea de el si nu vroia sã-i vadã pe ceilalti doi. Acestia doi l-au urmãrit pânã pe malul apei si l-au bãtut cumplit. Atât de rãu l-au bãtut cã i s-au desprins, în spate, plãmânii. Când l-au vãzut fãrã simtire, l-au aruncat în apã. A mai apucat sã respire putin si imediat a murit. Nu s-a înecat fiul vostru. El a fost omorât. Îi vãd pe cei doi…”
           O situatie ce poate fi urmãritã ca un experiment în care nu au ce cãuta consideratiile abstracte, spirituale, ci trebuie luatã ca atare si analizatã cu mijloace politienesti si juridice, criminalistice. Cum spunea clarvãzãtoarea de fatã cu o asistentã numeroasã, nu ea a vorbit ci spiritul fiului. De altfel modul de relatare era specific fiului, nu femeii. El „povestea prin glasul femeii ce i s-a întâmplat”.
           La deshumare s-a constatat cã relatarea era exactã. Dar justitia nu ia în seamã comunicãrile cu spiritele si nici criminalistii nu pot lua în seamã astfel de lucruri. Pãrintii au intrat în posesia adevãrului. Asta-i tot ce a rãmas. Ei stiu acum adevãrul…