Pe Internet, la cinema, in paginile revistelor si cartilor, cei care isi etaleaza previziunile despre iminenta unui cataclism, declara ca se bazeaza pe un adevar stiintific. Trebuie sa ne pregatim pentru un nou sfarsit al lumii? Dupa cataclismele anuntate pentru anii 1000 si 2000, 21 decembrie 2012 ar putea fi o noua amenintare a nervilor umanitatii? Bazandu-se pe sfarsitul calendarului maias, autorii si realizatorii unui mare numar de site-uri Internet, prezic disparitia umanitatii in momentul solstitiului de iarna din 2012, in urma unei succesiuni de catastrofe naturale. In fata anvergurii fenomenului, argumentele apocaliptice au fost examinate de specialisti. Teama, care nu e altceva decat o dramatizare excesiva a viitorului, nu a aparut intamplator.
Este de mai multa vreme alimentata de faptul ca ecosistemul terestru nu a fost niciodata atat de amenintat. Acest context de criza e amplificat oare de aceleasi resorturi ale miscarilor apocaliptice de la inceputurile crestinismului? Iata o vasta tema de dezbatere. Se stie insa ca viziunile apocaliptice crestine si iudaice nu aveau ca final catastrofismul. Ele vizau o noua era de justitie si pace care urma unei perioade de violente. Pentru acele societati, Apocalipsa trebuia sa reprezinte o schimbare radicala. 2012 nu ne ofera aceasta perspectiva surazatoare.
Dimpotriva, puncteaza un sfarsit catastrofal in care vom fi martori-victime ai impactului unui asteroid, ai unui fenomen de manifestari vulcanice de proportii sau ai unui efect de sera fatal. Istoria umana s-ar opri aici. Dar nu pentru eternitate pentru ca dincolo de aceasta catastrofa ar putea incepe o perioada de reinnoire a vietii, cu o evolutie accelerata, in care speciile vor exploda. Toate aceste viziuni par a fi rezultatul unei forme de nebunie a unor fabricanti de SF, a unor teoreticieni bolnavi ai sfarsitului lumii care supraliciteaza anumite scenarii posibile si nicidecum a unor minti lucide. Cu ce scop? Greu de imaginat.
Un aliniament galactic fatal?
Pentru unii teoreticieni ai sfarsitului lumii, data solstitiului de iarna din 2012 coincide cu o configuratie astronomica speciala. Masinaria celesta s-a aliniat, amenintand cu haos total. Acest scenariu a fost popularizat in 2002 de John Major Jonkins, un scriitor american preocupat de civilizatia maiasa, care s-a inspirat in cartea sa „Alinierea galactica” dintr-o realitate astronomica complexa.
Tranzitul perturbator al planetei Venus
In noaptea de 5 spre 6 iunie 2012, Venus va trece prin fata Soarelui. Vom vedea atunci o mica pata neagra, umbra lui Venus deplasandu-se pe discul solar. Un fenomen rar. Acest tranzit va provoca dezastre, cataclisme pe Terra? Vom fi invadati de o noapte imprevizibila? Efectele gravitatiei vor fi perturbate? In incercarea disperata a adeptilor Apocalipsei, acest eveniment e cu totul exagerat. Perturbatiile planetei Venus, cuantificate din secolul 19, sunt cu totul neglijabile.
Impactul devastator al unui asteroid
Omenirea este amenintata de coliziunea unui colos celest cu Terra? Un fapt care a avut loc in urma cu 65 milioane de ani cand un asteroid a cazut langa insula Yucatan, Mexic, zguduind Terra, provocand moartea dinozaurilor, a 47% din speciile marine si a 18% din vertebratele terestre.
Se stie ca majoritatea asteroizilor care se incruciseaza regulat cu orbita terestra sunt recenzati prin programe de cercetare stiintifica sistematica. 6300 de geocrucisatori sunt atent supravegheati, orbita lor fiind recalculata regulat. 4 dintre ei vor trece si prin apropierea Pamantului in 2012, riscul unei schimbari de traiectorie fatal pentru noi fiind zero. Un cataclism final care ar transforma planeta noastra intr-un desert n-ar putea fi provocat decat de un asteroid de cativa zeci de metri anvergura, ori astfel de obiecte cosmice nu exista in populatiile de geocrucisatori.
Soarele se supraincalzeste
Vom cunoaste in 2012 un varf al activitatii solare iesit din comun? Una dintre manifestarile activitatii stelei noastre este faimosul ciclu de 11 ani in cursul caruia apar pete negre la suprafata sa. Numarul lor poate ajunge la 250 in timpul maximului unui ciclu de activitate intensa. Fiecare ciclu este insa deosebit. In a doua jumatate a secolului 18, in timpul mai multor cicluri foarte calme, petele au disparut in mare parte. Aceasta perioada a coincis cu apogeul „micului glaciar” al deceniilor de frig care au sugerat o legatura intre activitatea solara si clima. Singura certitudine o constituie faptul ca petele negre ejecteaza valuri de particule incarcate electric care perturba magnetosfera Terrei, arzand uneori componentele electronice ale satelitilor sau parazitand comunicatiile radio. Astfel de episoade au avut loc in trecut fara a provoca vreo catastrofa. Ultimele cicluri solare au fost foarte intense, urmatorul varf de activitate fiind asteptat in 2012-2013. In urmatoarele decenii insa, activitatea solara se va diminua.
Amenintarea planetei fantoma
E vorba aici de Nibiru, o planeta gigant – existenta sa a fost pusa in evidenta prin modele matematice – a carei orbita excentrica se intinde din interiorul Sistemului Solar pana la hotarele Centurii lui Kuiper. O data la 300 de ani, Nibiru s-ar incrucisa cu orbita terestra, apropiindu-se de Terra si provocand tsunami, seisme, eruptii vulcanice si potential, extinctia masiva de specii. Acum Nibiru s-ar afla in spatele planetei Pluton.
Pamantul expulzat de pe orbita
S-ar putea intampla asa ceva? Ar putea deveni planeta noastra un corp ratacitor in desertul Galaxiei? Acest scenariu dantesc e frecvent evocat de amatorii de Apocalipsa. Problema poate fi pusa intrucat astronomii se bazeaza pe faptul ca exista pe cer planete orfeline, ejectate violent din sistemul lor. De putina vreme se stie faptul ca planetele se deplaseaza in cursul evolutiei lor. Studiul exoplanetelor a permis intelegerea fenomenului migratiei planetare. La putin timp dupa formarea lor, planetele aluneca pe alte orbite, schimband energie cu gazele si prafurile care acopera sistemele noilor nascute. Trebuie sa ne linistim insa. Intr-un sistem ca al nostru vechi de 5 miliarde de ani, menajul a fost facut de vanturile solare asa incat nu exista nici prafuri cosmice si nici gaze.
DORIN MARAN
Comentarii