Cam cu un deceniu in urma s-a lansat ideea ca molecula de ADN este sipetul cu comori ascunse al umanitatii, ceea ce nu e departe de adevar, care ar putea deschide pentru stiinta o cale noua de abordare a nemuririi. De-acum putea incepe „joaca de-a Dumnezeu”. Este acceptat unanim ca molecula de ADN prezenta in orice organism viu aflat pe Pamant este depozitarul tuturor proceselor biologice, de la organismul mamiferelor la cel al insectelor sau pestilor. Toata informatia despre organism este „incuiata” in aceasta „caramida” a vietii. De aici si ideea descifrarii acestui cod, care poate fi comparat cu codul in care este scris sistemul de operare Windows pentru computere, numai ca infinit mai complex decat acesta, ar putea deschide calea manipularilor genetice ale secolelor viitoare, spre oamenii viitorului si, de ce nu, spre nemurire.
Deocamdata rezultatele sunt net inferioare viselor oamenilor de stiinta, codul genetic fiind un pod prea indepartat pentru posibilitatile de azi ale stiintei. Daca in privinta genomului uman lucrurile sunt peste puterile stiintei de azi, cercetatorii au incercat sa compenseze rezultatele dirijand cercetarea spre aducerea la viata a speciilor disparute de animale, plecand de la manipularea aceleiasi celule de ADN. Cu alte cuvinte, animalele de pe legendara arca a lui Noe ar putea fi readuse la viata cu ajutorul moleculei de ADN extrase din fosilele de animale descoperite de-a lungul timpului de paleoarheologi. Asa a aparut intrebarea extrem de ispititoare, e drept lansata si in filme de fictiune precum Jurassic Park: e posibil ca hoarde de mamuti sa strabata din nou solul siberian?
Sa ne amintim ca acum 62 de ani, pe 25 aprilie 1953, cercetatorii Francis Crick si James Watson descriau prima oara intr-un studiu structura ADN-ului (acidul dezoxiribonucleic), in forma de dubla elice. Recent, cercetatori participanti la proiectul australian „Lazare” (Lazar) au anuntat ca au recuperat „nuclee moarte” din celulele unei ciudate specii de broasca, considerata disparuta din 1983, pe care le-au injectat apoi in celule fara nucleu ale unei rude indepartate care traieste.
Inghetat de 40 de ani, materialul genetic al broastei Rheobatrachus silus a revenit la viata, la fel ca Lazar din Biblie. Unele celule de oua astfel create au inceput sa se inmulteasca, formand un inceput de embrioni. Embrionii clonati au pierit in cateva zile, insa cercetatorii sunt siguri ca pot realiza miracolul „reinvierii” acestei broaste. Inceputul este timid, dar visele sunt grandioase.
La o broasca o reusita poate astepta un an, doi, dar pentru a reinvia un mamut, ar fi nevoie de o munca de 20-30 de ani, este de parere Hendrik Poinar, specialist in genetica evolutiei si ADN-ului vechi la Universitatea canadiana McMaster, dupa cum relateaza AFP. Si reinvierile nu s-ar opri la mamuti, ar mai fi vorba si despre tigrul tasmanian, un marsupial carnivor disparut in anii 1930, pasarea dodo, care nu a mai fost vazuta de la sfarsitul secolului al XVII-lea.
Suporterii „reinvierilor” au bifat un succes minor in anul 2009 cand s-a reusit clonarea unui muflon de Pirinei pornind de la celule ale ultimului reprezentant al speciei, mort in 2000. Numai ca succesul a fost cu final trist deoarece puiul, purtat de o capra domestica, a murit dupa circa zece minute din cauza unei malformatii pulmonare.
„Jocul de-a Dumnezeu” pare mult mai complicat decat se spera. Desi nu se stie la ce ar folosi, visul urmator ar fi readucerea la viata al dinozaurilor disparuti dupa unele teorii acum 65 milioane de ani. O asemenea dorinta este naruita pana la nivelul imposibilului chiar de rationamentul conform caruia ADN-ul dinozaurilor este prea degradat de trecerea miilor de milenii pentru a putea fi recuperat de geneticieni. La tot ce spera geneticienii ar fi recuperarea unor mostre de ADN de la animale care au disparut de cel mult 200.000 de ani in arborele evolutiei. Maximum de reusita ar duce, deci, doar pana la omul de Neanderthal. Dar si in acest caz este vorba doar de supozitii. De ce? Pentru ca asa „Un animal este mai mult decat genomul sau, nu totul este inscris in ADN; cum va putea fi invatat sa se hraneasca, sa vaneze, sa zboare…? Pe scurt, cum va invata o pasare dodo sa fie o pasare dodo?”, se intreaba un specialist. In plus, unele specii de animale au disparut odata cu mediul lor natural. Asta nu inseamna ca nu exista o adevarata vanatoare dupa forme de viata disparute. Dupa cum arata un ziarist de la revista Focus, in regiunea rusa Iakutia, zona a inghetului vesnic, uriasul „congelator” ce ascunde un mare numar de forme de viata uitate, a inceput o adevarata vanatoare pentru ramasitele conservate ale unor specii de animale disparute.
Clonare dificil de realizat
La jumatatea anului 2013 a fost descoperit un exemplar de mamut extraordinar de bine conservat, care, uimire!, prezinta inca sange in organism. Sansele de clasare a acestui mamifer disparut s-au reaprins. Se apropia momentul zero? „Clonarea unui mamut pornind de la celule intacte – si mai important, de la un genom intact – va fi un proces extraordinar de greu, probabil chiar imposibil”, sustinea Love Dalén, paleogenetician la Muzeul de Istorie Naturala din Suedia. „Gasirea acestui mamut atat de bine conservat face lucrurile sa devina un pic mai posibile”, dar totusi extrem de greu de realizat, a mai adaugat el.
Dalén se refera la mamutul extraordinar de bine conservat descoperit recent pe o insula din Arctica, in largul coastei siberiene. O parte din acest mamut, o femela, era blocata in gheata, iar cand paleontologii care au facut descoperirea au incercat sa sparga aceasta gheata cu o dalta, a inceput sa curga sange. Totusi, chiar si acest tesut poate fi foarte afectat la nivel celular din cauza trecerii vremii.
Mamutul cu o vechime de 10.000 de ani nu a fost examinat de alti oameni de stiinta in afara celor care l-au descoperit, dar conform informatiilor furnizate de acestia gradul sau de conservare este de-a dreptul incredibil. Si cu toate acestea, sansele descoperirii unui exemplar de mamut perfect conservat sunt extrem de mici. Chiar daca mamutul a inghetat imediat dupa ce a murit, nu se poate sti, de-a lungul miilor de ani, prin cate procese de inghet/dezghet a trecut, procese care pot distruge celulele si informatia ADN. Or, pentru a putea clona un exemplar de mamut este nevoie de ADN intact care sa fie folosit la inlocuirea ADN-ului din ovule de elefant cu genomul de mamut si apoi de dezvoltarea embrionului intr-o femela de elefant purtatoare. Dar cat „traieste” ADN-ul pentru a putea fi folosit pentru reinvierea unei specii? Un studiu realizat in 2012 ajunge la concluzia ca in oase, jumatate dintre legaturile chimice care formeaza catena ADN se rup la 521 de ani dupa moarte, iar degradarea completa a materialului genetic intervine dupa aproximativ 6,8 milioane de ani. Asadar, pana la reusita unei „reinvieri” concludente nu ne putem bucura deocamdata decat de legendarele povesti biblice a lui Lazar si a Potopului.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii