DupA ce unii fizicieni au sustinut ca Teoria Relativitatii nu are legatura cu realitatea, cu lumea fizica, altii incearca, si azi, sa demonstreze ca lucrurile se petrec in Univers cam asa cum a prezis (?) Einstein in teoria sa.
O ultima descoperire in sensul demonstratiei acestui subiect este anuntata de AFP: „Albert Einstein are dreptate inca o data: o predictie a teoriei sale a relativitatii generale a fost testata cu succes in apropierea unei gauri negre supermasive situate in centrul galaxiei noastre, Calea Lactee”, dupa cum transmite Agerpres.
Asemenea incercari de a pune in acord o teorie nedemonstrabila cu realitatea fizica au mai avut loc in ultimele decenii. De data aceasta, in premiera, observatiile realizate cu ajutorul telescopului VLT amplasat in desertul Atacama din Chile „au scos in evidenta efectele relativitatii generale asupra unei stele care trecea prin campul gravitational intens al gaurii negre”, a anuntat recent Observatorul european austral (OEA).
Guy Perrin, unul dintre „parintii” instrumentului Gravity, care a permis obtinerea acestui rezultat, publicat recent in revista Astronomy&Astrophysics declara entuziasmat: „Am verificat o predictie importanta a teoriei relativitatii generale in mediul unei gauri negre, care este cea a inrosirii gravitationale”.
O gaura neagra este un obiect atat de dens incat impiedica orice materie sau lumina sa scape atractiei sale gravitationale. Aceasta este calificata drept supermasiva atunci cand masa sa este de la cateva milioane pana la cateva miliarde de mase solare.
O asemenea „gaura neagra” exista, chiar daca este invizibila, undeva in centrul galaxiei noastre, sunt de parere astrofizicienii care au si botezat-o: Sagittarius A*. Ea s-ar afla cam la 26.000 de ani-lumina (pentru a afla distanta in kilometri, inmultiti cu 300.000) si ar avea o masa echivalenta cu de 4 milioane mai mare decat cea a Soarelui nostru. In plus, este „inconjurata de o aglomerare de stele care ating viteze vertiginoase pe masura ce se apropie de ea”.
Concentrandu-se pe una dintre aceste stele, si anume una botezata S2, echipa internationala de astronomi, cu ajutorul interferometrului Gravity si a altor doua instrumente ale VLT, au surprins steaua inaintea si dupa trecerea ei prin dreptul lui Sagittarius A*, eveniment care a avut loc pe data de 19 mai.
Dat in folosinta din 2015, Gravity a mai observat trecerea stelei S2 in apropierea gaurii negre si in 2016 dar, cum sublinia Reinhard Genzel, de la Institutul Max Planck pentru fizica extraterestra de la Garching, celalalt „parinte” al lui Gravity, „de aceasta data, datorita perfectionarii instrumentelor, am putut observa steaua cu o precizie fara precedent”.
Mai aflam ca atunci cand S2 „a trecut la de 120 de ori distanta de la Pamant la Soare de gaura neagra (mai putin de 20 de miliarde de kilometri), viteza sa orbitala a atins 8.000 km/secunda, respectiv de 3% din viteza luminii. Conditii suficient de extreme pentru ca steaua S2 sa sufere efecte importante legate de relativitatea generala”.
Si ce spune teoria lui Einstein? Potrivit acesteia, dupa cum explica Guy Perrin, astronom la Observatoire de Paris-PS, „un corp masiv atrage lumina (curbeaza razele luminoase) sau incetineste timpul. Acest din urma efect este cel care duce la inrosire in apropierea Sagittarius A*”. „Atunci cand steaua se apropie de gaura neagra, ea pare mai rosie decat este in realitate, intrucat se produce un decalaj al lungimilor de unda spre rosu, din cauza atractiei gravitationale a gaurii negre”, a mai adaugat astronomul.
„Masuratorile noastre sunt total compatibile cu teoria lui Einstein”, spune Guy Perrin. „In schimb, teoria clasica a gravitatiei a lui Newton, testata si ea de astronomi, nu se impaca cu masuratorile noastre”.
De ce nu a primit Einstein Premiul Nobel?
E limpede, Teoria Relativitatii a lui Einstein e valabila pentru masuratorile cele mai recente de azi, dar este si valabila ca teorie? Si daca este cea mai fabuloasa teorie din istoria fizicii mondiale, de ce nu a primit Einstein premiul Nobel pentru aceasta fantastica teorie? E drept ca Einstein a castigat premul Nobel pentru fizica in 1921, dar pentru ipoteza sa privind constanta luminii, deoarece explica efectul fotoelectric pentru care experimentele lui Robert Millikan fusesera deja confirmate. Motivarea atribuirii Nobelului a fost: „pentru descoperirea legii efectului fotoelectric, prin care teoria cuantica a primit o noua confirmare deosebit de viguroasa”.
Un interesant articol semnat de cercetatorul Conrad Ranzan si publicat in cunoscuta publicatie Physics Essays in 2009 analizeaza cateva aspecte ale acestei controverse.
Din rezumatul articolului aflam: „Ceea ce urmeaza este analizarea unui numar de motive probabile si posibile pentru care Einstein nu a primit Premiul Nobel pentru faimoasele sale teorii despre relativitate; motive care includ un experiment istoric gresit interpretat, revendicari anterioare ale altor fizicieni, lipsa ingrijoratoare a mecanismelor cauzale pentru formularea fenomenelor, diferitele prejudecati si preocuparile comisiei de selectie a premiilor Nobel si prezentarea incompleta a teoriilor sale. In mod fundamental, relativitatea a fost (si este) o teorie nesprijinita de probe.
Relativitatea este o teorie care neaga prezenta eterului sau cel putin sustine ca el nu este detectabil; in timp ce in lumea reala exista rezultate pozitive care dovedesc prezenta acestuia, rezultate care au fost obtinute in mod repetat sub forma unei miscari eterice masurabile. Un cadru de referinta al eterului masurabil implica recunoasterea miscarii absolute. Einstein a negat miscarea absoluta. Atat relativitatea generala, cat si cea generala sunt, prin urmare, incomplete. In decizia de a nu i se acorda lui Einstein premiul Nobel pentru teoria sa a relativitatii au atarnat si rezultatele faimoaselor experimente ale lui Miller legate de curgerea eterului. Fizicianul american Dayton Miller, de-a lungul a mai multor ani, in primele trei decade ale secolului al XX-lea, a acumulat dovezi incontestabile ale fluxului de eter. A formulat si ecuatiile care utilizeaza miscarea in ceea ce priveste relatia eter-spatiu”.
Einstein si-a bazat teoria relativitatii pe absenta eterului si a miscarii absolute. „Einstein a inteles imediat ca teoria sa nu va sta in picioare daca atat de clamata descoperire a eterului va fi demonstrata (sau daca miscarea absoluta va fi vreodata detectata). De aceea, anuntarea existentei eterului, dovedita de Dayton Miller, i-a provocat o serioasa ingrijorare.
Intr-o scrisoare din iulie 1925, adresata lui Edwin E. Slosson, Einstein scria: „Parerea mea referitoare la experimentele (legate de eter) lui Miller este urmatoarea… Daca vor fi confirmate rezultate pozitive, atunci teoria mea despre relativitatea restransa, impreuna cu teoria generala a relativitatii, in forma actuala, vor fi invalidate”.
In iunie 1921, Einstein scria fizicianului Robert Millikan: „Cred ca am descoperit legatura dintre gravitatie si electricitate, care presupune ca experimentele lui Miller se bazeaza pe o eroare fundamentala. Altminteri, toata teoria relativitatii se prabuseste ca un castel din carti de joc”.
Robert S. Shankland a fost un discipol al lui Miller si un sustinator al eterului. „Numai ca dupa moartea lui Miller, Shankland, oportunistul care s-a folosit de tendinta populara, a schimbat partile si a devenit un sustinator neconditionat si un avocat al relativitatii lui Einstein.
Multi ani mai tarziu, in 1981, Shankland si-a exprimat explicit convingerea ca opozitia lui Miller l-a impiedicat pe Einstein sa primeasca premiul Nobel. In Arhivele Universitatii Case Western Reserve exista un interviu (realizat de Margaret Kimball, probabil un jurnalist) in care Shankland l-a invinuit pe Miller pentru ca a blocat acordarea Premiului Nobel lui Einstein pentru a sa Teorie a Relativitatii”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii