Incalzirea globala, considerata inca de multi oameni de stiinta sceptici un „moft” si ignorata total de miliarde de pamanteni, care continua sa polueze si sa aduca grave prejudicii mediului, este totusi un fenomen care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Fiindca efectele sale au inceput deja sa fie simtite si, cei care le vor resimti mai intai, intr-un mod funest, nu vor fi oamenii, daunatori naturii, ci ursii polari, parte a ei…
Gheata li se topeste ursilor sub talpi
Potrivit unui studiu realizat sub egida organizatiei World Wildlife Fund, rata de mortalitate a puilor de ursi polari din habitatul arctic este tot mai ridicata, din cauza distantelor tot mai mari pe care ei le au de strabatut, prin ocean. Desi excelenti inotatori, ursii polari vaneaza, se hranesc si nasc pui pe gheata sau pe pamant ferm, nefiind, in mod natural, creaturi acvatice. Rapoarte anterioare remarcasera, de asemenea, faptul ca uriasele mamifere polare sunt nevoite, adesea, sa inoate sute de kilometri pentru a ajunge la uscat sau la banchize, dar studiul recent dat publicitatii este primul care atrage atentia asupra riscului imens pe care inotul prelungit il reprezinta pentru puii de urs polar, pentru ca, epuizate, animalele sfarsesc de multe ori inecate, inainte de a mai ajunge la vreun tarm. „Schimbarile climatice fac, pur si simplu, ca gheata sa li se topeasca ursilor, obligandu-i sa inoate mai mult decat stramosii lor, pentru a-si gasi adapost si hrana”, afirma conducatorul studiului, Geoff York.
Pentru a colecta date despre aceasta specie reprezentativa a gheturilor arctice, York si echipa lui au folosit sateliti de comunicatie si au urmarit timp de sase ani viata a 68 de femele de urs polar, dotate cu zgarzi cu GPS. Ei au ajuns la concluzia ca, spre deosebire de generatiile precedente, ursii polari din zilele noastre sunt nevoiti sa inoate si pana la 50 km pe zi, pana sa gaseasca o suprafata de uscat, fie ea acoperita de gheata, roca sau pamant.
Inotand pana la epuizare
Unii dintre ursi ar putea fi considerati chiar, apreciaza specialistii, veritabili campioni la… maraton acvatic, ei reusind sa strabata chiar si pana la 700 de km in doua saptamani. Dar, din pacate, nu toate cursele au avut un final fericit: la inceputul studiului, dintre cele 68 de femele dotate cu cipuri electronice 11 aveau pui mici. Cinci dintre ele si-au pierdut puii in timpul peregrinarilor prin ocean, ceea ce inseamna o rata a mortalitatii de 45%, mult mai mare decat cea de 18%, inregistrata in cazul puilor ale caror mame nu au fost obligate sa strabata distante lungi, in cautarea hranei. „Ursii nu sunt atat de bine adaptati la mediul acvatic cum ar putea fi tentati sa creada unii dintre noi. De fapt, ei sunt foarte asemanatori cu oamenii, au fose nazale ca si noi si nu si le pot inchide, atunci cand se afla in apa. De aceea, daca se afla in plin ocean si izbucneste o furtuna, sansele lor de supravietuire sunt destul de reduse”, precizeaza York.
In plus, exista si alti factori ostili puilor de urs polar. Steve Amstrup, fost membru al U.S. Geological Survey si actualmente presedinte al asociatiei ecologiste Polar Bears International afirma ca „puii de urs nu au suficienta grasime si, prin urmare, nu dispun de o izolatie termica eficienta, fiind mult mai expusi hipotermiei, din cauza inotului prelungit in ape foarte reci. In plus, din aceasta cauza flotabilitatea lor are de suferit si puii isi mentin capul la suprafata, deasupra apei, mult mai greu decat animalele adulte”.
Informatiile transmise de sateliti demonstreaza ca topirea calotei glaciare a atins un nivel record, iar tendinta de diminuare a ei continua, intr-un ritm alarmant, odata cu reducerea populatiei de ursi polari. De altfel, superbul animal al gheturilor care numai vesnice nu mai sunt a fost pus pe lista speciilor protejate in Alaska si, luna aceasta, Canada a luat o decizie similara. Va fi, oare, suficient spre a-l salva?
GABRIEL TUDOR
Comentarii