La auzul unei asemenea ipoteze, orice istoric constiincios ar stramba din nas, convins ca este vorba despre o „gogorita”. Dar lucrurile nu stau chiar asa, caci in aceasta ipoteza ar putea exista mai mult decat un sambure de adevar. E drept, nu toti chinezii ar putea descinde din romani, ci doar o populatie din nord-vestul Chinei, populatie ce face, de mai bine de un an, obiectul investigatiilor unei echipe internationale de antropologi.
Populatia la care ne referim traieste in satul Liqian, in desertul Gobi, la 300 de kilometri de cea mai apropiata asezare urbana si numara in prezent cateva sute de suflete. Desi vorbesc limba chineza, acesti oameni au niste trasaturi fizice care ii deosebesc net de conationalii lor: inaltime de peste 1,80 m, ochi verzi, nasul drept si mare, par blond.
Caracteristicile rasei galbene, aparute ca urmare a inrudirii oamenilor din Liqian cu populatia chinezeasca „autentica”, de-a lungul vremii, abia daca se disting. „Cred ca ne tragem din legionarii romani. Altfel nu am arata astfel, am fi precum ceilalti chinezi”, spune Song Guorong, un barbat de 48 de ani, cu ochi albastri si cu parul castaniu, cu nimic deosebit de un taran din Campania, de pilda. Ca exista o legatura intre cele doua popoare orice vizitator al satului isi poate da seama, admirand statuile aflate in centrul asezarii – un legionar roman stand langa un invatat confucianist si o femeie musulmana – simbol al armoniei rasiale depline.
Mercenari prin pustiurile Asiei
Primul care a avansat ipoteza socanta ca satenii din Liqian ar putea fi urmasi ai soldatilor romani a fost Homer Dubs, profesor la Oxford. In anul 1950, el a descoperit, calatorind in China, marturii privind o batalie intre chinezi si huni, in armata acestora din urma luptand si legionari romani. Dubs a facut imediat legatura cu prizonierii luati de parti, in timpul razboiului purtat cu Crassus, in anul 53 i.Ch.
Tenacele istoric britanic a ajuns la concluzia ca unii dintre acesti prizonieri au reusit sa evadeze, formand o trupa de mercenari care, cincisprezece ani mai tarziu, vor lupta alaturi de huni, impotriva chinezilor, la Zhizhi. Invinsi, romanii, care luptau, spun cronicile chineze, „ca un arici cu tepii risipiti” – probabil traditionala lor formatie de lupta, numita „tortuga”, cu scuturile lipite unele de altele sau puse deasupra capetelor si sulitele iesind in exterior – au fost capturati si asezati in satul Liqian.
Astazi, savantii au prelevat probe de sange de la potentialii lor urmasi, probe pe care le vor compara cu ale unor italieni „get-beget”, pentru a se sti daca exista o legatura intre cele doua populatii. Profesorul chinez Xie Xiaodong, un genetician de la Universitatea Lanzhou, se arata insa sceptic fata de acest val de entuziasm: „Chiar daca acesti soldati proveneau din Imperiul Roman, nu inseamna ca erau romani. Imperiul recruta numeroase trupe din randurile populatiilor raspandite de-a lungul si de-a latul sau”.
Gabriel TUDOR
Comentarii