DupA modelul imprumutat din pieTe, unde produsele sunt cantarite mai mult sau mai putin exact, tot asa si oamenii de stiinta incearca sa cantareasca galaxiile. Dar cat de precisa este aceasta operatie?
De secole, omul foloseste cantarul. Dar doar de curand, unii cercetatori tintesc mai sus: mai exact, spre abis, si mai exact, spre Univers. Nu doar sa-l contemple, ci ca niste adevarati semizei, chiar sa-l… masoare, sa-l… cantareasca, sa-i… dea de cap!
E vorba de o categorie mica de cercetatori care se autointituleaza fizicieni teoreticieni, pentru care nu realitatea observabila conteaza, asa cum conta pentru Galilei, ci calculele matematice, transformate in modele matematice, prelucrate apoi pe computer.
Nu stim daca rezultatele comunicate de acestia sunt reale, se invoca doar interminabile si incomprehensibile formule, dar ele sunt anuntate de media globala, insa, cu o frenezie demna de cauze mai bune.
Astfel aflam, de pilda, ca „o retea internationala de radiotelescoape a obtinut prima imagine a orizontului evenimentului unei gauri negre”, dupa cum transmite Agerpres. Imaginea a fost prezentata pe 10 aprilie, „in cadrul mai multor conferinte de presa desfasurate simultan in diverse parti ale lumii”.
Motivul pentru care a produs asemenea frisoane imaginea cu pricina, este acela ca proiectul international, denumit Event Horizon Telescope (EHT), „a reusit sa confirme predictiile formulate de Einstein cu privire la modul in care lumina se comporta in apropierea acestor obiecte supermasive si superdense”!
Suntem, asadar, in faza confirmarii (!?!) unor teorii matematice prin calcule matematice!
In premiera a fost prezentata, cu aceasta ocazie, si o imagine a „unei gauri negre”! Lasand la o parte faptul ca nu toti astrofizicienii sunt convinsi ca exista „gauri negre”, cum chiar si „parintele” lor spiritual, Stephen Hawking, a fost nevoit sa recunoasca, intrebari fundamentale din fizica cu privire la gaurile negre asteapta inca raspunsuri, se afirma pe situl LiveScience.
Adeptii lui Hawking, caci ca si in politica, si in stiinta exista tabere si tabere (!), se arata insa incantati la maximum. „Pe o scara de la zero la uluitor, a fost uluitor”, comenta Erin Bonning, astrofizician si specialist in gauri negre de la Universitatea Emory, din Atlanta, statul Georgia, SUA, pentru LiveScience.
Va fi rescrisa fizica, in urma acestei „descoperiri”? Nicidecum si nici macar fizica teoretica nu va suferi modificari, spun specialistii. De ce?
Pentru ca in ciuda tam-tam-ului mediatic usor exagerat, anuntul „s-a dovedit a fi aproape complet lipsit de informatii stiintifice noi si relevante despre gaurile negre. Fizica nu trebuie rescrisa in virtutea descoperirilor realizate de EHT. Nu a fost identificata nici macar vreo caracteristica exotica a gaurilor negre. Pana si imaginea obtinuta nu este in sine diferita fata de numeroasele ilustratii cu gauri negre din literatura de specialitate si din cea populara. Poate singura diferenta cu adevarat importanta este ca aceasta imagine este cu mult mai neclara”. Voila!
Se astepta, dupa atat de multa valva, ca „echipa EHT sa poata oferi indicii noi sau chiar raspunsuri la trei intrebari fundamentale despre gaurile negre. Deocamdata aceste intrebari raman fara raspuns”, subliniaza dezamagita cealalta tabara.
Si care ar fi intrebarile, in continuare, fara raspuns?
Una ar fi despre modul in care „sunt produse jeturile imense de materie fierbinte si radiatii”.
Teoria spune ca „toate gaurile negre supermasive atrag materia din apropiere si inghit cea mai mare parte a ei (care ajunge dincolo de orizontul evenimentului, intr-un spatiu in care toate legile fizicii si matematicii inceteaza sa existe), iar o mica parte este expulzata in spatiu cu viteze apropiate de cea a luminii, rezultand ceea ce astrofizicienii denumesc jeturi relativiste”. Asta se intampla cu „gaura neagra din centrul galaxiei Virgo A (denumita si Messier 87), celebra printre astrofizicieni pentru impresionantele jeturi pe care le degaja si care sunt atat de mari si puternice incat parasesc galaxia, ajungand in spatiul intergalactic”.
Fizicienii cunosc in mare acest fenomen, dar „nu stiu cu precizie detaliile acestuia, iar imaginea realizata in cadrul proiectului EHT si studiul ce o insoteste nu ofera nimic nou despre aceste detalii”. Si atunci, „cum se impaca relativitatea generala cu mecanica cuantica”?
Lumea stiintifica se astepta ca „descoperirea” anuntata de EHT sa faca lumina in problema „unificarii celor doua mari teorii din fizica, deocamdata disonante – fizica macro, a gravitatiei si fizica micro, a bizarei lumi cuantice”.
De mai bine de un secol fizicienii lucreaza folosind doua seturi de reguli diferite: relativitatea generala si mecanica cuantica. Toate bune si frumoase, problema este ca „relativitatea nu poate explica comportamentul cuantic al particulelor, iar mecanica cuantica nu poate explica gravitatia. O teorie care sa uneasca taramul scindat al fizicii ar presupune explicarea conceptului de gravitatie cuantica”.
Deocamdata si autorii studiului sunt sceptici ca acest lucru se va intampla in viitor, chiar si atunci cand telescoapele EHT se vor moderniza.
O teorie confirmata?
Celebrul fizician teoretician Stephen Hawking a lansat asa numita teorie a „radiatiei Hawking”. Conform acesteia „gaurile negre nu sunt complet negre, ci emit cantitati mici de radiatii de-a lungul timpului. Astfel, in cazul in care o gaura neagra supermasiva nu se hraneste, pierde constant energie ajungand sa se evapore”.
Interesant ca nici macar rezultatul proiectului EHT „nu confirma, dar nici nu infirma teoria lui Hawking”, necum sa vorbeasca de vreo „gaura neagra” evaporata!
Cate cuvinte valoreaza o imagine
Practic, gaurile negre supermasive, asa cum este cea din galaxia Virgo A, „emit doar cantitati infime de radiatie Hawking relativ la dimensiunea lor… si exista sanse foarte mici sa putem detecta vreodata stralucirea slaba a radiatiei Hawking pe suprafata aparenta a orizontului evenimentului”.
Pana la urma, se intreaba cercetatorii, „ce am aflat din aceasta imagine?”
In primul rand, ar fi fost reconfirmata teoria Relativitatii Generale a lui Einstein. Forma umbrei sau siluetei gaurii negre este un cerc perfect, exact asa cum Einstein si mai multi fizicieni care au lucrat cu ecuatiile relativitatii generale au prezis.
Dar exista si o implicatie practica a aceastei imagini. Ea, citim, „le-a permis fizicienilor sa calculeze cu precizie masa gaurii negre supermasive care se afla la o distanta de peste 54 de milioane de ani-lumina, in inima galaxiei Virgo A.
Aceasta gaura neagra este de 6,5 miliarde de ori mai grea decat Soarele. Faptul ca s-a reusit calcularea masei sale este un lucru extrem de important pentru ca ar putea schimba modalitatea in care sunt „cantarite” si alte gauri negre supermasive.
Ce sa zicem? Ne ia durerea de cap cand trebuie sa calculam distanta reprezentata „de peste 54 milioane de ani-lumina” si cu atat mai mult „greutatea” unei gauri negre, „pe care o vedem, si nu e”, cum zicea poetul nostru national.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii