Continuam prezentarea seriei descoperirilor stiintifice ale ultimului deceniu, dupa o lista publicata de revista National Geographic. De la vechile civilizatii terestre, la descifrarea misterelor Universului.
Nemaivazutul Univers
Anii 2010 au adus cu ei cateva observatii majore care revolutioneaza studiul nostru asupra Universului. In 2013, Agentia Spatiala Europeana a lansat Gaia, o nava spatiala care inregistreaza masuratori culese de la peste un miliard de stele aflate in galaxia noastra, Calea Lactee, precum si date despre viteza de deplasare a peste 150 de milioane de stele.
Acesta a fost doar inceputul. Gaia scaneaza cerul de sapte ani si va continua sa faca acest lucru cel putin pana in 2022.
Cu setul de date culese pana in 2018, oamenii de stiinta au realizat un film 3D al galaxiei noastre, oferind o privire fara precedent asupra modului in care galaxiile se formeaza si evolueaza in timp.
Intre timp, o echipa de astronomi a combinat setul de date obtinute de Gaia cu mai multe masuratori terestre in infrarosu folosind un cod computerizat numit StarHorse. Codul compara observatiile directe cu modelele stelare pentru a determina temperatura suprafetei acestora, disparitia si o estimare imbunatatita a distantei pana la stele. Ca rezultat, astronomii au obtinut o estimare mult mai buna a distantelor pana la aproximativ 150 de milioane de stele, in unele cazuri, imbunatatirea fiind de pana la 20 la suta sau chiar si mai mult. Acest lucru le-a permis cercetatorilor sa urmareasca distributia stelelor din Calea Lactee la distante mult mai mari decat este posibil doar cu datele originale culese de Gaia.
„Cu datele Gaia, puteam cerceta o zona din jurul Soarelui de aproximativ 6500 de ani-lumina, dar acum, cu noul nostru catalog, putem extinde aceasta „sfera Gaia”de trei sau patru ori, ajungand la centrul Caii Lactee, explica co-autorul unui studiu, Cristina Chiappini, de la Institutul de Astrofizica Leibniz din Potsdam, Germania, unde a fost coordonat proiectul.
In centrul galaxiei noastre, datele releva in mod clar prezenta zonei intinse, de forma alungita, creata de stele, numita bara galactica. „Stim ca galaxia noastra are o bara galactica, ca si alte galaxii spirale cu bara, dar pana acum am avut doar indicatii indirecte din miscarile stelelor si gazelor sau din datele stelelor analizate in infrarosu. Este prima data cand vedem ba-ra galactica in spatiul tridimensional, bazata pe masuratori geometrice ale distantelor stelare”, spune astronomul Friedrich Anders, coautor al studiului.
„In cele din urma, suntem interesati de arheologia galactica: vrem sa reconstituim modul in care s-a format si a evoluat Calea Lactee si, pentru a reusi acest lucru, trebuie sa intelegeti istoria fiecaruia dintre componentele sale”, declara Cristina Chiappini.
„E drept, inca nu este clar cum s-a format bara, acea zona gigantica de stele si gaze care se roteste in jurul centrului galaxiei, dar cu datele Gaia si cu cele obtinute din alte observatii, in urmatorii ani vom reusi sa aflam”, mai spunea cercetatorul.
In 2018, oamenii de stiinta au lansat versiunea finala a masuratorilor realizate de satelitul Planck ale universului timpuriu, care contine indicii vitale asupra obiectelor cosmice, structurii si vitezei de expansiune a acestora. In mod surprinzator, rata de expansiune pe care a „vazut-o” Planck difera de cea cunoscuta, ceea ce duce la o potentiala „criza in cosmologie” care ar putea necesita o noua fizica pentru a o explica.
Tot in 2018, Dark Energy Survey care utilizeaza telescopul Victor M. Blanco de 4 metri situat la Observatorul Interamerican Cerro Tololo (CTIO) din Chile, echipat cu o Camera de Energie Intunecata (DECam), a publicat primul sau lot de date, de mare ajutor la investigarea dinamicii expansiunii Universului si a tiparelor ascunse in structura Universului.
In fine, sa mai amintim ca in aprilie 2019, oamenii de stiinta au dezvaluit prima imagine a siluetei unei gauri negre, realizata cu ajutorul telescopului Event Horizon, care consta dintr-o retea globala de radiotelescoape, despre care am scris si noi anul trecut, care a privit in inima galaxiei Messier 87.
Arta straveche in lumina reflectoarelor
Descoperirile din intreaga lume au intarit faptul ca arta – sau cel putin desenele rupestre – a fost un fenomen mai vechi si mult mai raspandit decat s-a crezut.
In 2014, cercetatorii au aratat ca imprimeurile palmare si o pictura de „cerb-porc” realizate pe roca in pestera Maros din Sulawesi aveau o vechime de cel putin 39.000 de ani, demonstrand astfel ca ele erau la fel de vechi ca cele mai vechi picturi rupestre din Europa.
Apoi, in 2018, cercetatorii au anuntat descoperirea artei rupestre in Borneo, cu o vechime intre 40.000 si 52.000 de ani, impingand si mai departe originile picturii figurative. Apoi, o alta descoperire din 2018 in pestera Blombos din Africa de Sud, un fragment de piatra pe care sunt desenate cu rosu doua linii care se intersecteaza, care ar avea o vechime de aproximativ 73.000 de ani, ar putea fi cea mai veche inscriptie din lume. In schimb, alte descoperiri controversate au starnit vii dezbateri stiintifice privind abilitatile artistice ale neanderthalienilor.
In 2018, cercetatorii au descoperit in Spania pigmenti si scoici marine perforate, care se presupune ca aveau o vechime de 115.000 de ani, adica din vremea cand in Europa traiau doar neanderthalieni.
In acelasi an, un alt studiu a sustinut ca unele dintre picturile rupestre din Spania au o vechime de 65.000 de ani. Multi specialisti in arta rupestra au contestat descoperirea, dar daca datele sunt corecte, ele ar putea fi prima dovada a picturilor rupestre din Neanderthal.
Si in 2016, cercetatorii au anuntat ca pestera Bruniquel din Franta ascunde cercuri misterioase formate din stalagmite. Ciudatele inele au o vechime de aproximativ 176.000 de ani, se afirma intr-un studiu publicat in Nature, si daca inelele ar fi fost construite de o specie bipeda, asa cum suspecteaza arheologii, atunci ele ar putea fi doar opera neanderthalienilor, rudele noastre antice care se dovedesc a fi mult mai „umane” decat se anticipase.
„Aceasta descoperire ofera dovezi clare ca neanderthalienii aveau capacitati umane reale in planificarea si constructia structurilor „de piatra” si ca unii dintre ei au patruns adanc in pesteri, unde iluminatul artificial ar fi fost esential”, era de parere paleoantropologul Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturala din Londra.
Cu toate acestea, de ce s-au aventurat adanc in intuneric neanderthalienii si au construit astfel de structuri elaborate ramane o enigma. Asta in cazul in care nu se ia in calcul presupunerea ca cercurile au fost facute de ursii care populau candva aceste pesteri.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii