Odata cu deschiderea Cutiei Pandorei, a fost declansat un razboi pe viata si pe moarte intre fiinta umana si cele mai bizare vietuitoare conditionate sa supravietuiasca doar parazitandu-ne corpul. Daca, de pilda, un purice il mai reperam cu ochiul liber si-l putem starpi relativ usor, mult mai complicat e cu invadatorii microscopici, capabili sa puna stapanire, practic, pe intreg organismul nostru. Situatie in care se naste o intrebare justificata: cum se face ca, de-a lungul timpului, miile de specii reunite in armate uriase nu au reusit sa extermine gazdele parazitate?
Terminatorii din noi
Motivul tine de o logica pe care se pare ca o stapanesc si terminatorii din noi. Daca ar distruge toti membrii speciei parazitate, ar fi ca un fel de sinucidere in masa, intrucat agresorii si-ar epuiza astfel sursele de subzistenta. Or, asa ceva nu se intampla in lumea vie, de cat – probabil – in cazul anumitor segmente din populatia umana, mai putin interesate de perpetuarea speciei si mai mult de a trai ele bine, astazi.
Pe de alta parte, in ciuda reputatiei negative, marele clan al parazitilor include mai mult cautatorii de hrana, decat ucigasi in serie. Majoritatea prefera sa se instaleze confortabil in corpul gazdei si sa se alimenteze cu ceea ce gasesc aici. E ceea ce fac virusii, anumite bacterii, unii viermi intestinali etc., iar o actiune a lor in forta ar fi similara cu cea a unui om care-si incendiaza propria casa.
„Discriminari” patologice
Totusi, e sigur ca parazitii au si capacitatea de a ucide. De pilda, virusii gripei fac anual 250.000-500.000 de victime in intreaga lume. (Cu totul altceva s-a intamplat in 1918-1920, cand asa-numita gripa spaniola a lichidat intre 20 si 40 de milioane de persoane!) Un alt exemplu e paludismul, care are la origine microorganismul numit plasmodium si e transmis de tantari, provocand in tarile tropicale peste 2 milioane de decese.
Insa, in realitate, 99% din cei parazitati supravietuiesc, victime cazand de obicei copii sub 5 ani. De la o asemenea situatie porneste si butada „oamenii nu sunt egali in fata parazitilor”, care circula printre cercetatori. Intr-adevar, varstnicii, copiii mici, persoanele deja slabite de alte boli prezinta o vulnerabilitate sporita la astfel de agresiuni. Desi parazitul nu ucide „cu premeditare”, neavand in acest sens… nici un interes. La modul foarte serios, specialistii pun agresivitatea neobisnuita, manifestata uneori de minusculele bestii, pe seama unui gen de „greseala de tinerete”.
Imblanzirea ucigasilor nevazuti
Aratam ca exista si anumite situatii – sa le spunem atipice – cand atacatorul se indreapta catre o specie nevizata pana atunci, cu o ferocitate extrema. De pilda, Ebola actioneaza asupra omului de numai 30 de ani, dar fara mila: in Africa ecuatoriala, virusul ucide in opt cazuri din zece. Dupa cateva generatii, si parazitii se mai „molesesc”. In anii 1950, in Australia s-a introdus un virus care decima iepurii.
Daca la inceput a facut ravagii, dupa cativa ani si-a incetinit veritabilul blitzkrieg, profitand de durata de viata mai lunga a gazdelor mamifere, pentru a se reproduce linistit. Asadar, o noua tactica de asigurare a perpetuarii optime a speciei, insa nu cea mai spectaculoasa. Toxoplasma e un parazit ce poate produce orbirea sau malformatii la noul-nascut.
Uneori, el isi provoaca destinul, incepandu-si existenta – de pilda – intr-un sobolan, pe care il „convinge” sa nu mai fuga de pisici. Scopul jocului cu moartea: schimbarea gazdei, unde va gasi conditii mai bune. La oamenii parazitati de toxoplasma s-au inregistrat mai multe accidente de masina decat normal, ceea ce sugereaza un mecanism infailibil al luptei pentru supravietuire. Lupta in care omul nu e nici pe departe un invingator incontestabil.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii