Perpetuarea speciilor faunei si florei terestre se realizeaza datorita caracterului bisexual al acestora. Foarte putinele exceptii nu fac decat sa confirme regula, ele reprezentand forme de adaptare la anumite conditii de viata neobisnuite. Exista insa si un regn neinsufletit, considerat de om neinsufletit, care insa – oricat de bizar si de incredibil ar parea – se poate „inmulti” tot datorita unui bisexualism specific. Mariajul ghetarilor, caci despre ei este vorba, are, pe post de nas si de moasa, omul.
Visul alb al inaltimilor
Climatologii din intreaga lume trag semnale de alarma tot mai puternice (si in mod absolut justificat) in legatura cu topirea gheturilor vesnice si a ghetarilor; cei din Alpi, zapezile de pe Kilimanjaro si alte zone similare constituie oglinda fidela a consecintelor unor activitati umane iresponsabile. Totusi, in regiunea pakistaneza Baltistan, la vest de Himalaya se afla satul Hussainabad, ai carui locuitori „casatoresc” gheata masculina cu gheata feminina, obtinand astfel ghetari adevarati. Cel din zona unde se afla satul si-a marit in numai cativa ani suprafata de 30 de ori!
Nu e o fabulatie: ghetarii pot fi „cultivati”, ei crescand la fel ca arborii sau ca florile. Se poate vorbi despre o traditie in acest sens si totodata despre o necesitate vitala. In muntii Baltistanului, precipitatiile cad doar la altitudini mari, vaile ramanand vara uscate si calde. De aceea, pentru irigarea culturilor, se recurge la apa rezultata din topirea ghetarilor. De aici, si grija deosebita fata de sanatatea acestora si fata de reproducerea lor.
Casatorie la rece
Pentru localnici, fiecare ghetar are sex: barbatesc sau femeiesc. E suficient sa-i priveasca si isi dau seama cum stau lucrurile. „Femelele” se disting prin frumoasa lor culoare alba, ca si prin gheata lipsita de impuritati. „Masculii” au o culoare mata, din cauza pamantului si a pietricelelor din interior si de la suprafata. Interesant e ca glaciologii fac o deosebire similara. Ei spun ca prima categorie se apropie de tipul ghetarilor clasici (cum sunt cei din Alpi). La altitudini mari, zapada cazuta nu se topeste in intregime si se taseaza sub propria greutate, devenind atat de densa, incat se transforma in gheata.
Fenomenul, repetat ani la rand, da nastere ghetarilor – sursa de apa pentru oamenii din Baltistan. Ghetarii „masculi” sunt numiti de oamenii de stiinta ghetari pietrosi, deoarece gheata este amestecata cu pietris si stabilita pe stratul de pamant inghetat (permafrost). Protectia stratului exterior de minerale face ca acestia sa nu se topeasca nici vara, lipsindu-i astfel de apa pe localnici. De aceea, ei fac mariajul celor doua tipuri.
Pana cand soarele-i va desparti…
Ideal este ca uniunea sa se realizeze pe un versant nordic, oricum, la altitudini de peste 4.000 metri, unde ninge abundent. E de preferat sa existe aici si un mic ghetar „mascul”. Inainte de sosirea iernii, localnicii aduc 120 de litri de apa si 300 kg de gheata din fiecare sex, luata din ghetarii existenti. Acestea se pun in gropi sapate in sol, apoi se acopera cu carbune si cu pietris, ca protectie impotriva soarelui. Mai departe, timpul isi face treaba. Dupa trei-patru ani, ghetarul „mascul”, bucatile din ghetarul „femela”, zapada si pietrele adunate treptat formeaza o masa compacta enorma.
Zapada cazuta si aerul rece captiv in amestecul amintit fac sa se nasca astfel pretioasa sursa de apa, dupa un mecanism inca nedescifrat de cercetatori. Important e ca merge! Un ONG pakistanez a „construit”, de altfel, peste 80 de asemenea ghetari, pentru irigarea satelor din zona. In anii urmatori, se doreste extinderea veritabilei industrii si chiar exportarea ei. Au nevoie de ea si alte zone aride si muntoase, cum sunt Anzii Cordilieri si cum vor fi, din pacate, inca vreo cativa masivi de pe glob, afectati de incalzirea climatica.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii