„Abominabilul om al zapezilor” „2500, in dreapta mea… Ah! 3000 in centru… Cine ofera mai mult? 3500? Adjudecat!” Intr-o sala de licitatie cum e, de pilda, Christie’s, acest gen de monolog nu e catusi de putin surprinzator. Ceea ce e insolit, e faptul ca obiectul supus licitatiei e doar o fotografie. A unei amprente lasate de Yeti, acest „abominabil om al zapezilor”, cum e supranumit. O amprenta impresionanta, de marimea unui tarnacop. Fotografia exista, dar cel care ar fi lasat-o e de negasit. Bizar e faptul ca populatiile din Himalaya au furnizat marturii conform carora creatura a fost observata din vremuri stravechi. Nimeni insa n-a reusit sa puna mana pe vreun individ. Si nici sa intre in posesia unei dovezi care sa-i ateste existenta. Ce e, insa, cu aceasta fotografie?
A fost facuta in 1951 de alpinistul englez Eric Shipton. Se vede o urma de laba umanoida, de o marime impresionanta. Adeptii ipotezei, Yeti, spun ca doar un biped necunoscut a putut lasa o astfel de urma in zapada. Unii oameni de stiinta estimeaza ca aceasta poate apartine unui animal cunoscut, precum ursul brun din Himalaya. In afara cazului in care echipa de alpinisti, condusa de Shipton, ar fi zarit intr-adevar nu doar urmele ci si creatura. Zecile de expeditii care au urmat prin 1960 nu s-au soldat cu un astfel de eveniment.
De ce prin anii ’50, Yeti a fost pus astfel in evidenta? Probabil pentru ca atunci au inceput primele escaladari in Himalaya, iar occidentalii asteptau relatarea unor evenimente deosebite. Everestul, „acoperisul lumii”, devine o sursa grasa de povestiri spectaculoase care apar in ziare, reviste, carti. Unele dintre ele il au ca personaj principal pe omul zapezilor. Ziarul englez Daily Mail finanteaza doua expeditii in Himalaya, in 1954 si 1955. Unii dintre participanti au pretins ca au vazut silueta unui umanoid.
Altii se intorc cu fotografii, de genul celei vandute la Londra. Altii sunt mai convingatori, prezentand trofee incitante: trei scalpuri, pastrate in manastiri nepaleze, „supervizate” de calugari care ar fi declarat ca relicvele au apartinut unor Yeti. Unul dintre cei mai faimosi criptozoologi, belgianul Bernard Heuvelmans, va reduce la tacere entuziasmul fanilor acestei creaturi. In 1961 descopera faptul ca aceste scalpuri sunt de fapt prelevate de la capre.
Asadar, Yeti e pura fictiune? Unii continua sa creada in existenta sa. Cu atat mai mult, cu cat apar noi „dovezi”. Pe site-ul sau de Internet Michel Raynal prezinta fire de blana aduse dintr-o expeditie din Nepal care au fost studiate la Muzeul National de Istorie Naturala. Verdictul? Acesti peri ar apartine unui primat roscat, apropiat urangutanului. Atat si nimic mai mult. Legenda „vie” a lui Yeti, continua…
Un monstru cu o singura orbita
„Ai ochi frumosi”… Iata un compliment, o constatare, o declaratie de dragoste obisnuite. Acest gen de politete sau curtoazie n-ar putea fi facut unui colos precum Polifem. Sa ne amintim: In „Odiseea” lui Homer, acesta e un urias, cu un singur ochi, care traia pe o insula pe care autorul nu o numeste (se presupune ca ar fi Sicilia). Cand Ulise si tovarasii sai debarca pe acest pamant, sunt capturati de ciclop. Dar siretul Ulise, pentru a-si elibera echipajul, il imbata pe Polifem si-i strapunge ochiul cu un tarus. O legenda care se sprijina pe fictiune?
Grecii Antichitatii aveau motive serioase sa creada in existenta acestui gen de monstri. Navigand intre insulele din Mediterana, au descoperit cranii neobisnuit de mari, cu o singura orbita. Cui puteau apartine aceste relicve? Evident, ciclopilor, in viziunea lor. In Evul Mediu au fost descoperite alte cranii de acest gen, in Palermo (Sicilia). Poetul Boccacio (1313-1375) a semnalat acest lucru prin cuvintele: „A fost gasit scheletul lui Polifem!” Acum, nu mai exista nici o indoiala: ciclopii sunt creaturi mitologice. Craniile descoperite in Sicilia si in alte insule mediteraneene apartin de fapt… elefantilor preistoriei pitici. Gaura din crestetul capului lor nu corespunde ochiului de ciclop, ci amplasamentului foselor nazale ale animalului. In Antichitate nimeni nu s-a preocupat de studiul anatomiei elefantilor.
DORIN MARAN
Comentarii