• Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
magazin
Abonamente
Nici un rezultat
Toate rezultatele
luni, 11 mai 2026
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele
luni, 11 mai 2026
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Prima pagină » Monstrii, legenda si realitate

Monstrii, legenda si realitate

20 februarie 2023
in Stiinta
A A

Omenirea a fost dintotdeauna fascinata de lucrurile pe care nu si le-a putut explica. De la monstri adâncurilor si cercurile misterioase din lanurile de cereale pâna la „fata omului de pe Marte” si disparitia Atlantidei.

 Lucrurile inexplicabile, misterioase si ascunse au fost transferate de oamenii timpurilor stravechi, de acum 5.000-6.000 de ani în lumea povestilor mai mult sau mai putin înfricosatoare.

 Daca restrângem domeniul inexplicabilului la monstri, de pilda, stim ca mitologiile din întreaga lume includ povesti cu creaturi ciudate si terifiante, inclusiv, sa spunem,  Minotaurul, acea creatura jumatate taur, jumatate uman din miturile grecesti, Golemul viu din lut al traditiilor evreiesti, elfii britanici sau dragonii chinezesti.

 Desi acesti monstri sunt catalogati azi, în lumea tehnologiilor digitale, în mod evident drept fictiuni, nu mai târziu de acum un secol-doua credinta ca acesti monstri exista cu adevarat era comuna, scrie Live Science.

 Monstrii moderni nu sunt chiar atât de fantastici dar, în timp ce majoritatea oamenilor se îndoieste de existenta lor, unii sunt siguri ca monstri necunoscuti locuiesc undeva anume de unde sunt scosi la lumina de frenezia mass-media, periodic.

 Când stirile devin terne si neinteresante, monstrii coloreaza planeta în culorile misterului. Asa ca, din când în când, mai apare un videoclip neclar cu o momâie în apele lacului Ness, sau fotografia realizata de un vânator de senzatii tari, a unei creaturi etichetate drept un monstru urias, chiar daca mai scump la vedere.

Bigfoot

 Este cunoscut nu pentru ceea ce este (din moment ce nimeni nu stie cu siguranta ce este, sau daca exista), ci pentru ceea ce se presupune ca lasa în urma: urme de labe uriase. Imaginea lui Bigfoot nu exista în miturile antichitatii, dimpotriva este un mit recent care se datoreaza, în mare parte, unui scurtmetraj realizat în 1967 în Bluff Creek, din California. Aceasta este filmarea clasica a lui Bigfoot, care prezinta o creatura blanoasa, de marimea unui om, care trece printr-o poiana. Filmul nu s-a dovedit niciodata autentic si multi banuiesc ca e vorba despre o farsa.

 Este foarte ciudat ca filmul cu pricina ramâne cea mai buna dovada pentru Bigfoot chiar si 50 de ani mai târziu, în ciuda faptului ca, între timp,  camerele video sunt mai bune, mai ieftine si la îndemâna oricui. Cu siguranta ca daca nu ar fi fost o pacaleala, pâna azi cineva ar fi înregistrat un film la fel de bun sau chiar mai bun decât cel de atunci.

 Poate cea mai uimitoare calitate a lui Bigfoot este capacitatea sa de a nu lasa curiosilor dovezi concrete ale existentei lui. Cu alte cuvinte, nu au fost gasite oase, dinti, exemplare vii sau moarte. Dupa o estimare, ar trebui sa existe sute de mii de Bigfoot în America de Nord, dar nici unul dintre ei nu a fost lovit de o masina, împuscat de un vânator sau gasit mort de un excursionist.

Vampiri

 La un secol dupa ce Bram Stoker si-a modelat personajul Dracula dupa voievodul român Vlad Tepes, fiul lui Vlad Dracu, interesul pentru vampiri nu a fost niciodata mai puternic. De la Dracula la filmele „Blade”, de la romanele Anne Rice la „Buffy ucigasul de vampiri”, niciun monstru nu a captat imaginatia publicului asa cum o fac vampirii.

 În acelasi timp senzuala si înfricosatoare, traditia vampirilor a inspirat o subcultura gotica înfloritoare. În ciuda dovezilor puternice ca vampirii sunt o creatie fictiva, unii oameni chiar pretind ca exista vampiri, organizând ritualuri secrete si consumând sânge de la donatori dispusi în loc de whisky.

Monstru din Loch Ness

 Nicio lista de monstri nu ar fi completa fara bestia despre care se spune ca locuieste în apele Loch Ness din Scotia. Dar, cu toate ca Nessie este cel mai faimos monstru de lac din lume, el este departe de a fi singurul. De fapt, exista sute (dupa unii chiar mii) de lacuri de pe tot globul despre care se spune ca adapostesc monstri. Cea mai veche relatare a martorilor oculari despre monstrul din Loch Ness dateaza abia din mai 1933. De atunci, monstrul – real sau nu – a reprezentat un avantaj turistic major pentru Inverness si alte orase aflate de-a lungul lacului.

 Oamenii au cautat monstrul din Loch Ness de peste 70 de ani, încercând sa verifice observarile, fotografiile si videoclipurile ocazionale. În 2003, o echipa de la BBC a cercetat lacul folosind 600 de fascicule sonar separate si navigatie prin satelit; dar nu au descoperit niciun monstru. Cu toate acestea, interesul publicului pentru Nessie ramâne mare: un film despre monstru a fost lansat în ziua de Craciun în 2007, dar încasarile de casa au fost mai degraba modeste.

Vârcolacii

 Vârcolacul înfricosator este un amestec fascinant de om si fiara. Unii cred ca un vârcolac a terorizat zona rurala franceza în 1764, când o creatura ciudata asemanatoare lupului a ucis zeci de sateni. Povestea fictiva a fost descrisa în filmul „Fratia lupului”. Vârcolacul este doar o varianta a licantropiei, (din greaca lykánthrÜpos, «om-lup»), vechea credinta ca anumiti oameni au capacitatea de a se transforma în animale, fie la anumite date, fie în noptile cu luna plina. Licantropia este „o traditie totemica, întâlnita pentru prima data la unele populatii primitive si intrata mai apoi în deprinderi si ritualuri simbolice din Antichitate, în cadrul unor superstitii, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozarii în lup”.

 În timp ce originile vârcolacului sunt neclare, o boala neobisnuita care provoaca par ex-cesiv pe corpul oamenilor (numita hipertricoza) ar fi putut contribui la credinta în existenta vârcolacilor. Multe spectacole de circ au adus în fata spectatorilor oameni suferind de aceasta boala, hranind ideea existentei vârcolacilor, a „oameni-lupi”. Legatura cu luna plina a aparut probabil din cauza obiceiului lupilor si a câinilor de a latra la Luna. Dar povestile despre „glontul de argint”, singurul care poate ucide un vârcolac nu au aparut decât mult mai târziu, pe la începutul anilor 1800.

Sirene

 Sirenele erau femei frumoase, atragatoare, care locuiau lânga stânci si cântau marinarilor care treceau prin zona.

 Potrivit legendelor, marinarii nefericiti ar fi fost vrajiti de cântecul sirenelor, urmând melodia înmiresmata pâna la moarte, în timp ce barcile sau corabiile lor se zdrobeau pe malul stâncos. Este o poveste de morala straveche despre rautatea femeilor, dar nu toate sirenele erau atât de frumoase.

 Alte relatari înfatiseaza sirenele ca fiind creaturi jumatate pasare, jumatate femeie, care ar fi atras calatorii spre moarte cu harpe în loc de vocile lor.

 În mitul grec, Ulise a scapat de sirene punându-si marinarii sa-si astupe urechile cu ceara de albine, desi în timpurile moderne medicii recomanda dopuri de urechi din spuma moale pentru marinarii care ar putea întâlni acesti monstri periculosi nu doar în carti. (Continuare în numarul viitor)

GEORGE CUSNARENCU

ShareTweet
Articolul precedent

A existat un blestem al Iagellonilor?

Urmatorul Articol

Tema: “FURTUNI”

Articole Similare

Spectacolul cunoasterii

Cine declanseaza durerea cronica?

11 mai 2026

Cercetatorii au descoperit în adâncul creierului uman un „comutator” ascuns, care ar...

Spectacolul cunoasterii

„Comunitate” de neanderthalieni la nord de Carpati?

4 mai 2026

Un recent studiu international aduce una dintre cele mai clare dovezi de...

Spectacolul cunoasterii

Peisajul nocturn al Pamântului

27 aprilie 2026

Observatiile satelitare zilnice au relevat o intensificare continua a luminozitatii nocturne la...

Spectacolul cunoasterii

„Insula genetica” a Greciei

20 aprilie 2026

Un grup de oameni dintr-o zona aflata în sudul extrem al peninsulei...

Spectacolul cunoasterii

Eleusinul Psihedelic

14 aprilie 2026

Preotesele unei scoli a misterelor din Grecia Antica si din Roma Antica...

Spectacolul cunoasterii

Interactiunile complexe dintre populatiile stravechi

14 aprilie 2026

Continentul european a fost colonizat în doar trei valuri migratorii masive dinspre...

Urmatorul Articol

Tema: “FURTUNI”

23 februarie 1820 - Conspiratia din Strada Cato

Horoscopul saptamanii: 27 februarie - 5 martie 2023

Comentarii

Articole Noi

Astazi in istorie

7 mai 1794 – Robespierre propune „Cultul Fiintei Supreme”

11 mai 2026

Pe 7 mai 1794, în timpul Revolutiei Franceze, Maximilien Robespierre a prezentat...

Citeste mai departe
Blitz

Vedetele din filmele de razboi si experientele lor dramatice

11 mai 2026

Puterea filmelor consta în abilitatea lor de a transporta spectatorii din lumea...

Citeste mai departe
Blitz

Zilele Muzeului Satului

11 mai 2026

O serie de evenimente dedicate împlinirii a 90 de ani de la...

Citeste mai departe
Consultatii fara plata

Varicela: infectare, tratamente, masuri specifice

11 mai 2026

Varicela este o infectie frecventa care se raspândeste usor si afecteaza mai...

Citeste mai departe
Femina Club

4 masti cu iaurt

11 mai 2026

Mastile naturale cu galbenus de ou sunt folosite frecvent, bucurându-se, pe buna...

Citeste mai departe
Femina Club

Muschi de porc în crusta de nuci

11 mai 2026

1 muschiulet de porc, 100 g nuci macinate, ulei, paprika afumata, piper,...

Citeste mai departe
  • Contact
  • Abonamente

Copyright © 1999 - 2024 Revista Magazin

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
Abonamente

Copyright © 1999 - 2024 Revista Magazin

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.