Folosirea retinelor artificiale a permis unor pacienti orbi sa-si recupereze partial vederea datorita acestor micro-implanturi care refac, partial, functia pierduta a celulelor fotosensibile. Desi rezultatele sunt incurajatoare, performantele sunt, deocamdata, limitate. Retina care acopera fundul ochilor, e constituita dintr-o imbinare de trei straturi de celule specializate. Primul strat capteaza lumina (este vorba de fotoreceptori), cel de-al doilea trateaza semnalele vizuale, iar ultimul le transmite creierului prin nervul optic, sub forma de impulsuri electrice. In cazul unei retinite pigmentare, doar primul strat de celule (cele fotosensibile), e afectat, celelalte ramanand functionale. Celulele fotoreceptoare ale retinei (conuri si bastonase) nu inceteaza sa se degradeze, complicatiile ducand pana la orbire totala.
Un succes dincolo de asteptari
In mai multe tari din lume, se fac incercari clinice bazate pe implantul de retina artificiala. In Franta, de pilda, unde cercetarile sunt foarte avansate, din 2008, 4 pacienti au fost dotati cu un tip de micro-implant denumit Argus II, realizat de cercetatori americani si francezi. In 2011, de aceste retine vor putea beneficia aproximativ 50 de francezi si cateva sute de americani. Deocamdata, e vizat doar un singur tip de orbire, cel provocat de retinita. Cei 4 pacienti francezi au fost capabili dupa interventie sa se deplaseze singuri, sa vada (neclar) cladiri, masini, sa recunoasca pozitia unei porti, a unei ferestre, sa vada marcajele pentru trecerea pietonilor etc.
Doi dintre acestia pot chiar citi texte cu corpuri de litera mari. Rezultate dincolo de sperantele medicilor. Stimularea celulelor fotosensibile printr-un micro-implant pe baza de siliciu a fost facuta pe cobai din 1980, dar a fost nevoie de o lunga asteptare pentru ca acest concept sa fie validat in cazul omului (de catre cercetatori americani de la Universitatea din California).
Limite si perspective
In ultimii ani au fost testate mai multe modele de retine artificiale, cu rezultate derizorii. Cel mai performant s-a dovedit a fi Argus II, un microcircuit integrat compus din 60 de electrozi din siliciu implantati in centrul retinei, dispozitivul fiind conectat la un receptor plasat pe ochi care primeste informatii prin unde radio, folosindu-se ochelari speciali in acest scop, conectati la un microprocesor cuplat la o micro-camera de luat vederi. La inceput, ochiul vede doar puncte luminoase care, cu timpul, dau reprezentarea unor obiecte. Performantele optimale sunt atinse la cateva luni dupa interventie, dupa ce creierul reinvata sa asigure vederea.
Chiar daca circuitul integrat cu cei 60 de micro-electrozi permite si lecturi, vederea nu e insa clara. Pentru a se elimina acest neajuns ar fi nevoie de cel putin 600 de electrozi (corespunzand unei imagini de 25×25 pixeli). Ceea ce e contraindicat, deoarece, cu cat electrozii sunt mai apropiati, cu atat creste riscul de paraziti care vor bruia semnalele vizuale.
Teoretic, retina ar putea reactiona negativ la implanturi pe baza de siliciu, pe lunga durata, inconjurandu-se cu un manson de celule izolatoare, o problema pentru transmiterea curentului electric. Diamantul, compus din atomi de carbon, un semi-conductor eficace si care nu e respins de organism, ar fi o solutie mai realista. Este studiata si ideea unei proteze implantata sub retina, in stratul de celule fotoreceptoare, care sa stimuleze structurile intermediare ale retinei pentru ca acestea sa-si imbunatateasca rolul de tratare a semnalelor. Specialistii apreciaza ca, in pofida tuturor limitelor, in cel mult 10 ani, vor fi realizate micro-implanturi cu adevarat performante.
DORIN MARAN
Comentarii