Un lucru pe care il stie toata lumea este ca Pitagora se afla in spatele teoremei care ii poarta numele si eventual ca este primul mare matematician al omenirii. Si dincolo de asta? Mai putin se stie faptul ca Pitagora a fost si un mare lider spiritual al Antichitatii, adorat de o multime de credinciosi care credeau ca a fost trimis pe Pamânt de Divinitate. Pentru „secta” pitagorienilor, matematica era o experienta religioasa, iar unele ecuatii descoperite de marele guru, erau secrete divine, ascunse marelui public, dupa cum aflam din Listverse.com. E drept, daca ne gândim mai adânc, numerele in sine nu exista fizic, sunt o abstractiune, un sir de semne care nu se sfârseste decât cu un semn incovrigat, denumit infinit. Dar dincolo de ele?
Numerele sunt zei. Pitagora avea adepti. Ei doreau sa afle cât mai mult de la matematician, numai ca pentru ei asta insemna o adevarata religie. Numerele, credea Pitagora, sunt elementele din spatele intregului Univers. El le spunea adeptilor sai ca lumea era controlata de armonii matematice care alcatuiesc realitatea inconjuratoare. Din aceasta cauza, numerele erau pentru el sfinte, ca niste zei. Sapte era numarul pentru intelepciune, 8 era numarul dreptatii, iar 10 era cel mai sfânt numar dintre toate. Orice parte a matematicii era sacra. Când rezolvau o noua teorema matematica, adeptii multumeau zeilor prin sacrificarea unui bou. Grecii acelor vremuri nu-l prea inghiteau pe guru si considerau totul drept o secta, si inca una periculoasa. Pitagora speria lumea, asa ca se razbunau cum puteau. I-au dat foc la casa, l-au alungat din oras, temându-se de puterea lui asupra numerelor divine.
Numarul 10, mama Universului. Pitagoricienii aveau un semn sacru pe care il numeau Tetractys. Era de fapt un triunghi isoscel cu 10 puncte distribuite pe patru rânduri, care simboliza organizarea spatiului si a Universului. Zece, credeau ei, era numarul de cel mai inalt ordin, care contine toate fiintele. De aceea, il venerau. „Binecuvânteaza-ne, maret numar, tu cel care ai nascut zeii si oamenii”, se rugau credinciosii. Oricine dorea sa se alature sectei pitagoricienilor, trebuia sa depuna un juramânt pentru sfântul triunghi, Tetractys.
Zeul Pitagora. Azi am auzit despre sfinti, dar in Grecia antica, pentru adeptii matematicianului, Pitagora era un zeu, mai exact, un semi-zeu. Ii spuneau „divinul Pitagora”, fiul unui zeu, al lui Hermes sau al lui Apollo, depinde pe cine intrebai.
Mai credeau si ca Pitagora detine adevarate super-puteri, cum ar fi darul de a imblânzi vulturi si ursi prin simpla atingere. Mai mult, credeau ca poate controla orice animal prin simpla putere a vocii sau ca poate scrie cuvinte pe fata vizibila a Lunii. Dar una dintre cele mai mari legende despre Pitagora este aceea ca avea o coapsa de aur. Când cineva s-a indoit de divinitatea lui, se spune ca Pitagora i-a aratat omului coapsa si astfel a mai câstigat un adept. In alta poveste se vorbeste despre faptul ca i-a aratat coapsa unui preot si acesta, drept rasplata i-a daruit o sageata de aur cu care sa zboare peste munti sa vindece boli sau sa linisteasca furtunile.
Vieti multiple dupa moarte. Pitagoricienilor, matematicianul le spunea ca fusese fiul unui zeu si ca se reincarnase de mai multe ori pâna ajunsese la forma pe care o cunosteau oamenii. Intr-o viata trecuta, Pitagora pretindea ca este fiul lui Hermes care-i oferise orice, cu exceptia nemuririi. Pitagora ii ceruse zeului sa-i dea darul de a-si aminti toate intâmplarile din vietile anterioare si pretindea ca astfel isi poate aminti orice persoana pe care o intâlnise in acele vieti. Spunea ca a luptat cu Ahile in razboiul troian, ca lucrase ca pescar amarât, ca fusese o frumusete de curtezana care se culcase cu o gramada de barbati puternici. Mai spunea ca poate simti foste suflete in corpuri noi. Legenda spune ca vazuse o data un câine batut de stapân. A alergat la el si i-a spus sa inceteze pentru ca este sufletul unui prieten. Cum isi daduse seama? Recunoscuse vocea acestuia in latratul câinelui!
Primul vegetarian. Pitagora a fost primul om din istoria occidentala care a refuzat sa manânce carne, motivele fiind morale. Sa manânci „fiinte moarte”, spunea el adeptilor, polueaza organismul, asa ca nu trebuie sa omoare niciodata un animal. Aici se cam contrazice cu alte „reguli” de-ale lui, care vorbeau, de pilda, despre „sacrificarea unui bou”. Dar ca si veganii de azi, care manânca totusi peste si pui, si vegetarienii lui Pitagora, aveau niste lacune ciudate. Diogene, un contemporan si biograf de-al lui Pitagora, spunea ca ofertele culinare ale matematicianului includeau „cocosi sau purcei de lapte”, dar „miei, niciodata”. In fine, pe aceasta tema, grecii aveau si o gluma despre un adept care spunea ca nu manânca niciodata animale vii, iar atunci când fusese prins ca manânca o bucata de carne de câine, spusese „da, dar mai intâi l-am omorât, asa ca nu este viu”.
Reguli despre tot. Poate ca adeptii mai calcau strâmb când era vorba despre carne, dar asta nu inseamna ca puteau face oricând, orice. Pitagora avea reguli incredibil de stricte pentru absolut orice, inclusiv despre ce pantof trebuie sa incalti mai intâi.
„Mai intâi se incalta pantoful drept”, le spunea Pitagora adeptilor lui, un sfat care pare ca s-a perpetuat pâna in ziua de azi. Pâna si vânzatorul din magazin iti ofera la incercat pantoful drept! Avea reguli stricte si despre sex. Sperma, se pare ca era convins Pitagora, era o parte a sufletului barbatului, asa ca atunci când el o elibereaza, pierde si o parte din vigoarea sa. Asa ca ii invata pe adeptii sai sa se abtina de la sex oricât era posibil. Pentru cazuri in care retinerea era greu de suportat, Pitagora le oferea colacul de salvare: „Pastrati pentru iarna placerile sexuale, dar vara, abtinere”! Si despre tacere avea Pitagora reguli. Ramânând tacut era un fel de a invata sa te auto-controlezi si de aceea le cerea, celor care doreau sa adere la „religia” sa, sa nu vorbeasca timp de cinci ani. In mare parte, asta insemna sa ajuti oamenii sa ramâna puri, dar putea fi si o tehnica de a-i face pe oameni sa pastreze secretele. Poate ca de asta se zice si pe la noi „daca taceai, filozof ramâneai”!
Drama numerelor irationale. Chestiunea cu numerele, e de inteles. Drama pentru Pitagora a aparut atunci când unul dintre cei mai faimosi adepti ai lui, pe nume Hipasus a demonstrat existenta numerelor irationale! Astfel, radical din 2 (radacina patrata) este un numar irational, care nu se sfârseste niciodata. Ei bine, pentru indrazneala de a fi descoperit acest lucru revolutionar, considerat o sfidare a profesorului sau, divinul fiu al zeului, el a platit cu viata.
Legenda spune ca Hipasus i-a aratat dovada lui Pitagora in timp ce se aflau intr-o barca pe mare. De nervi, gura l-a apucat de cingatoare si l-a cufundat pe discipol cu capul in apa pâna când acesta nu s-a mai miscat. Pitagora i-a aruncat cadavrul peste bord si i-a avertizat pe insotitori sa nu spuna nimanui ce s-a intâmplat. Povestea este probabil neadevarata. E mai degraba o versiune a fabulei care povesteste ca Hipasus a fost inecat de zei pentru ca a revelat lumii secretul numerelor irationale.
Povestea poate insa fi vazuta ca o parabola raspândita de pitagoreici: un avertisment adresat adeptilor sectei care spune ca cei care impartasesc lumii secretele sectei vor muri in cimitirul apei!
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii